EXCLUSIV / Cum putea fi evitată insolventa

Ce găsești în articol

  • Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro
  • Cum s-a încercat "boicotarea" ideii lui Copos 
  • Greşeala: depunerea dosarului la Tribunalul Bucureşti
  • Furios pe fani, n-a mai dat 500 mii de euro

Rapid se află în insolvenţă de trei ani şi jumătate. Mai exact, din decembrie 2012. Atunci când George Copos a decis să ia această decizie care s-a dovedit, de-a lungul ultimilor ani, catastrofală. Două retogradări, una din cauze financiare, alta pe teren. Datorii acumulate fără număr şi fel de fel de întâmplări care s-au consumat la Rapid. La care niciun suporter din noua generaţie nu se aştepta să le trăiască. Pentru mulţi, liga a doua părea doar o legendă, un moment care nu avea cum să se mai întâmple la Rapid. Indiferent cine a condus clubul.

O dată cu plecarea lui George Copos de la club, cele două decenii de succese s-au sfărâmat ca un castel de nisip lovit de un val învolburat. Iar Rapidul suferă crunt acum, chiar dacă momente de agonie am avut nenumărate şi în trecut. Măcar atunci erau dublate de clipele de extaz! Pentru a relua totuşi punctual ideea acestui material, vom insista pe momentul intrării în insolvenţă. Împărtăşind cu voi o poveste care conţine mai multe amănunte de foarte puţini ştiute, care gestionate altfel, ar fi putut schimba soarta echipei de lângă Podul Grant. Noi credem că în bine, însă nu avem de unde şti, din moment ce lucrurile sunt bătute în cuie. Undeva în trecut.

GEORGE COPOS

Cum s-a încercat „boicotarea” ideii lui Copos 

În momentul în care George Copos a luat decizia să ceară aplicarea legii insolvenţei în Giuleşti, undeva spre finalul toamnei lui 2012, mai mulţi oameni de afaceri apropiaţi lui, în frunte cu Virgil Dumitru şi Radu Mirea, au încercat să-l convingă să renunţe la idee. La gândul că Rapidul poate fi salvat şi altfel. Conform informaţiilor pe care le deţinem, aceştia i-au sugerat lui George Copos să renunţe la datoriile pe care clubul le avea faţă de el. Apoi, fiecare dintre aceşti oameni să investească imediat cam câte jumătate de milion de euro, pentru a scoate clubul din dificultate. Deşi toţi cei menţionaţi mai sus au relaţii vechi cu George Copos, nu au reuşit să îl convingă.

Greşeala: depunerea dosarului la Tribunalul Bucureşti

Motivul este însă unul care demască o eroare făcută de fostul patron al Rapidului. Probabil una dintre puţinele de acest gen din viaţa sa. Sfătuit de un avocat, se pare, George Copos a ales totuşi să meargă pe varianta insolvenţei. Erau, conform informaţiilor, unele premise care lăsau de înţeles că acest proces al insolvenţei va curăţa în doar câteva luni Rapid de datorii. Apoi se va putea face un plan asemănător celui care a fost făcut cu succes la Dinamo. Numai că, se pare, marea eroare a fost înaintarea dosarului de insolvenţă la Tribunalul Bucureşti şi nu la unul din Ilfov. Dacă s-ar fi optat pe a doua variantă, speţele erau mult mai puţine, iar lucrurile se puteau mişca mult mai repede.

Din păcate, la Tribunalul Bucureşti, volumul foarte mare de dosare au tărăgănat mult mai mult lucrurile. Între timp George Copos a decis să părăsească definitiv corabia. Într-un final a renunţat la datorii, merit pe care i-l atribuim, dar a lăsat şi o moştenire greu de gestionat. O retrogradare cauzată de refuzul plăţii a aproximativ 500 de mii de euro. Sumă care reprezenta necesarul acoperirii datoriilor din cauza cărora clubul nu a luat licenţa pentru Liga 1. Aşa cum a fost retrogradat, chiar dacă a câştigat un baraj încropit peste noapte. TAS-ul n-a fost de acord şi ne-a trimis în liga a doua după ce jucaserăm deja două meciuri din primul eşalon, ediţia 2013-2014!

copos-1024x683

Furios pe fani, n-a mai dat 500 mii de euro

Sigur, întrebarea tuturor rămâne de ce a refuzat George Copos plata acelor bani? Mai ales că, o dată ce îi vira unde trebuie, garanta rămânerea în primul eşalon. Dar şi sosirea în conturile clubului drepturi TV în cuantum cu aproximativ 1 milion de euro mai mare decât investiţia pe care trebuia să o facă. Şi nici n-ar fi fost necesar să plece de la echipă. Informaţiile noastre spun însă că George Copos a clacat în războiul rece pe care l-a avut cu fanii. Sătul să fie contestat şi înjurat, a decis să renunţe la Rapid după 20 de ani. Decizie pe care nimeni nu o mai credea după ce, de-a lungul timpului, George Copos a tot spus că dă Rapidul. Şi nu o dată, ci de vreo zece ori.

Când a luat însă, în cele din urmă hotărârea, totul era deja pe cale să se năruiască. Băgat în insolvenţă, Rapid era cu un picior şi în liga a doua, din cauza faptului că nu primise OK-ul din punct de vedere financiar pentru licenţa necesară. Asta pentru că George Copos a refuzat, pur şi simplu, să mai plătească banii necesari evitării unei retrogradări perfect nemeritate. După două decenii, omul de afaceri a clacat în războiul avut cu fanii, iar problemele pe care el însuşi le avea cu legea l-au făcut să nu mai aibă vreun interes faţă de Rapid. Din păcate, victima a fost tot ceea ce înseamnă suflare vişinie. Consecinţele s-au propagat până în ziua de azi când nu ştim cu certitudine decât că Rapidul nostru drag a împlinit 93 de ani. Nu şi încotro se îndreaptă….

608230-copos-11231400

Aboneaza-te la newsletterul 1923.ro

indicates required





Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!