Gabriela Firea a atins şi ea subiectul Rapid

Ce găsești în articol

  • Se implică şi Gabriel Mutu?!
  • Discursul lui Firea, dezaprobat în ProSport

După ce Dan Tudorache şi Liviu Dragnea au discutat în aceste zile despre situaţia de la Rapid şi doamna Gabriela Firea a luat subiectul în primire. Interesant este că primarul general al Capitalei a discutat şi despre o posibilă implicare a lui Gabriel Mutu. Primarul Sectorului 6, despre care am scris acum mai bine de un an! Gabriela Firea a vorbit despre situaţia Rapidului şi a dezvăluit că e gata să se implice. Pentru „salvarea unui brand naţional”. Dar a refuzat să ofere detalii despre modul în care Primăria Generală vrea să se implice în readucerea la viaţă a clubului din Giuleşti, conform ProSport.

Se implică şi Gabriel Mutu?!

În aceste zile, salvarea Rapidului capătă, din ce în ce mai des, conotaţii politice. După ce Dan Tudorache, primarul sectorului 1, a dat startul. Iar Liviu Dragnea a anunţat că susţine renaşterea echipei din Grant. A venit rândul Gabrielei Firea să vorbească despre viitorul Rapidului, dând asigurări că şi Primăria Generală e gata să pună umărul. „Este o dorinţă a tuturor să contribuim la salvarea unui brand naţional. Cred că echipa Rapid are mulţi fani. M-aş implica şi eu alături de cei doi primari, domnul Daniel Tudorache şi domnul Gabriel Mutu (n. r. – primarul sectorului 6). Pentru salvarea acestui brand naţional. Detaliile tehnice şi financiare le vom anunţa ulterior, pentru că acum suntem într-o perioadă de pregătire. Şi nu am dori să dăm public elemente din negociere”, a spus Firea, într-o conferinţă de presă, citată de ProSport.

Discursul lui Firea, dezaprobat în ProSport

Totuşi, discursul Gabrielei Firea este, mai degrabă, al unui politician în căutare de imagine. Primarul Bucureştiului nu s-a gândit încă la o sumă cu care să ajute clubul. Dar, la nivel declarativ, e gata de multe pentru a se asigura că spiritul vişiniu nu moare: „Nu m-am gândit încă la o sumă. Nu e vorba de ceea ce cred eu, ci ceea ce spun specialiştii care analizează toate documentele. Situaţia de fapt în care se află, din nefericire, clubul Rapid. Ceea ce ne dorim pentru bucureşteni, pentru România, este ca acest club să joace din nou şi să ajungă cât se poate mai sus ca performanţă sportivă”, a adăugat Firea, mai scrie ProSport.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „Gabriela Firea a atins şi ea subiectul Rapid”

  1. EXTRAORDINAAAR !!! PAI CE INFECTIA DE prosport AR APROBA CEVA CARE DA DE BINE PENTRU RAPID ? IA SA FI FOST PTR. fcsb ?

  2. Nu a spus nimic, de fapt.
    Doar niste declaratii generaliste.
    Pana la ceva concret, palpabil, este cale foarte lunga.
    Cat despre implicarea primarului S6: ……..Hm ….. !

Comentariile sunt închise.