În aprilie 2010, Giuleştiul exploda de bucurie după ce Rapid câştiga cu 5-1 împotriva s****i. O victorie fantastică, bazată pe un joc fabulos al băieţilor noştri, care ar fi putut duce tabela la un scor şi mai mare. Spectacolul a fost asigurat încă de la pauză, când conduceam deja cu 4-1. 15 eroi, cu tot cu cei intraţi pe parcurs, plus dirijorul de pe bancă, Ioan Andone, şi un protagonist: Alexandru Ioniţă. Atacantul care a marcat atunci o dublă, chiar primele două goluri ale Rapidului, a acceptat să ofere un interviu în exclusivitate pentru 1923.ro în care a rememorat partida din urmă cu patru ani şi în care vorbeşte despre ceea ce trebuie să facă jucătorii lui Rada pentru a trece acum de s****a.

Alexandru Ioniţă, cum îţi aminteşti meciul cu Steaua, acel 5-1? Poţi să rememorezi cum ai trăit zilele alea?

Aşa ceva n-o să uit toată viaţa! Îmi aduc aminte că eram relaxaţi si motivaţi in acelaşi timp înainte de meci. Aveam o dorinţă nebună să câştigăm. Apoi, când am ajuns la stadion şi am văzut atmosfera din tribune am fost sigur că o să batem! După, totul a fost de poveste, fiindcă prin ceea ce am realizat noi în acel meci am intrat definitiv în istorie! Momente de nedescris, pe care sper să le retrăiesc la un moment dat

Crezi că ţi-a schimbat meciul acela în vreun fel cariera? Se poate spune că atunci ai devenit fotbalist?

Clar! Mai ales că eram puşti, abia luasem contactul cu echipa mare. E adevărat, jucasem destul de bine în tur, marcasem câteva goluri, dar nu se pot compara golurile marcate cu Oţelul sau Internaţional Curtea de Argeş cu două în poarta lor, care să mai contribuie şi la o victorie cu 5-1. Da, după acel meci m-am simţit cu adevărat fotbalist! A fost botezul meu. Mi-a schimbat şi viaţa pentru că nu am câştigat doar meciul, ci şi inimile tuturor rapidiştilor!

Ce le transmiţi actualilor jucători? Ce trebuie să facă pentru a câştiga?

M-am antrenat cu ei câteva zile şi mi-am dat seama că ştiu ei ce au de făcut în astea două meciuri. Nu am eu ce să le transmit sau ce sfaturi să le dau, fiindcă sunt profesionişti şi ştiu foarte bine ce înseamnă pentru suporteri partidele astea. A, ba da! Le transmit să lupte până la ultima picătură de energie! Trebuie să câştige meciul de sâmbătă în primul rând!

Povesteşte-mi începuturile tale la Rapid şi cum ai trăit momentele în care ai fost chemat prima dată la echipa mare.

Mă emoţionează numai când mă gândesc la acele clipe! În momentul în care am ajuns la Rapid, eram încă un copil, iar bucuria pe care am simţit-o atunci când am semnat primul meu contract de fotbalist a fost ceva de vis. Îmi şi spuneam: «Băi, Alex, ce tare eşti! Unii îşi doresc toată cariera să joace la Rapid, iar tu ai ocazia să devii fotbalist profesionist tocmai la o echipă legendară». Practic am avut în fotbal debutul pe care orice jucător şi l-ar dori!

Te puteai declara rapidist dinainte să ajungi în Giuleşti?

Până să ajung la Rapid nu am avut nicio echipă cu adevărat în suflet… Nu ţineam cu nimeni, ăsta e adevărul, de ce să zic altceva? Însă după ce am ajuns la Rapid situaţia s-a schimbat pe viaţă! O dată ce păşeşti pe Giuleşti, n-ai cum să nu devii rapidist sută la sută. Am deprins microbul ăsta puţin mai târziu, dar ştiu că el nu va mai dispărea niciodată!

Ai juca pentru Rapid în actualele circumstanţe?

La Rapid aş juca oricând şi în orice situaţie! Trebuie însă să fiu corect şi să spun că momentan nu se pune problema, fiindcă am o vârstă la care trebuie să fac totul pentru a-mi asigura familia. Am făcut multe sacrificii ca să devin fotbalist. Şi eu şi ai mei, iar pentru asta trebuie să-i răsplătesc. Însă după ceva timp, să fie toată lumea sigură că Ioniţă va reveni la Rapid! Şi va face tot ce poate pentru a da multe goluri şi a aduce multe victorii!

Ce părere ai despre actuala situaţie de la Rapid?

Este o situaţie dificilă, băieţilor le e foarte greu… Eu îi şi admir pentru ceea ce fac, fiindcă să ai asemenea rezultate în condiţiile în care eşti neplătit e un gest eroic! Mai ales datorită lor putem susţine cu tărie că Rapid nu moare!

Te vezi vreodată câştigător al vreunui trofeu cu Rapid?

Având în vedere că este cea mai mare dorinţă a mea ca fotbalist, în mod sigur da! Nici nu concep să îmi închei cariera de jucător fără a avea în palmares măcar un trofeu câştigat alături de Rapid!

Pe vremea când erai golgheterul Rapidului ştiu că mai mergeai cu metroul. De când n-ai mai folosit un mijloc de transport în comun?

Nu ştiu să-ţi spun exact, însă nu a trecut mult timp de atunci! Crezi că mi-e ruşine să merg cu metroul sau cu autobuzul? Sub nicio formă! Mai ales că, apropo, metroul este cel mai RAPID mijloc de transport în Bucureşti!

In albumul de stickere RAPID – NOUA DECENII DE LEGENDA GIULESTEANA, Alexandru Ionita are dedicata o pagina intreaga.  

ionita

[sociallocker id=”3921″][/sociallocker]