Pe 3 noiembrie, Rapid a învins Dinamo cu 3-0 la juniori republicani, în deplasare, succes despre care am scris încă de atunci. Acum, este timpul să vorbim despre unul dintre oamenii cheie ai victoriei, portarul Iulian Manea, cel care a sigilat poarta până când Berechet a deschis scorul. Puştiul de 18 ani a ajuns prima dată la Rapid în urmă cu un deceniu şi de atunci nimic nu l-a împiedicat să-şi urmeze visul de a juca pentru echipa mare de lângă Podul Grant, cu toate că încercările nu au fost puţine şi deloc uşoare pentru un copil din provincie, nevoit să se trezească zi de zi de la ora 5!
„Eu sunt de la ţară, din comuna Poiana, judeţul Dâmboviţa, şi când am început antrenamentele, veneam în fiecare zi de la ora 6 dimineaţa cu micobuzul, mă ducea bunica mea, dar până la ora 8, când începea antrenamentul stăteam pe unde puteam… Aia era, nu aveam microbuz decât de la 5 jumate dimineaţa… După o perioadă, la fel, veneam cu mama în fiecare zi şi după, ca să ajung la şcoală, plecam cu ocazia”, ne explică Iulian, trecând apoi la momentul în care a ajuns pentru prima dată la echipa de care s-a îndrăgostit iremediabil.
Şi nu este vorba de o poveste tipică, cu portarul ajuns din întâmplare între buturi, ci una cât se poate de frumoasă, cu Manea în prim plan! „La Rapid am ajuns prin intermediul unui prieten de-al tatălui meu. Am dat probă şi de prima dată m-au pus în poartă şi mi-au spus că pentru asta sunt făcut. Când sunt în poartă, mă simt în largul meu. Într-adevăr, au fost şi unii oameni minunaţi care m-au ajutat enorm, m-au învăţat, mi-au dat putere şi sfaturi! Ei sunt antrenorul meu, Adrian Dumitru, şi antrenorul de portari, Nea Mitică!”, explică cu fermitate omul care a făcut posibil ca liderul republicanilor, cu zece victorii din zece meciuri, Dinamo, să nu-i poată marca nici măcar un gol dintre cele opt şuturi primite.
Iulian nu a considerat vreun moment că se sacrifică, cu toate că trezitul la 5 dimineaţa, aşteptatul câte două ore a antrenamentului, s-au prelungit pe durata a şapte ani. Până în momentul în care puştiul s-a mutat în Bucureşti, ca să facă liceul! De acum, în ultimul an de juniorat nu are decât să spere că visul de a juca la Rapid i se va îndeplini. Şi există toate premisele, având în vedere prestaţiile pe care le are. „Nu-mi doresc nimic altceva în momentul ăsta, decât să joc pentru prima echipă a Rapidului! E singura echipă din România la care vreau să joc! Nu are importanţă dacă în prima, a doua sau a patra ligă. Eu sunt rapidist şi la bine şi la rău!„. Sunt cuvintele unui puşti de 18 ani, care nu are altceva în cap decât tricoul vişiniu. Nu banii şi faima pe care mulţi le primesc, din păcate, gratuit…
