Cu statul nu te joci. Pe acelaşi principiu s-a produs şi excluderea Rapidului din Liga 1. ANAF a cerut falimentul Rapid SA, societatea al cărei acţionar majoritar este Valerii Moraru. Dar la care mai au acţiuni şi patru suporteri, dar şi alte entităţi, printre care AFC Rapid. Acesta din urmă, înscris în liga a cincea sau a patra, sub 1 la sută. Să revenim însă la Rapid SA, echipă care ar fi trebuit să joace în Liga 1. Din cauza unor datorii de câteva milioane de euro la ANAF însă, s-a cerut falimentul. Iar Tribunalul a aprobat decizia. Chiar dacă ea nu este definitivă, este executorie, motiv pentru care Rapid SA a intrat în lichidare. Problema este că, informaţiile 1923.ro spun că ANAF nu a procedat tocmai corect. Motivul?
Copos a pus gaj două terenuri în sectorul 1
Vi-l prezentăm în continuare. George Copos a rămas fără două terenuri în centrul Capitalei după intrarea în faliment a Rapidului. Statul a pus sechestru pe cele două bunuri imobile pentru a-şi recupera datoria pe care Rapid o avea la bugetul de stat. Iar terenurile au fost puse gaj în numele echipei. Cele două terenuri au fost în proprietatea ANA RESIDENCES, una din firmele lui Copos. Primul teren intravilan este de 1 hectar şi este situat în strada Berheci din sectorul 1 al Capitalei. Acesta este evaluat la 5,19 milioane de lei, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 2,59 milioane de lei. Al doilea teren intravilan este pe strada Balota din sectorul 1 al Capitalei şi este de 1 hectar. Terenul a fost evaluat la 3,36 milioane de lei iar licitaţia porneşte de la 1,68 milioane de lei. Pentru ambele terenuri este a treia licitaţie organizată de ANAF.
ANAF, de rea credinţă?
Informaţiile nu sunt noi, pentru că ele provin din capital.ro, iar publicităţii au fost date, prima dată, la mijlocul lui iulie 2016. Informaţia a fost reluată, după cum se poate observa şi în link, pe 8 august. Aşadar acum câteva zile. În concluzie, atunci când a lăsat Rapid, George Copos, pe care lumea îl acuză atât, a lăsat gaj la stat şi două terenuri pe care le-a pierdut. Din acest aspect nu putem conchide decât că ANAF a fost de rea credinţă în cererea falimentului Rapidului. De ce? Păi hai să o luăm logic. Dacă datoria societăţii la ANAF ar fi de 4,5 milioane de euro, cât s-a discutat în ultimul timp, atunci o bună parte ar fi acoperită tocmai de terenurile pe care George Copos le-a lăsat gaj.
Acoperă cel puţin o treime din datoria la ANAF
Acesta le-a evaluat în total la 8,55 milioane de lei, în timp ce preţurile de pornire la licitaţii au fost, cumulat, de 4,27 milioane de lei, adică fix jumătate. Probabil că preţul real, de piaţă, se încadrează undeva într-o medie aritmetică a acestor două sume finale. Cam, să zicem 6,4 milioane de lei. Tradus în euro, ar însemna undeva la 1,44 milioane de euro. E adevărat, la licitaţie, statul nu a putut să valorifice în bani aceste proprietăţi. Doar că terenurile sunt în proprietatea lui şi se află într-o zonă bună a Capitalei. Sectorul 1, cel mai scump din Bucureşti! Aşadar, o treime din datoria pe care Rapid o are a fost recuperată de ANAF prin avantaje primite în natură.
Aurel Brihac controla tot, deci şi drepturile TV!
Dar despre acest lucru nu s-a pomenit mare lucru. S-a acceptat ideea unanimă că Rapid SA are de dat la stat 4,5 milioane de euro când, de fapt, aproape 1,5 milioane au fost recuperate prin terenurile puse de George Copos. Acum, ne gândim logic, de ce s-a dorit cu atâta înverşunarea falimentul? Că Valerii Moraru este un om total impotent din punct de vedere financiar este evident. Şi că nu se putea baza ANAF pe el, la fel de adevărat este. Dar clubul era controlat acum de Aurel Brihac, lichidatorul judiciar. Ceea ce înseamnă că orice încasare venită la echipă ar fi putut fi gestionată doar de el.
