Editorial emotionant despre Rapid!
1. Rapid are toate caracteristicile unei mari echipe mari, mai puțin influența specifică unor astfel de cluburi.
Sezonul acesta, n-a existat vreun meci în care Rapid să poată fi bănuită de jocuri de culise. Asta în timp ce absolut toate adversarele cu care s-a bătut pentru evitarea retrogradării au fost bănuite.
Nu spune nimeni că acei adversari chiar au făcut mizerii, dar e o mare diferență între a nu exista niciun dubiu asupra ta și a exista aparoape toate dubiile din lume apropo de meciurile tale.
Când vine vorba despre arbitraje, pot găsi meciuri în care au fost dezvantajați evident sau mai puțin evident, nu găsesc însă niciun meci în care să fi fost avantajată în mod clar.
În rest, nu pot să nu mă amuz de o situație de-a dreptul hilară – cineva scria în zona de comentarii a unui site de sport ceva de genul: “Dacă era Steaua în situația asta, sigur era retrogradată, nu se mai stătea la discuții…”
Nici nu contează care era situația, doar mă amuză că unii sunt capabili să se simtă persecutați deși n-au fost vreodată în situația postura persecutatului.
2. Rapid ocupă lejer primul loc în topul celor mai bune echipe care au retrogradat vreodată din Liga 1 pe linie sportivă.
Niciodată n-am văzut o echipă atât de bună care să retrogradeze.
Mă refer la echipa care efectiv a jucat în retur pentru că cea din tur a fost în multe feluri numai echipă decentă nu prea.
Știu, un campionat are tur și retur sau faptul că retrogradează 6 echipe e ceva aparte din start, dar chiar și așa tot e o chestie ieșită din comun.
Rapid a mai reușit performanțe ciudate – acum câțiva ani, n-a prins cupă europeană deși a avut al doilea cel mai bun atac din țară.
Sau, la un moment dat, ar fi fost campioană dacă meciurile se terminau la pauză. Meciurile se termină însă la final, iar Rapid a terminat acel sezon în afara locurilor de cupă europeană.
3. Rapid a continuat să existe datorită fanilor săi în timp ce alte echipe continuă să moară din cauza acestora.
Am văzut tot mai des vehiculată ideea că Rapid merită să meargă în Liga a II-a pentru ca prima ligă să scape de mizerabilii care scuipă antrenorii adverși.
Gestul în sine este scârbos și faptul că situația este nerezolvată de ani de zile e o mare rușine pentru club.
Mare, mare de tot.
Ar fi însă o mare eroare să judeci mii de oameni, adică fanii care vin constant la stadion, prin prisma faptelor unui grup format din vreo 10 oameni.
E ca și când tu ai fi prost pentru că printre fanii echipei pe care o susții există și proști grămadă.
Asta ca să nu intru în discuții despre ce personalități falnice moral și infracțional oferă alte galerii sau să nu vorbesc despre ce diferență între a scuipa și-a fura.
Realitatea este că Rapid este definit în primul rând prin fanii săi incredibili, cei mulți, cei care contează în viața echipei.
Nu sunt atât de numeroși ca în cazul altor echipe, dar nici nu prea pot intra în concurență cu aceștia.
Cu mici excepții, e vorba de categorii diferite de suporteri.
Acum, dacă-ți place să pui semnul egal între grupul celor 10 care scuipă antrenorii echipelor adverse și fanii Rapiului, poți pune semnul egal și între grupul fanilor giuleșteni care au făcut greva foamei și suporterii Rapidului, nu?
În aceste condiții, ți-ar fi greu să-i mai compari cu fanii altor formații.
E ca și cum ai compara oameni care fac greva foamei pentru cauza lor, riscându-și în mod real sănătatea pentru tot restul vieții, cu oameni care se limitează să strige hoții atunci când echipa lor n-a primit un aut, care vin la stadion și stau mai mult pe net decât se uită la meci sau care abandonează o echipă doar pentru că e la modă să protestezi.
4. Rapid a fost cea mai bleagă echipă din punct de vedere strategic
Aseară, la Digi Sport, Daniel Stanciu a remarcat un lucru simplu, dar profund adevărat: Rapid a fost o glumă în tur pentru că a tratat penibil un campionat care se anunța dat naibii de greu.
Moraru poate spune că n-a fost el de la început, ci Zamfir și Cristescu. Eu aș spune că n-a părut să fie el la club nici după ce-a-nceput campionatul. După cum au decurs lucrurile, se poate spune că s-a simțit patronul echipei abia din iarnă.
În rest, am spus-o și o voi mai repeta – există mai multe motive pentru care Rapid a retrogradat, dar cel mai important în opinia mea ține de concedierea în tur a lui Ionel Ganea.
Asta și pentru că o parte a fanilor Rapidului au crezut că ei se pricep inclusiv la numirea de antrenori, nu doar să-și încurajeze echipa.
Adică s-au priceput să ceară demiterea lui Ganea, antrenor care obținuse 8 puncte în 10 etape. A venit Rada, un antrenor mult mai drag acelor fani, iar Rapid a mai obținut doar 3 puncte în următoarele 7 etape.
Nu mai vorbesc despre faptul că Pancu, Bornescu și Vali Negru au recunoscut toți că plecarea lui Ganea a fost o mare eroare – după plecarea lui Ganea, la antrenamente a fost o delăsare maximă pentru mulți dintre jucători.
Apoi, altă parte a fanilor Rapidului sau poate tot cei care l-au eliminat pe Ganea s-au bucurat cu bucurie mare când Dinu Gheorghe a plecat de la club înainte să-nceapă returul.
Mare prostie. Mare, mare de tot.
Am explicat aici de ce, aș mai putea adăuga și alte motive, dar cred că antipatia unora pentru Vamă este prea mare ca să facă loc gândirii logice și argumentelor.
5. Rapid e din nou în criză de timp și riscă să nu promoveze dacă soții Moraru nu-și dau seama de asta
Lotul actual va fi, în mare parte, amintire în sezonul viitor, când Rapid merge în liga a doua.
Prin urmare, ar trebui să se grăbeacă un pic.
Adică să-și numească un conducător foarte bun, cu experiență reală în construirea de echipe.
Acel conducător să numească un antrenor și să se apuce de adus jucători care să reprezinte, pe cât posibil, garanții.
Dacă soții Moraru au impresia că de data asta Rapid are mai mult timp decât a avut în iarnă, vor face o mare eroare.
În iarnă, timpul scurt a fost compensat oarecum de aducerea unor jucători cu valoare și experiență ridicate. Acum, cei de la Rapid au mai mult timp la dispoziție, dar și posibilități mai mici de-a aduce jucători cu valoare certă și experiență.
Prin urmare, lucrurile ar trebui grăbite pe cât posibil, mai ales că vor avea, foarte probabil, concurență puternică la promovare – Ceahlăul, Oțelul, posibil Chiajna + orice altă echipă cu finanțare privată sau publică puternică.
Sursa: 3surse.ro, autor Ştefan Beldie