Va investi Jean Valvis la Rapid?!

Ce găsești în articol

  • "Tot ce am făcut, am făcut de la zero"

Jean Valvis, fost acționar la Rapid, a vorbit la Dolce Sport despre posibilitatea de a investi la echipa din Giulești. Neinclusă în Liga 1 și aflată în faliment, Rapid o va lua de la zero din liga a 4-a sau a 5-a. „În 2009, am declarat că mă simt incompatibil cu fenomenul fotbal din România. Un investitor are nevoie de niște reguli, să știe că nu aruncă banii. De exemplu, industria alimentară din România este una serioase, se respectă regulile stabilite. La Rapid trebuie stabilit al cui este acum palmaresul.”

„Tot ce am făcut, am făcut de la zero”

„Trebuie să vedem ce se întâmplă și cu apelul, să avem o imagine clară asupra situației. Eu tot ce am făcut în România am făcut de la zero, nu mi-ar fi frică de un astfel de proiect. Dar trebuie puse baze solide pe care să se construiască. Apoi ar trebui discutat cu Federația, cu jucătorii… Nimeni nu poate să spună acum al cui e palmaresul. Când mă întorc în România voi discuta cu oamenii de fotbal cu care am o relație foarte bună și apoi mă voi pronunța”, a declarat Valvis la Dolce Sport.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „Va investi Jean Valvis la Rapid?!”

  1. nu stiu dece nea valvis n-a preluat rapidul atunci cand avea numai 2 milioane de euro datorii si astfel nu ajungeam in ac. situatie catastrofala? greu de crezut ca va face ceva, ar fi bine sa ma contrazica, dar nu mai am incredere in oricine,c nu are in vene sange visiniu.

  2. Asta este un fel de sluga lui Copos ! Personal , daca o luam de la 0 prefer sa începem fara nimicurile astea de oameni din trecut care nu au întins nici măcar un deget cand am fost pe marginea prăpastiei . Daca nu începem curați mai bine nu ! Recunosc ca nu susțin AFC fiind clar mana jeguosului pușcăriaș Copos si mai degrabă as susține necondiționat Rapid Mișcarea Feroviară ! Hai Rapidu

Comentariile sunt închise.