Diverse

Gest sacandalos al unui arbitru în Liga 1!

Cea mai controversată fază a etapei a doua din Liga 1 s-a petrecut în prima repriză a meciului CFR Cluj – Viitorul. Urko Vera putea semna dubla la debutul în tricoul ardelenilor. Dar arbitrul Marius Avram nu a validat al doilea gol, la capătul unei faze grele, după ce, inițial, indicase că s-a marcat corect. Căpitanul campioanei României a făcut o serie de dezvăluiri din mijlocul evenimentelor. Care îl pun pe central într-o lumină neplăcută, scrie digisport.ro.

Dezvăluire revoltătoare a lui Romario Benzar

Momentul s-a petrecut în minutul 26, după un corner al gazdelor. Centrarea lui Nouvier a fost reluată în bară de un jucător al CFR-ului, iar mingea a revenit în teren, la Urko Vera. Care a atins mingea cu mâna stângă și cu capul, înainte să o trimită dincolo de linia porții. Vera a recunoscut, după meci, că a atins mingea cu mâna, dar a spus că fără intenție. Căpitanul Viitorului, Romario Benzar, a dezvăluit cum s-a văzut de pe teren acea fază. La care centralul a anulat golul doar după rugămințile și jurămintele fundașilor centrali ai campioanei României. Avram a mers pe mâna lor, dar replica lui, sub formă de amenințare, a fost cea care l-a lăsat fără cuvinte pe Benzar: „Bine, vă cred, dar dacă nu, o aveți groasă în următorul meci”.

„Marius Constantin şi Ţîru s-au jurat pe copii!”

„Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, dar nu se poate. La faza golului marcat de ei, anulat pentru henț, au început să se jure jucătorii de la noi din echipă, ca Marius Avram să creadă că a fost henț. Nici nu știa cine a dat cu mâna, a și spus asta, nici nu i-a dat galben. Cred că suntem prea mici ca să fim arbitrați corect aici. Marius Constantin și Țîru s-au jurat pe copii și el a spus: ‘Bine, vă cred, dar dacă nu, o aveți groasă în următorul meci’. Așa a anulat golul, de fapt”, a spus căpitanul Viitorului, Romario Benzar, la finalul meciului CFR Cluj – Viitorul 2-0.

La centru la un meci memorabil din Liga 1: Rapid – steaua 5-1

Un amănunt interesant care leagă arbitrul în cauză, Marius Avram, de Rapid, datează de acum peste şapte ani. Centralul a arbitrat celebrul meci din aprilie 2010, Rapid – steaua 5-1. Partidă în care puteam câştiga chiar mai detaşat. În acel meci, Marius Avram a dictat câte un penalty pentru fiecare echipă. Cel al Rapidului a fost transformat tocmai de… Marius Constantin. Unul dintre protagoniştii fazei incredibile care s-a produs la Cluj-Napoca. Ăsta este fotbalul românesc…

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.