Într-un moment de cotitură din istoria Rapidului, nicio tensiune nu face bine. De aceea, echipa 1923.ro speră ca situaţia la nivelul conducerii să se rezolve. Concret, din informaţiile pe care le avem, preşedintele Ovidiu Burcă se află în relaţii destul de reci cu cei care conduc destinele Rapidului. Aparent, acestuia i s-au reproşat mai multe lucruri legate de neatragerea unor sponsori alături de echipă, motiv pentru care există riscul unei despărţiri a lui Ovidiu Burcă de Rapid. Noi credem că un astfel de partaj ar fi o greşeală, pentru că Rapid are mare nevoie de Ovidiu Burcă!
Este o luptă grea pe care Ovidiu Burcă a început-o alături de Dan Alexa, Valerii Moraru, Dănuţ Perjă, Cristi Costache sau Horia Manoliu, cei mai importanţi oameni din angrenajul actual al Rapidului alături, bineînţeles, de jucători. Lor li s-a alăturat recent şi Radu Birlică, în funcţia de administrator special. Un mare rapidist, care a mai lucrat cu Dan Alexa şi la Timişoara. Cum cei şase mai sus enumeraţi au o importanţă vitală pentru Rapid, acelaşi lucru se poate spune şi despre Ovidiu Burcă. Ovidiu este preşedintele ideal pentru Rapid. Are un suflu nou şi este dornic de performanţă pentru că vrea să se afirme.
Noi considerăm că nu este treaba lui să încerce să aducă sponsori la echipă, ci mai mult să aducă jucători şi să gestioneze situaţia prin ochii unui fost fotbalist de prim plan în fotbalul românesc. Mai cu seamă că nici nu am avea cu cine să-l înlocuim acum! Să nu uităm că a fost singurul om care a acceptat să lucreze la Rapid în aceste condiţii! Cine ar fi avut acest curaj? Acum să nu vorbim despre, Ion Butoi, de pildă. O persoană care se află mereu în preajma Rapidului, dar care, să fim serioşi, nu ar putea reprezenta nicicând o soluţie viabilă pentru funcţia de conducere a acestui club, din motive destul de cunoscute.
Aşadar, domnule Moraru, aveţi grijă să nu-l pierdeţi pe Ovidiu Burcă, fiindcă şansele Rapidului la a se ridica vor scădea dramatic. Avem nevoie de oameni precum Ovidiu, la fel cum avem nevoie de oameni precum Dan Alexa, care au dat dovadă de un curaj nebun preluând frâiele unei echipe lovită crunt de dificultăţile fotbalului modern. Să ţinem de ei până la finalul acestui sezon, abia apoi să tragem linie. Certurile şi reproşurile nu ne fac bine. În lupta pentru promovare trebuie să fim uniţi exact ca o familie!






Cinstit vorbind, este treaba presedintelui sa gaseasca sponsori si contracte de publicitate. El trebuie sa ii asigure managerului Alexa bugetul necesar pentru aducerea de jucatori si pentru cheltuielile echipei. Alegerea jucatorilor este treaba lui Alexa. Acesta „cintareste” jucatorii de care are nevoie in functie de pret si de bugetul asigurat de presedinte.