Este rândul celei de-a doua părţi a interviului cu Daniel Niculae să vă fie împărtăşită. Fostul mare atacant al Rapidului, actualmente la Astra, a vorbit despre experienţa sa la echipa naţională, despre situaţia Rapidului. Dar a lămurit şi motivele pentru care nu a mai continuat să joace în Giuleşti. În plus, în exclusivitate pentru 1923.ro, Daniel Niculae a vorbit despre experinţa de la Astra, despre Alibec, Alex Ioniţă II şi despre ceea ce i-a lipsit pentru a prinde campionatul european din Franţa. Pentru că, fie între noi vorba, Daniel Niculae s-ar fi descurcat acolo mult mai bine decât mulţi alţii!
Povesteşte-ne, te rog, despre EURO 2008.
Să joci la un campionat mondial sau la un campionat european este visul oricărui fotbalist, aşa că, în primul rând vreau să spun că mă mândresc că am făcut parte din acel grup! Sunt fericit că am jucat într-o echipă care a fost la un pas de a realiza o performanţă extraordinară, adică ieşirea dintr-o grupă imposibilă cu Franţa, Italia şi Olanda. Am jucat în toate cele trei meciuri din grupă împotriva unor fotbalişti enormi! Sunt amintiri superbe!
Momentul cel mai important pentru tine la EURO 2008 a fost lovitura de la 11 metri pe care ai obţinut-o în minutul 80 cu Italia. Ce ai simţit atunci?
Dacă în primul meci, cel cu Franţa, am fost destul de crispaţi pe faza ofensivă, cu Italia am jucat altceva şi am reuşit mult mai mult. Au fost multe momente în care am dominat Italia şi ne-a lipsit atât de puţin să o şi învingem… Faultul la mine în careu a fost unul cât se poate de clar. Panucci m-a tras în careu, în urma unei faze fixe şi s-a dat 11 metri, cum era logic. Dacă am fi reuşit să înscriem… Ah… Asta-i viaţa!

Daniel Niculae: „De trei ani mă tot las de fotbal, alţii nu vor să mă lase”
Să revenim puţin în prezent. Ce ţi-a lipsit să prinzi şi EURO 2016?
Oh… Multe lucruri! În primul şi în primul rând o pregătire centralizată de vară cu o echipă. Cu Astra nu am făcut decât pregătirea de iarnă, chiar dacă ea a fost foarte bună. Eu de trei ani mă tot las de fotbal, dar alţii nu vor să mă lase să mă las (râde). E foarte greu să revii după o perioadă atât de lungă de inactivitate, dar, dacă aş fi reuşit să joc mai mult la echipa mea, poate aveam şi un randament mult mai bun. Aş fi avut un ritm mai crescut de joc, era altceva.
Ai plecat de la Rapid în 2006, când echipa era pe locul 6 în lume. Te-ai întors în 2014, în liga a doua. Care a fost senzaţia?
E o întrebare care doare atât de tare… Dacă m-aş fi detaşat, prin absurd, de tot ceea ce înseamnă Rapid în toţi aceşti ani sunt sigur că aş fi avut o reacţie de genul: <<Uau! Ce s-a întâmplat aici?!>> Doar că eu am fost ancorat aproape zilnic la ceea ce se întâmplă la clubul pe care îl iubesc, aşa că ştiam ce mă aşteaptă. Am venit pregătit din acest punct de vedere.

Daniel Niculae: „Nu am fost dorit la Rapid. Lucrurile nu sunt ce vor să pară”
De ce ai plecat de la Rapid în vara lui 2015? Mulţi te-au criticat din cauza asta…
Nu e foarte greu de explicat. Am plecat pentru că nu mai aveam contract şi nu aveam cum să mai joc la Rapid, corect? Dar nu asta a fost marea problemă… Eu nu am fost dorit la club nici în iarnă când m-am întors. La Rapid lucrurile nu sunt ceea ce vor să pară…
Dacă ar fi să rejoci un meci dintre cele avute în tricoul Rapidului, care ar fi acela?
Fără dubii meciul tur din sferturile Cupei UEFA, din 2006, cu Steaua. Acela e meciul pe care l-aş rejuca dacă aş avea ocazia. Cred că l-am aborda altfel…

