450 de minute, înşirate pe durata a jumătate de an, înainte ca cel de-al doilea război mondial să-şi facă simţită prezenţa în România. Atât a ţinut cel care este, probabil, cel mai lung meci oficial din istoria fotbalului mondial. Nu este vreo poveste pescărească, ci realitatea care stă tipărită pe una dintre cele câteva mii de file de istorie glorioasă pe care cartea Rapidului le-a strâns de-a lungul existenţei. În 1940, finala Cupei României dintre Rapid şi marea sa rivală, Venus, era aşteptată de 20.000 de perechi de ochi pe stadionul “ANEF” a.k.a. “Republicii”. Spectacolul a fost pe cinste, iar la finalul celor 120 de minute, tabela arăta 2-2. Cum pe acea vreme nu se apela la lovituri de departajare pentru a decide învingătoarea dintr-o “dublă”, partida urma să fie rejucată. La aproximativ 40 de zile de la data iniţială, adică pe 9 iunie.
Teoretic, de astă dată toată lumea aştepta un deznodământ, dar cum echilibrul dintre cele două rivale era fenomenal, duelul s-a terminat iar nedecis. Nu a mai fost 2-2, ci 4-4, în urma unui meci de poveste, în care Rapid a fost condusă de două ori, a condus la rândul ei, dar a şi recueprat două goluri pe final. Încă 120 de minute scurse. La fel cum se va întâmpla şi la a doua rejucare, din data de 27 aprilie. De data asta, gazdă a fost Giuleştiul nostru scump, numai că acest detaliu semnificativ nu ne-a adus şi o doză semnificativă de noroc aşa că, după 120 de minute a fost din nou… 2-2!!! Urma a treia rejucare, iar echipele se întorceau pe “ANEF”. Miza era mare pentru acele vremuri, în ambele tabere. Rapid urmărea cucerirea celei de-a patra Cupe la rând, în timp ce Venus se străduia din răsputeri să obţină cel dintâi astfel de trofeu, în chiar prima finală jucată. Nu luaseră nicio Cupă, deşi în acelaşi an 1940 câştigaseră al optulea titlu de campioană!
Revenind pe zgomotosul “ANEF” la începutul lui noiembrie, când în Bucureşti iarna îşi arăta tot mai tare colţii, toată suflarea vişinie îşi puea toate speranţele în acelaşi Baratky, atacant ce a punctat măcar o dată în fiecare dintre celelalte trei întâlniri. “Minunea blondă” şi-a făcut iar treaba, în minutul 57, efort dublat de reuşita lui Gavrilescu. Aşa s-a creat un avantaj imposibil de anihilat de “Negrii din Splai”, iar Rapid reuşea, la capătul a 450 de minute, să iasă învingătoare din confruntarea-eveniment. Câţi dintre voi mai ţineţi minte fila asta de istorie? Eu sper că toţi, dar dacă nu, aveţi ocazia să o descoperiţi aici. Iar intenţia mea este să fac un mini “serial” cu unele dintre cele mai frumoase episoade ale Rapidului interbelic. Nu de alta, dar sunt atâtea de expus şi de povestit… Doar suntem singurii din ţară care au luat şase Cupe la rând, nu?
