Pancu, tranşant: „Nu mai există şanse să joc la Rapid!”

Dan Alexa a afirmat că Daniel Pancu are întotdeauna uşile deschise în Giuleşti, lăsând să se înţeleagă că l-ar dori la Rapid pe atacantul Voluntariului, începând din vară, când tehnicianul speră să revină în Liga 1. Totuşi, veteranul de 38 de ani a susţinut că nu se pune problema să revină la gruparea vişinie.

„Îi mulţumesc foarte mult, dar a rămas printre puţinii care gândesc aşa. Am plecat şi am mai spus, ca jucător, nu mai există nicio şansă să mai joc pentru Rapid. Vom vedea în viitor în ce altă postură mă voi întoarce, pentru că într-o zi mă voi întoarce, asta e clar. A fost o discuţie în iarnă, dar sunt aceleaşi motive. Am plecat pentru că am simţit că nu mai pot să înot contra vântului. Era imposibil pentru mine şi mă simţeam foarte singur. Clubul este în continuare într-o situaţie foarte critică, dar noi avem speranţe în continuare”, a declarat „Pancone”.

22 de meciuri, 4 goluri şi două pase decisive a adunat Daniel Pancu în toate competiţiile acestui sezon, în tricoul lui FC Voluntari.

În februarie, după ce antrenorul a fost schimbat la capătul primului cantonament, noul tehnician, Ionel Ganea, l-a trimis pe Pancu să se pregătească alături de echipa a doua. Cel mai vârstnic jucător din Liga 1 s-a antrenat exemplar, a fost reprimit în lot în luna martie și a răspuns prin golul de trei puncte marcat în partida cu Petrolul (2-1).

Pancu a fost în cinci rânduri la Rapid, în 1997-99, 2000-2002, 2006, 2008 şi 2011-2015, adunând atfel 10 sezoane în tricoul giuleştenilor, alături de care a câştigat un titlu, 3 Cupe ale României şi două Supercupe ale României.

Sursa: digisport.ro

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!