Cristi Pustai este omul care reuşeşte, încet dar sigur, să transforme imposibilul în ceva realizabil. Echipa merge din ce în ce mai bine sub comanda sa, iar salvarea de la retrogradare pare tot mai aproape, chiar dacă acum două luni totul părea a fi doar Fata Morgana. Antrenorul Rapidului a acceptat să vorbească pentru site-ul oficial, fcrapid.ro, într-un interviu pe care vi-l vom prezenta în două părţi şi pe 1923.ro. În prima dintre ele, Pustai va depăna cu voi amintiri legate despre perioada în care a fost jucător, dar şi despre cea în care a predat matematică în cele mai prestigioase licee din Mediaş.
Cum a fost atacantul Pustai? Puţină lume ştie detalii legate despre cariera dumnevoastră de fotbalist…
Cei din partea Transilvaniei mă cunosc destul de bine (râde)! Nici nu ştiu cum să mă descriu, îmi vine greu acum… Să zicem că eram caracterizat de unele trăsături necesare unui atacant: protejam bine mingea, stăteam mereu în careu, aveam viteză de execuţie şi inteligenţă în joc.
Statisticile spun că aţi dat peste 170 de goluri, că sunteţi golgheterul all time al ligii secunde…
Nu ştiu dacă sunt eu golgheterul all time… Nici câte goluri am dat exact nu mai ţin minte. La Mediaş, unde am jucat opt ani, am dat aproape 100, iar în rest… (socoteşte în gând) nu am dat nicăieri mai puţin de zece pe an. Şi am jucat de la 16 la 32 de ani, adică 16 sezoane, ceea ce înseamnă că sunt cam pe acolo la cifre.
De ce aţi jucat doar la nivelul ligii secunde?
Păi pentru că nu am vrut să plec de la Gaz Metan. Mi-a fost bine acolo, m-am simţit extraordinar. Atunci am traversat eu vârful de formă şi am avut oferte de la Braşov şi Piatra Neamţ, dar am ales să rămân. Nu-mi pare rău, fiindcă nici diferenţa financiară dintre prima şi a doua ligă nu era atât de mare precum este în fotbalul actual.
Totuşi, până la urmă aţi plecat…
Da, m-am dus iniţial la Tractorul Braşov, iar după jumătate de sezon am ajuns la Alba Iulia şi, în final, ultimii ani din carieră mi i-am petrecut la Chimica Târnăveni.
Vă mai amintiţi debutul?
Da, bineînţeles! Aveam 16 ani când am jucat pentru prima dată în liga a doua, la Şoimii Sibiu. Era 1984, iar eu cred că eram în clasa a 10-a. Nici nu-mi mai amintesc bine. Cert este că debutul a avut loc chiar împotriva lui Gaz Metan Mediaş. A fost prima mea experienţă în fotbalul mare şi n-o voi uita, fiindcă am ajuns şi în Cupa României până în primăvară, ceea ce, pentru o echipă din a doua ligă era o mare performanţă. Ne-a eliminat Craiova atunci, la Vâlcea, dar era greu să le facem faţă.
De unde a pornit pasiunea dumnevoastră pentru matematică?
Eu cred că afinitatea pentru matematică o ai sau nu o ai de când te naşti. Nu se poate altfel. Noi eram copii mai neastâmpăraţi, iar tata, ca să ne „pedepsească” ne mai dădea să rezolvăm probleme de logică matematică. Mie îmi plăceau la nebunie! Nu acelaşi lucru pot spune însă despre verişorii mei, de exemplu (râde)!
Şi aşa aţi ajuns până la punctul de a fi profesor de matematică…
Da, între 2000 şi 2003 am predat fără întrerupere la cele mai importante trei licee din Mediaş, după ce îmi dădusem şi examenul de definitivat. Apoi, fiindcă am avut funcţie de conducere la Gaz Metan, am mai făcut-o cu intermitenţe încă vreo doi ani, până în 2007, când am renunţat definitiv, fiindcă am devenit antrenor la Gaz Metan Mediaş.
Cum este profesorul de matematică Pustai?
Sunt sever, să ştii! O dată mi-am lăsat un coleg corigent. Cine nu învăţa sau nu-şi făcea temele nu avea viaţă uşoară cu mine (râde)!
Vă mai vedeţi la catedră pe viitor?
Mi-ar plăcea să mai predau, da… E o meserie frumoasă. Momentan însă meseria de antrenor este pe primul plan!
