Înființarea clubului, pe data de 25 iunie 1923, are o poveste aparte. Fondatorii echipei au pus la cale proiectul într-o sală a şcolii primare a cartierului Griviţa, unde lucrători ai Atelierelor Griviţa, precum şi jucători ai echipei Excelsior, au pus bazele Asociaţiei culturale şi sportive CFR. Primul preşedinte a fost un maistru din cadrul organizației, Teofil Copaci, iar căpitan de echipă, un strungar, Grigore Grigoriu, fotbalist care evoluase şi la Venus, echipă de mare anvergură la acea vreme. Formația din Grant a activat sub mai multe titulaturi în fotbalul românesc. Între 1923 și 1937, echipa a avut denumirea Asociația culturală și sportivă Căile Ferate Române București, iar între 1945 și 1950 s-a numit CFR București. Din 1950 până în 1958 a fost Locomotiva București, iar din 1958 până în prezent echipa alb-vișiniilor s-a numit FC Rapid București.
Palmaresul Rapidului cuprinde 3 titluri de campioană (1967, 1999 și 2003), dar și 13 Cupe ale României. Ultimul trofeu cucerit de Rapid a fost în 2007 – Supercupa României. Cea mai importantă performanță europeană a echipei a avut loc în sezonul 2005/2006, când trupa vișinie a ajuns până în sferturile Cupei UEFA, după ce a eliminat din competiție nume importante precum Feyenoord, Hertha Berlin sau Hamburg. Drumul spre semifinale a fost stopat atunci de rivala Steaua, care s-a calificat după două remize, 1-1 (în deplasare) și 0-0.
20 de sezoane a jucat Rapid în cupele europene, bifând 96 de meciuri, dintre care 41 au fost victorii și 23 remize. Fotbalistul cu cele mai multe meciuri jucate la Rapid este fostul fundaș și căpitan de la începutul anilor 2000, Nicolae Stanciu (peste 400 de partide).
Gloriile Rapidului
Până și modul în care Rapid și-a ales culorile are o istorie inedită. Soția căpitanului Grigoriu a primit misiunea de a îngriji, meci de meci, echipamentele jucătorilor. Din întâmplare, în casa sa existau multe materiale textile vișinii, dar și albe. Doamna Grigoriu a ales vișiniul, motivând faptul că acesta este mai ușor de curățat, nefiind la fel de sensibil la spălare precum albul. Acest episod a fost relatat în cartea „Glasul roților de tren”, redactată de regretatul jurnalist Ioan Chirilă, un admirator declarat al clubului din Grant.
Printre numele mari care au marcat istoria Rapidului se numără foști jucători precum Ștefan Wetzer II, Ionică Bogdan, „Rici” Auer, Ștefan Filote, Iuliu Baratky, Ion Costea, Dan Coe, Constantin Jamaischi, Alexandru Apolzan, Bazil Marian, Ilie Greavu, Valentin Stănescu, Titus Ozon, Niki Dumitriu, Ion Ionescu, Nicolae Lupescu, Necula „Rică” Răducanu, Ion Motroc, Ion-Liţă Dumitru, Nicolae Manea, Fănel Ţîră, Vasile Caciureac, Marian Rada, Ion Goanţă, Nicolae Stanciu, Marius Șumudică, Adrian Iencsi și Daniel Pancu.
Antrenorii de legendă ai Rapidului au fost Petre Steinbach, Francisc Ronay, Valentin Stănescu, Bazil Marian, Ion Motroc, Viorel Hizo, Mircea Lucescu, Mircea Rednic și Răzvan Lucescu.
Gabi Szabo, simbol al Giuleștiului
Gabriela Szabo, Marian Oprea (atletism), Nicu Vlad (haltere) sau Aurel Drăgan (volei) sunt câţiva dintre marii campioni ai clubului din Giulești. Cel mai valoros sportiv al clubului vine din lumea atletismului. Gabriela Szabo are un palmares de invidiat: 12 medalii, dintre care 3 olimpice. CS Rapid înseamnă 11 medalii olimpice, 30 mondiale și peste 100 europene. Din păcate pentru rapidiști, în afara echipei de fotbal, restul secțiilor se zbat de ani de zile în anonimatul ligilor naționale, fie că vorbim despre echipele de la handbal, volei sau polo.
PALMARESUL CLUBULUI DE FOTBAL RAPID
4 titluri de campioană a României (1941/1942, 1966/1967, 1998/1999, 2002/2003)
13 Cupe ale României (1934/1935, 1936/1937, 1937/1938, 1938/1939, 1939/1940, 1940/1941, 1941/1942, 1971/1972, 1974/1975, 1997/1998, 2001/2002, 2005/2006, 2006/2007)
4 Supercupe ale României (1999, 2002, 2003, 2007)
2 Cupe Balcanice (1964/1965, 1965/1966)
13 participări în Cupa UEFA și Europa League. Cea mai bună performanță: sferturile de finală, atinse în 2006
3 participări în Cupa Cupelor: 1972, 1975, 1998
Sursa: digisport.ro





