10 mai 1996. Din departare, dinspre Ghencea, iese fum. Mult fum. Mult si negru.
In Giulesti Rapid joaca impotriva celor de la Sportul Studentesc. E 1-0 pentru Rapid, dar Sportul obtine o lovitura libera din marginea careului de 16m si ATACANTUL lor egaleaza.
Toata lumea avea impresia ca pe teren o sa fie o pace nedorita de nimeni, cand Rapid primeste o lovitura de la 11m.
Trage Tartau. 2-3 m pe langa stalpul din stanga portii dinspre tabela (Peluza Nord inca nu era gata).
Se termina 1-1 si toata lumea pleaca dezamagita. Ajung acasa si dau drumul la televizor. Aflu ce se intamplase in Ghencea, dar nu ma intereseaza.
Ma interesau reactiile de dupa meciul Rapidului. Si-am retinut o declaratie: „Sunt Rapidist si imi pare rau ca n-a castigat astazi RAPIDUL, dar ma bucur ca am marcat si sper ca acum in sfarsit am deschis ochii cui trebuie sa ma aduca acasa!”.
Era ATACANTUL Sportului care ne egalase din lovitura libera. Ochii persoanei care trebuia sa-l aduca in sfarsit acasa au fost deschisi, intr-adevar, dupa acel meci si MARIUS SUMUDICA a venit la RAPID, devenind unul dintre cei mai IUBITI oameni care au jucat si antrenat vreodata in GIULESTI.
Si asa va ramane pentru totdeauna. Inca o data LA MULTI ANI, SUMI-GOL! Sa reusesti cu Astra ce stim cu totii ca-ti plange inima ca nu poti reusi acum cu RAPID!
