Valerii Moraru susţine, în interviul pe care l-a acordat în Gazeta Sporturilor, şi pe care noi vi l-am redat integral pe 1923.ro, că a investit în total cam 2,5 milioane de euro. Asta după ce a zis că acum datoriile sunt de 4,1 milioane, dar 1,5 milioane la societatea lui. Aşadar, el nu îi pune la socoteală. Consideră că doar 2,6 milioane de euro este datoria reală, că doar n-o vrea el falimentul.
Bun, în acelaşi timp susţine că înainte să vină el, datoriile erau de 4,7 milioane de euro şi că el le-a redus la 2,6 milioane. Aşadar, un calcul simplu arată că totalul investit este de 2,1 milioane de euro. Dacă punem şi actualul credit de 1,5 milioane euro către societatea lui. Deci mai rămân 600.000 de euro din sponsorizări. Carevasăzică 2,5 milioane – 2,1 milioane = 400 mii euro. Aşadar, Valerii Moraru îşi expune investiţia cu o marjă de eroare de… 16 la sută. Cam aşa, nu?
Acum noi nu spunem că minte, Doamne fereşte! Dar parcă 400.000 de euro e o sumă mult prea mare ca să se evaporeze doar din vorbe. Nu de alta, dar era să ratăm promovarea pentru 15 la sută din suma asta, adică aproximativ 60.000 de euro. Iar pentru un meci important al juniorilor 2000 nu s-au găsit 100 de euro. Aşa că despre ce vorbim? Dar el a investit 2,5 milioane de euro… 🙂






Problema este ca nu se inghesuie nimeni sa cumpere de la basarabean. Iar sumele sint mici.Sa comparam, ca sa inteleaga lumea de ce citeva milioane de euro date basarabeanului reprezinta o suma nesemnificativa pentru un investitor hotarit.
Toti rapidistii isi amintesc cu alean de echipa cladita de Razvan Lucescu. Un nou investitor, care ar cheltui citeva milioane pe pretentiile basarabene, ar trebui sa cumpere un lot de jucatori, Acesti jucatori nu ar fi ieftini, oricit de smecher ar fi noul chelios. Apoi, bugetul lui Razvan s-a ridicat la 3,3 milioane anual. Deci, ar trebui iarasi vreo patru milioane anual pentru salarii si cheltuieli. Nici nu vreau sa ma gindesc la cele 7,5 milioane anuntate de Vama in 2011 si tocate inainte de finalul lunii octombrie.
Dupa aceea ar urma investitii in infrastructura, baza de pregatire, echipe de copii si juniori, etc, etc.
De aceea afirm ca sumele vehiculate de Moraru sint foarte mici. Si, totusi, nimeni nu se inghesuie.