DiverseNaționala de Fotbal a României

Il Luce va antrena nationala la EURO?!

Bombă! Mircea Lucescu este dispus să accepte preluarea echipei naţionale pentru Campionatul European 2016, din Franţa, în situaţia în care “tricolorii” se vor califica la turneul final. Şefii FRF au avut mai multe runde de discuţii cu tehnicianul lui Şahtior, care a promis că va da un răspuns după încheierea preliminariilor.

Incredibil, dar adevărat! Mircea Lucescu ar putea reveni la cârma naţionalei. Surse apropiate lui “Il Luce” susţin că oficialii federaţiei discută de mai multe luni cu tehnicianul lui Şahtior, care încă nu este hotărât. “Le-a răspuns celor de la federaţie că va analiza propunerea dacă naţionala se califică. Lucescu e un mare antrenor, n-o să fie o problemă să preia echipa înainte de Euro. Federaţia insistă pentru Mircea Lucescu, dar el va da un răspuns după meciul cu Feroe. Aşteaptă să vadă cum se încheie această campanie de calificare pentru a nu perturba activitatea naţionalei. Ştiu că există tatonări în continuare între cele două părţi”, a declarat, sub protecţia anonimatului, pentru “ring”, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Mircea Lucescu.

Şi Ienei îl vrea

Unul dintre cei mai mari susţinători ai lui Lucescu este actualul selecţioner Anghel Iordănescu, care şi-ar dori să revină în scaunul de director tehnic al naţionalei. De altfel, desele apariţii ale lui “Il Luce” în cantonamentul naţionalei, la solicitarea lui Iordănescu, fac parte din întregul scenariu al readucerii tehnicianului lui Şahtior la comanda “tricolorilor”. Alături de Lucescu, şi Emeric Ienei a fost invitat în cantonamentul de la Mogoşoaia. “Sunt sigur că Puiu Iordănescu va avea un ajutor în Mircea Lucescu. Ar fi o soluţie extraordinară dacă Mircea Lucescu ar accepta pentru că este un antrenor de mare valoare. Şi Iordănescu este un antrenor valoros, dar împreună ar putea face lucruri frumoase”, a spus, pentru “ring”, şi “nea Imi”.

“Naşu’” e sceptic

Întrebat despre revenirea lui Mircea Lucescu pe banca naţionalei, Mircea Sandu părea neîncrezător. “Nu cred că Mircea Lucescu va veni la naţională. Ştiu că, dacă se califică, Puiu Iordănescu va reveni ca director tehnic, funcţia pe care o avea înainte de a prelua naţionala, şi va fi adus un alt antrenor. Eu nu cred că Lucescu va veni; ştiu că i-a chemat Puiu pe Ienei şi pe Lucescu în cantonamente şi acum lumea crede că vrea să-l aducă pe Lucescu. Eu nu cred în povestea asta”, a comentat fostul şef al federaţiei.

Suntem favoriţi cu Finlanda

Înaintea partidei de diseară, contra Finlandei, fostul selecţioner Emeric Ienei este optimist. “În mod normal, vom câştiga pentru că echipa României este mai valoroasă decât cea a Finlandei. Avem atuurile că jucăm acasă şi că UEFA le-a dat voie suporterilor în tribune. Suntem favoriţi”, ne-a precizat Ienei. “Trebuie să câştigăm contra Finlandei, nu există altă variantă ca să ne calificăm.”, a declarat Mircea Sandu.

Sursa: ziarulring.ro

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza de peste 15 ani pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

S-ar putea sa te intereseze

Back to top button

Avem nevoie de tine!

Te rog deblocheaza Ad Blockerul.