1,5 milioane de euro asiguraţi pentru Rapid SA în Liga 1
Şi ştim sigur că, în cazul în care Rapid ar fi jucat în primul eşalon, din drepturile TV şi din bilete şi fan shop doar veneau minimum 1,5 milioane de euro. Susţinând la turaţie minimă activitatea poate că s-ar fi putut cheltui doar jumătate de milion pentru supravieţuirea echipei, restul putând fi redirecţionaţi către datoria de la stat. Astfel, în total, până la mijlocul lui 2017, ANAF putea recupera de la Rapid mai bine de jumătate din datorie. Oare era chiar aşa puţin? Credem că nu! Considerăm că se putea plăti chiar toată datoria într-un final, motiv pentru care nu era necesară aruncarea Rapidului în faliment. Sigur, Moraru trebuia înlăturat, pentru că el nu plătea oricum nimic.
De ce a acţionat ANAF aşa, în actualele condiţii?!
Dacă stăm bine să ne gândim poate chiar a fost parte din plan. Iar dacă Mişcarea Feroviară chiar are ceva influenţe politice, aşa cum Costel Muraru a lăsat de înţeles în interviul pe care ni l-a acordat, de ce nu ne-am gândi la o falimentare forţată a Rapid SA? Nu de alta, dar despre moştenirea lui George Copos s-a vorbit şi scris mult prea puţin. De ce ANAF nu a fost mai indulgentă considerând acest gaj. Şi nevândute ele sunt valoroase. Statul poate construi orice pe acele terenuri. Poate opera după bunul plac, motiv pentru care misterul creşte. Probabil că nici măcar 1923.ro nu va desluşi această situaţie întortocheată… Cert e că ANAF se dovedeşte tot mai vinovat de falimentarea Rapidului…






ANAF a procedat așa din 2 motive.
1:Sunt oameni care deși nu au bani vor să ia Rapidul.
2:Iar ANAF sprijină măgăria asta pentru că e singura posibilitate ca să-și recupereze datoriile.
Cum ? Cele două terenuri din buricul Bucureștilui
lăsate garant de Domnul Copos..
Acum poate vreți să știți de ce au luat echipa din liga a5 ?
Simplu am spus că ei nu au bani pentru liga 1 .așa că o ia din liga a5 și în 5ani pînă speră ei că vor promova cîștigă ceva bani. (Vorba Românului în liga a5 nu curge dar picură și tot se strînge)bilete ,tricouri,reclame,ceva sponsori ,e c t .
Tavi, in primul te salutam cu respect! Referitor la sentimentul ca am fi trompeta unora sau a altora, am afirmat de nenumarate ori, ca orice rapidist care are un punct de vedere diferit de al nostru, beneficiaza din partea noastra de cat spatiu are nevoie pentru a-l exprima public, si-i asiguram si promovarea necesara. Noi tinem doar cu RAPID! Pe timpul si pe nervii nostri…
TOTAL DE ACORD !! Sunt suporter din 1963 am vazut multe dar ce se intampla acum depaseste orice, nu ma intereseaza nici una din cele doua, ori se aseaza la o masa, discuta si fac o singura echipa ori GATA. Si sper ca toti rapidistii sa gandeasca la fel…altfel va fi haos si chiar putem spuna ca Rapidul a murit.
1923.ro va atrag atentia ca inclinati balanta si nu sunteti echidistanti astept altceva de la voi….daca sunteti adevarati formatori de opinie, daca sunteti trompeta unora sau a altora timpul o sa va judece si pe voi.
Am și eu o curiozitate: printre toți suporterii Rapidului, chiar nu se găsește și un avocat care să se ocupe de această situație (pro-bono, asta e clar)? Că de așteptat după avocații moldoveanului, nu e cazul…
Doar ANAF-ul este de vina? Dar Brihac, lichidatorul si probabil imediat administratorul judiciar, nu are nicio vina? Va spun eu ca da. Triunghiul Moraru ANAF Brihac se poate considera vinovat de graba, suspecta, cu care s-a cerul falimentul. Eu am mai spus ca lucrurile nu vor ramane asa. De ce ANAF prefera sa nu mai recurereze nimic si cere falimentul Rapidului. De ce Moraru nu a facut ce trebuia sa faca la cele doua termne de la Curtea de Apel? De ce Brihac s-a grabit sa aplice falimentul Rapidului, in conditiile in care hotararea Tribunalului Bucuresti nu era definitiva ? Probabil ca niste plangeri penale la adresa celor trei vor lamuri lucrurile. DNA-ul cred ca va avea mult de lucru la un asemenea dosar.
Pe bune?? Voi spuneti acum ca aceasta asa numita „miscare feroviara” a falimentat RAPIDul?
E clar ca a inceput razboiul intre cele doua cluburi de RAPIDisti.
NIMENI LA NICIUN MECI pana nu veti forma o singura echipa.