Daniel Niculae a vrut să se lase la 31 de ani!
Cum era vestiarul Rapidului în 2003? Dar în 2006?
În ambii ani au fost două vestiare extrem de puternice, de unite! În 2003, practic nimeni nu ne dădea vreo şansă la câştigarea campionatului, fiindcă eram o echipă cu foarte mulţi tineri. Dar uite că am reuşit! Norocul a fost că în acea mulţime de tineri au fost şi câţiva jucători cu mare experienţă de la care am avut multe lucruri de învăţat şi de pus în practică. Ne-a ajutat mult experienţa lor. Cel puţin pe mine sigur m-a ajutat. În ceea ce priveşte echipa din 2006… Eram deja un grup extrem de solid, clădit în mare parte din jucătorii din anii precedenţi. Tinerii se maturizaseră şi doar anumite <<jocuri>> au făcut să nu luăm primul event din istoria Rapidului!
Forma ta fizică este excelentă cu toate că ai 33 de ani. Chiar ai vrut să te laşi în iarnă?
Păi eu vreau să mă las de trei-patru ani (râde cu poftă). Asta după experienţa trăită la Krasnodar. Fotbalul m-a scârbit puţin atunci, apoi sentimentul s-a intensificat din cauza faptului că fotbalul românesc este foarte departe de cel pe care îl vrem, de cel pe care ni-l dorim… Doar Rapid a reuşit să mă ţină activ atunci, în liga a doua, când am venit să dau o mână de ajutor.

Daniel Niculae: „Şumudică m-a vrut din vară. Şi pe mine, şi pe Săpunaru!”
Cum te-a determinat Şumudică să alegi Astra?
Cu Şumi vorbisem deja din vara precedentă. M-a dorit de atunci, atât pe mine, cât şi pe Săpun. I-am explicat că aş prefera ca singura echipă din România pentru care să joc să rămână Rapid. A înţeles atunci, fiindcă el ştia perfect ce simt, având în vedere că avem amândoi sânge rapidist. Doar că apoi, după ce ştii foarte bine, toată lumea m-a sfătuit să nu mă las, suporterii Rapidului, familia, am ales să merg la Astra.
Care a fost prima dată când te-ai întâlnit cu Marius Şumudică? Presupun că erai la juniorii Rapidului când s-a întâmplat asta…
Pe el l-am prins jucând când eram, într-adevăr, junior. Apoi am fost coechipieri la Rapid, iar acum îmi este antrenor la Astra. Se vedea pe teren că prin vene are sânge vişiniu, chiar şi când juca la Sportul Studenţesc. A fost unul dintre jucătorii importanţi ai Rapidului, marcând foarte multe goluri decisive care au avut un aport înseamnat la câştigarea campionatului în 1999.

Daniel Niculae: „La 33 de ani, la fel de înnebunit după Rapid!”
Ce înseamnă pentru tine titlul câştigat cu Astra?
Înseamnă că totul e posibil! Că am reuşit să spargem monotonia. După trei ani în care echipa ce a câştigat campionatul n-a avut practic vreun adversar, anul acesta Astra a demonstrat că se poate şi că este cea mai bună!
Cum îl caracterizezi pe Daniel Niculae la 33 de ani?
Greu de spus… Cu mai multă experienţă, mai echilibrat. Daaar, la fel de înnebunit după Rapid! Ce să-i faci, boală veche (zâmbeşte).
Ce caracterizare i-ai face lui Denis Alibec, colegul tău de echipă?
Alături de Cristi Săpunaru, cel mai bun jucător din campionatul recent încheiat! Acum trebuie să rămână aici, la nivelul la care este, adică sus, pentru că toată lumea va avea aşteptări mari de la el!
Dar pe Alexandru Ioniţă II cum îl caracterizezi?
Pe “Bulgaru’” sper să-l văd mai mult jucând. Cred că anul ăsta competiţional, 2016-2017 va fi al lui! S-a pregătit foarte bine în cantonamentul de iarnă cu Astra, dar, din păcate, a jucat puţin… În acest sezon trebuie să se impună şi se va impune! Voi avea eu grijă personal de el, să dea totul la antrenamente.

Daniel Niculae: „Sper să îmi închei cariera la Rapid”
Top 3 al antrenorilor cu care ai lucrat.
De la fiecare am avut câte ceva de învăţat aşa că mi-e aproape imposibil să fac un top 3. Am avut antrenori extrem de buni precum Mircea Rednic, Viorel Hizo, Răzvan Lucescu, Fernandez, Lacombe, acum Marius Şumudică. Toţi, absolut toţi sunt extrem de buni!
Top 3 al celor mai dificili jucători adverşi pe care i-ai întâlnit.
Fără discuţie aici topul arată aşa: Lilian Thuram, Giorgio Chiellini, Daniel Van Buyten.
Top 3 al celor mai valoroşi coechipieri pe care i-ai avut.
Păi o să fac un top doar al celor străini, fiindcă români au fost foarte mulţi! Aşdar, cei din afară alături de care am jucat îi au cap de listă pe: Pierre Emerick Aubameyang, Bacary Sagna şi Younes Kaboul.
Îţi vei încheia cariera la Rapid?
Sper din toată inima! Asta îmi doresc mult de tot.






