Fotbal internațional

Zlatan Ibrahimovici la Atletico Madrid!

După ce Jose Mourinho a preluat conducerea tehnică a lui Manchester United, au apărut o mulțime de speculații cu privire la transferul lui Zlatan Ibrahimovic pe Old Trafford, însă destinația suedezului ar putea fi una surprinzătoare și mutarea are șanse mari să se realizeze chiar înainte de Campionatul European. Liber de contract după expirarea înțelegerii cu Paris Saint-Germain, club la care, în 4 ani, a devenit cel mai bun marcator cu 154 de goluri în 178 de partide, atacantul ar fi, de fapt, mai aproape de un transfer la Atletico Madrid, finalistaLigii Campionilor din acest an.

S-a discutat despre un interes al madrilenilor pentru Edinson Cavani, dar se pare că adevărata țintă era fostul său coleg de la PSG, Zlatan Ibrahimovic. „Este setat să se transfere la Atletico Madrid. Estimez că vor ajunge la o înțelegere până la finalul săptămânii”, a scris jurnalista și scriitoarea Sara Davidson, pe site-ul soccer-rumours.com, citând surse apropiate de clubul de pe Vicente Calderon și contrazicând majoritatea publicațiilor britanice, care în ultimele săptămâni au marșat pe ideea unui transfer la Manchester United.

21 de milioane de euro ar urma să coste „afacerea Zlatan”. În sprijinul acestui scenariu apărut sâmbătă dimineață vine și o afirmație făcută pe Twitter de Piers Morgan, un prezentator de televiziune cunoscut pentru afinitatea sa față de Arsenal, un alt club care își declarase interesul pentru Ibrahimovic: „Cei de la Atletico Madrid trebuie să fie nebuni să ofere acest preț, Ibrahimovic a fost extrem de slab în acest sezon”.  Informația a fost preluată și de spaniolii de la As. „Am luat o decizie cu mult timp în urmă cu privire la viitoarea mea destinație”, spunea Zlatan, în această săptămână.

Mutarea ar putea fi folosită de conducerea lui Atletico pentru a-l convinge pe antrenorul Diego Simeone să continue pe Vicente Calderon. După a doua finală de Liga Campionilor pierdută în 3 ani în fața lui Real Madrid, tehnicianul și-a sumat întreaga vină și a lăsat de înțeles că aventura sa la Atletico s-a terminat. Chiar PSG este interesată de serviciile sale, dar rămâne de văzut cum și dacă se va încheia colaborarea dintre el și „Los Colchoneros”.

Sursa: digisport.ro

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

indicates required





1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.