Rapidiștii nu se fac, rapidiștii se nasc! » Echipa noastră joacă ultimul meci pe bătrânul Giulești. După un an infernal avem nevoie de ajutorul vostru !
Începutul a fost greu, dar am reușit! Am reușit în primul rând datorită vouă, minunților suporteri giuleșteni care nu ne-ați lăsat la greu. Nu ați uitat că trăim împreună pentru această echipă, că suferim pentru Rapid și ne bucurăm ca niște copii atunci când cea mai dragă formație din inimile noastre câștigă. Am suferit la început, am plâns de nervi, am dat cu pumnii în stânga și-n dreapta de frustrare, dar acum, la final de sezon am dovedit că suntem cei mai buni și că echipa noastră trebuie să meargă înainte! Obligatoriu înainte!
O echipă tânără, cu antrenori care visează doar Rapid! Așa poate fi caracterizat sezonul pe care-l tocmai încheiem cu o promovare în Liga 4, pe care cu toții o așteptam. „Rapidismul chiar e ceva special! Rapidiștii nu se fac, rapidiștii se nasc! Când e victorie faci nuntă de trei zile, când se pierde, suferi cu zilele și faci înmormântare. Asta înseamnă Rapid! La alte echipe, da, poți să pleci relaxat acasă după un meci pierdut. În Giulești, nu, în Giulești e ori nuntă, ori înmormântare! Cursul vieții depinde de echipa ta. Cine vine la meciuri își dă seama care e Rapidul adevărat. Veniți pe Giulești în Liga a 4-a și n-o să mai existe niciun dubiu!”, spune antrenorul echipei noastre Mihai Iosif.
Acum, după un sezon de muncă, tragem cortina peste L5 și-o părăsim pentru totdeauna! În scurt timp, pornim la drum într-un nou campionat, unde, sperăm, alături de voi să ajungem acolo unde merităm, în L3, apoi în L2 și din nou în Liga 1. Dar pentru asta, suflarea rapidistă are mereu nevoie de cei mai mari și mai pătimași suporteri, suporterii din Giulești. Miercuri, 7 iunie, de la 18:45, AFC Rapid joacă ultimul meci din acest sezon cu Progresul Spartac. Avem nevoie de voi, așa cum am avut de fiecare dată în acest sezon. Pentru că doar împreună putem să realizăm ceea ce ne-am propus.
„Am trăit împreună momente de vis, momente pe care le așteptăm să le vedem și în Liga a 4-a. Lupta e greu, bătălia e crâncenă, dar rapidiștii știu că direcția pe care trebuie să o urmăm e obligatoriu înainte! Vom intra pe teren ca niște gladiatori și vom obține victoriile minunate care trebuie să fie dedicate întregii suflări vișinii. De la agonie la extaz, de la bucurie la tristețe, de la petrecere la dezamăgire. Am trecut prin toate, dar acum, trebuie să rămânem doar cu lucrurile pozitive dintr-un an greu în care am reușit alături de voi să promovăm! Vă așteptăm pe bătrânul Giulești, poate ultimul nostru meci pe actualul stadion”, declarară și antrenorul Dobre Silvian.
Sursa: FC RAPID BUCURESTI
Detalii despre meciul de maine AICI






Frumoase cuvinte de incurajare chiar este nevoie de asta. Se dovedeste ca spiritul nu moare odata cu corpul. Obligatoriu inainte cu aceeasi ardoare. Din inima sustinem RAPIDUL chiar daca unii dintre noi ne-am stabilit in strainatate sau nu mai avem posibilitati sa ajungem la stadion din diverse motive. Asa a fost RAPIDUL dintotdeauna deaia s-a numit FARMECUL VIETII. Asa o sa ramana. Foarte important este ca acum e visiniu pur la echipa si toate sentimentele sunt reale. Bravo baieti, Bravo copii, Bravo Rapidismului din lumea intreaga. Nu uitati niciodata ca SUNTEM PESTE TOT ACASA.