Rapid
EXCLUSIV / Nicolae Vasile, spre Rusia!
Nicolae Vasile (19 ani) este dorit de Torpedo Moscova, formație din Rusia, conform surselor 1923.ro. Se pare că sunt șanse foarte mari ca fundașul stânga să semneze cu rușii, având în vedere că cele două cluburi au căzut de acord asupra sumei de transfer care este, se pare, în jurul a 50.000 de euro. De principiu, lucrurile sunt clare, urmând ca în aceste zile să se finalizeze transferul. În urmă cu doi ani, Nicolae Vasile a fost dorit și de Lazio Roma, formație care oferea în schimbul său 300.000 euro, dar clubul a cerut cu 700.000 euro mai mult.
Intreb si eu, la spartul targului: 50.000? Pe bune? Adica cincizeci de mii de euro? PE BUNE?!!!
…in cazul halucinant ca informatia ar fi adevarata si in cazul si mai halucinant ca s-ar si realiza acest transfer, am avea cea mai clara dovada a impotentei financiare, ca sa nu mai vorbesc de cea manageriala, a acestui domn Valerii Moraru. Asta chiar ar pune capac tuturor prostiilor pe care le-a facut pana acum – fiind fortat de imprejurari, din nestiinta sau, mai rau, din ingamfare ori senzatia ca se pricepe.
Baiatul asta, Nicolae Vasile, are materialul fotbalistic ce l-ar putea face sa devina in relativ scurt timp unul dintre cei mai buni fundasi stanga ai fotbalului actual romanesc. Sa-l trimiti, la doar 19 ani, sa se piarda undeva, pe la o echipa obscura din Rusia, mi se pare un gest autodistructiv. Baiatul asta – poate mai mult decat oricare alt jucator rapidist din ultimii doi ani – ar trebui tinut la echipa, mai ales in aceasta situatie precara in care se afla Rapidul. Ar trebui sa creasca si sa ajunga sa-si dovedeasca valoarea, ajutand in acelasi timp la reconstructia unui Rapid care duce lipsa din ce in ce mai mult de astfel de jucatori cum e Nicolae Vasile.
In plus, daca tu, ca patron care din gura asigura un buget de 1,5-1,6 milioane de euro pentru sezonul urmator, te uiti la 50.000 (?!) de euro veniti pe unul din cei mai promitatori jucatori ai tai, inseamna ca ai mari probleme (si cu banii, dar si cu capacitatea de-a-ntelege ceva din fenomenul fotbalistic). Parca era vorba sa creeze o echipa a Rapidului care sa se bazeze pe tineri fotbalisti…pai?! Nicolae Vasile ar trebui sa fie printre cei dintai din aceasta postura, nu sa plece pe primul sirag de covrigi oferit de cativa rusi. Daca e adevarat si daca chiar se intampla asta, e grav, grav de tot cu Valerii Moraru la Rapid…
Doamne fereste!
Cica incepem Liga 2 cu jucatori tineri, de perspectiva… Pai el ce-avea?
Aaah, daca il dadeam cu 500 000 macar (cum spuneau unii mai sus), da…dar asa.. vai de capul nostru.
50.000 ? ori e intentie ori voit ..prostie curata
Sper ca e greseala de tipar, cum sa-l transfere pentru 50.000 euro?
Cred ca au vrut sa scrie 500.000.
Oricum, avem mare nevoie de Niki, e un jucator foarte bun si poate ajuta mult Rapidul anul asta.
Pacat ca anul trecut a lustruit banca, are valoare peste obositii care au jucat pe postul lui si au luat banii degeaba,
Adica il dam gratis si aducem pensionari spanioli pe salarii ridicole.