Cât să mai îndurăm umilinta?!
Nu caut vinovaţi, dar nici alibiuri! Singurul adevăr universal valabil, pe care orice cunoscător al fotbalului îl vede cu ochiul liber, oricât de rapidist ar fi, este acela că echipa se află într-o situaţie deplorabilă. Ne-am tot zis că vom evita retrogradarea, că se poate, că suntem Rapid. Ei bine, eu nu cred că se poate. Avem evoluţii jenante pentru care suntem vinovaţi cu toţii începând de la jucători şi până la suporteri sau invers, cum vreţi voi să o luaţi. Şi nu numai că evitarea retrogradării este în aceast început de noiembrie o utopie, dar nici măcar baremul de 25 de puncte, care ne permite să mergem în liga a doua pe 0, nu prea poate fi făcut în condiţiile actuale.
Doare cumplit, mai ales că nu suntem în stare să marcăm goluri! Am dat 9 de la începutul sezonului, în toate competiţiile, în 17 meciuri!!!! Nu există dorinţă, nu există putinţă, nu există nimic! Nu vreau să nominalizez jucători, chiar dacă e limpede pentru toată lumea care sunt cei mai vinovaţi, dar nu mă pot întreba ce caută unii care nu pot oferi o pasă cum trebuie, nu au pic de control al mingii, nu au măcar puţină determinare! De ce i-am adus?! OK, s-a făcut o eroare, însă considerăm că la iarnă această eroare trebuie OBLIGATORIU îndreptată. Altfel ne vom face în continuare de râs!
Sunt băieţi care, săracii, nu ar face faţă nici la juniorii noştri republicani… De care, apropo, nu există decât cuvinte de laudă! Probabil că dacă punem 15 fotbalişti pe liber la iarnă şi aducem 7-8 juniori republicani în locul lor nu ne vom salva de la retrogradare, dar măcar vom pica în B cu fruntea sus şi cu conştiinţa împăcată că s-a încercat reparea din mers a unor greşeli impardonabile. Adică aducerea unor fotbalişti care oricum în altă parte nu aveau unde juca! Altfel, să rămânem la fel, să îi ţinem pe ăştia, să mai aducem alţii asemenea lor şi să privim senini cum ne bat în Giuleşti şi Viitorul, şi Concordia, şi Oţelul, şi Botoşaniul, şi oricine altcineva. Pe stadionul pe care altă dată eram imbatabili…
Nu ştiu voi ce credeţi, cum vedeţi lucrurile, însă pentru prima dată de când mă duc pe Giuleşti nu am avut pic de speranţă în partida cu CSMS Iaşi după ce Wesley a deschis scorul… O echipă fără victorie în 12 etape şi cu o vedetă supraponderală şi aflată la apusul carierei… Ei ne-au bătut pe Giuleşti! Cum se poate aşa ceva?! Vrem şi noi explicaţii pentru că doare! Nu are nimeni pretenţia să ne batem la titlu, dar refuz să cred că Rapid a ajuns o echipă care nu poate termina nici măcar în primele zece din România. Este aberant, nedrept şi revoltător!
Am mai scris despre asta…pana cand cineva de la club nu va lua taurul de coarne si nu va schimba atitudinea celor care conduc si care asteapta sa le cada din cer eventual bani pt jucatori de 10-15 mii de euro/lunar (!) pe care sa-i puna la treaba (?) – ei nu vad scaparea de B (?!)
Pai, asa nici nu vor scapa – si dau garantie ca nici cu aia de 10-15 mii de euro nu se va rezolva !
Ce este de facut ?
In primul rand schimbati – nu jucatorii – ci sefii acestor jucatori !
pentru ca este inadmisibil sa nu ai viziune de perspectiva asupra a ceea ce vrei tu de la jucatori !
Managementul clubului este dezastros !
Aduceti oameni care sa mearga in tara la echipe din B,C si judetene – sa isi „aleaga” de acolo baieti de 20-23 de ani care au fotbalul in sange – nu sa-l aduci si sa vezi ca ala nu este in stare sa faca o preluare, daramite sa mai scape de adversar si sa traga din orice pozitie sau eventual sa paseze la un alt coleg …
De asta are nevoie acum – urgent – echipa si nu „jucatori de 10 -15 mii de euro”…oare pe ce planeta este acum RADA ?
Intelege ce este aia o „schema” de joc sau o strategie de atac, de aparare, de joc de pase dintr-o bucata sau macar din doua atingeri, cum trebuie jucat la o pozitie de fault pt tine sau pt adversar, etc !
ALtfel, noi, astia din tribune ne vom face sange rau degeaba…