Asta-i un alt capitol din „Farmecul Rapidului”. Azi, in ziua in care Rapid implineste 93 de ani, am ales sa vorbesc despre doi idoli care n-au dat goluri in Giulesti, dar au facut ceva mult mai important ca asta: au construit si au intarit spiritul visiniu. Spiritul ala nebun si curajos, frumos si „singur impotriva tuturor”, cum zic rapidistii. Despre unul s-a scris o carte, despre celalalt au ramas articole in ziare. Dovezi ca „12”-le iubea de pe vremea cand niciun stadion din Romania n-avea nocturna, ci becuri suspendate pe fire de sarma, la vreo 10 metri inaltime deasupra terenului.
Primul: Ion T. Ion, primul suporter al Rapidului, care lucra la C.F.R. Dar stii de ce se angajase acolo? Ne-a zis chiar el in cartea lui Ioan Chirila, „Glasul rotilor de tren”:
„Un motiv greu de crezut. Am ajuns desenator tehnic la C.F.R.ca sa pot fi mereu langa echipa de fotbal. E o nebunie, nu-i asa? Poate. Dar are o scuza. E o nebunie care dureaza de peste patruzeci de ani. Am vrut sa fiu ceferist. Ca sa-l vad pe Giussy Baratky fumand pe culoar, in pijama, cu capul sprijinit de geamul vagonului. Ca sa pot cobori in Gara de Nord, dimineata, cu baietii, venind de la Cluj sau de la Arad, si ca sa am numai 200 de metri pana la slujba.”
Nu trebuie sa fii neaparat rapidist, ca sa fii impresionat de povestea lui. Daca nu esti rapidist, sa nu ramai blocat pe pasiunea lui pentru Rapid, retine doar PASIUNEA. Si intreaba-te tu de cand nu ai mai simtit-o pentru ai tai? Nu ti-e dor? Daca esti rapidist, citeste-ti din nou cartea si regaseste pasiunea lui Ion T. Ion. Si nu, nu trebuie sa te angajezi la C.F.R ca sa fii aproape de ai tai, trebuie doar sa ai rabdare. Stiu ca e greu, dar uite. O nebunie poate dura peste 40 de ani. De ce sa nu ai si tu curaj sa o traiesti? Pana la urma, asta inseamna Rapidul: curaj, nebunie, frumusete.
Al doilea: Constantin Mincea, „Geamgiul”, cel care e recunoscut ca cel mai longeviv lider de galerie din Romania.
Nimeni nu a stat mai mult ca el in fata peluzei: 32 de ani!
1970 – 2002 -> 32 de ani in care a dat tonul pe stadion, in care si-a aparat „12”-le si in care a avut grija de porumbeii lui, a doua pasiune, dupa Rapid. Avea o pravalie in care vindea geamuri si oglinzi si o dragoste mare pentru echipa din Giulesti. Avea povesti pe care e nedrept ca nu le putem citi in Glasul Rotilor de tren, partea a doua. Avea curaj si dadea curaj celor care umpleau tribunele. Dar pacat ca timpul nu a mai avut rabdare cu el. In 2005 s-a stins si a lasat in urma un Rapid care-i duce dorul. Azi, cand Rapid implineste 93 de ani, as vrea sa mi se implineasca o dorinta. Sa ma intorc in timp si sa le strang mana celor doi. Si sa le promit ca o sa incerc sa le duc mai departe pasiunea, fie ca sunt rapidist sau tin cu alta echipa.
Ne lipsesc becurile agatate pe firele de sarma.
Ne lipsesc meciurile cu tribunele pline.
Ne lipsesc oameni ca Ion T. Ion si Geamgiul.
In amintirea lor, hai sa incercam sa fim ca ei: puternici, curajosi, indragostiti de fotbal, chiar si in momentele grele, cand cateva becuri de pe sarma se sting.
La multi ani, Rapid! Sa existi pana la nesfarsit si sa ne dai povesti si oameni ca cei despre care am vorbit azi. Parca ne lipseste un „12” asa ca ei.
La multi ani, Rapid! Sa se auda pana-n cer!
Sursa: eusunt12.ro
Geamgiul a fost sef de galerie din 84 sau 85 si nu din 70.