M-am nascut in anul 1967 la maternitatea Giulesti. Nu stiu daca prima data am auzit glasul mamei sau trompeta lui Tudorica sarbatorind castigarea primului titlu al Rapidului…
Astazi se mai naste un „copil” in acea zona a povestilor naucitoare. Un copil, vai, nu… sunt doi copii. Giulestina (re)naste!!! Pe cei doi frati ii vor chema Rapid 1 (sau AFC) si Rapid 2 (sau Miscarea CFR Rapid). Unul singur va putea sa traiasca. Dar care? Eu unul, ca tata, fiu, frate si nu in ultimul rand SUPORTER al Giulestinei, ce fac? Spre care dintre ei sa-mi aplec fruntea fara sa fiu acuzat de neiubire? Era mai bine unul singur…
UN SINGUR RAPID, O SINGURA INIMA, O SINGURA GALERIE…
Galerie care mi-a turnat in suflet licoarea marilor paradoxuri. Galerie in care am cunoscut infinitatea trairilor sufletesti. Aud si acum toba mare (chiar mare, una de fanfara) a lui Tigaie (il mai tineti minte, suporterilor?…) cand cobora scarile spre inima galeriei de pe „Republicii”. Inima galeriei, da, galerie era de fapt, in acele vremuri, intregul stadion. Ca se numea el Giulesti sau Ghencea sau mai stiu eu cum. Daca inchid ochii, vad ca si cum ar fi astazi, milioanele de fluturi din hartie si spiralele rolelor intortochiate, albe toate, ce acopereau si cerul si gazonul la intrarea pe teren a echipei sau la bucuria inscrierii golurilor.
Cand au aparut DOUA GALERII am simtit ca RAPID-ul a ajuns la acel macaz perfid, la acele sine de tren separate, una inevitabil spre stanga iar cealalta… inevitabil spre dreapta, ca drumul drept nu mai exista, din el au ramas doar traversele negre, goale si triste. Drumul drept, acea cale ferata magica, si acel tren frumos plecat din gara in anul 1923 se pierdeau in fumul gros al altor locomotive. Locomotive ce trageau dupa ele interesul meschin al unora, al altora, se stiu ei aceia carora le sticleau ochii privind locomotiva trista a Rapidului in fata acelui drum gol, cu sinele furate.
UN SINGUR RAPID, O SINGURA INIMA, O SINGURA GALERIE…
ESTE SINGURA SANSA SI SIGUR ULTIMA !!!
…altfel vom privi din nou spre acel drum pierdut, drum pe care nicio locomotiva nu va mai scrie vreodata o poveste.
P.S. Daca imi tremura degetele pe tastatura si am lacrimi in ochi cand scriu aceste randuri, inseamna ca sunt RAPIDIST?
Adrian Drumea
Iubesc RAPIDUL din 1966 !Un singur RAPID IUBESC!!! RAPID Iubire fara sfârsit !!!!! MI-E dor sa vad Bonboniera plina iar MI-e dor de Crangasul de altadata si de crasma de pe colt unde unica galerie se aduna la bere dupe meci !
Foarte emotionant. Un suporter adevarat asa cum numai Rapiduletul putea sa aiba ! DEVIZA NOASTRA A RAPIDISTILOR TREBUIE SA FIE: UN SINGUR RAPID !!!!! RAPID IUBIRE FARA SFARSIT !
Poveste ta ,frumos exprimata este povestea multor rapidisti. Chiar si povestea mea seamana sufleteste cu a ta. Rapidul este al oamenilor care simt si au trait aceste povesti…Respect acestor rapidisti !
Si uite-asa, chiar inainte sa inceapa sa se joace, au aparut dezbinarile si indemnurile unora ca tribunele sa fie goale !!! Si eu doresc un singur Rapid, dar asta nu ma va impiedica sa merg pe Giulestiul lui Baratky, Bazil, Greavu, Rica, Dan Coe, Neagu, Goanta, Manea, Nico sau Pancu ! Voi fi acolo si voi „respira” amintirile meciurilor cu Petrolul, UTA, FC Arges, Farul, Fayenoord sau Hamburg si-mi voi imagina renasterea ce va aparea negresit.
Corect ! Nimeni la nici un meci , pana nu se clarifica treaba cu palmaresul ! Dorim un singur RAPID !
Pasiunea adevarata a unui singur Rapidist exprimata in cuvinte face mai mult decât un stadion arhiplin cu admiratori….
Asta zice toata lumea. Un singur RAPID. Pana atunci: NIMENI LA NICIUN MECI!