A demisionat de la steaua pentru a antrena Rapid

Florin Marin (64 de ani), unul dintre tehnicienii cu cea mai lungă carieră în fotbalul românesc. Jucător de excepție la vremea sa, inclusiv la Rapid. A evoluat ca fundaș central, face parte din galeria selectă a foștilor fotbaliști care au avut onoarea de a îmbrăca atât tricoul stelei, cât și pe cel al Rapidului. Mai mult, … Read more

Pancu: „M-am reapucat pentru meciul cu steaua”

Daniel Pancu (40 de ani) abia așteaptă meciul cu csa steaua, care se va disputa sâmbătă, 14 octombrie. De la ora 19:15, în Giulești, în etapa a 8-a din Liga 4, seria București. Directorul tehnic al celor de la Academia Rapid, care este însă și jucător activ a avut ceva probleme medicale. Suferite după derby-ul din … Read more

70 de ani de la primul Rapid – steaua

Rivalitatea dintre Rapid și steaua datează chiar de la înființarea abuzivă a echipei armatei, din 1947. În urmă cu fix 70 de ani, duelul cu steaua își desfășura primul episod. Într-o zi de iarnă, pe 4 decembrie 1947. În etapa a IX-a a ediției 1947/48. Rapidul, pe atunci CFR București, câștiga prima întâlnire din istorie, … Read more

Scandal monstru la steaua înainte de meciul cu Academia Rapid!

După multe victorii obținute în instanță în fața lui Gigi Becali și a clubului deținut de acesta, Florin Talpan, jursitul csa steaua, a pierdut un prim proces în fața finanțatorului fcsb. Este vorba despre cel în care juristul Clubului Sportiv al Armatei a contestat noua denumire a formației din Liga 1 (”fcsb”). Tribunalul București a respins însă contestația juristului … Read more

Tudorache şi Burcă, avertizaţi: „Cinci dă steaua!”

ProSport scrie despre meciul Academia Rapid – csa steaua. Diferenţa de valoare între csa steaua şi Academia Rapid este, în acest moment, categoric în favoarea echipei lui Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan şi Ion Ion. Acest fapt este afirmat de conducătorii CS FC Dinamo. Formaţie care a jucat deja cu ambele pretendente la câştigarea campionatului din Liga 4 Bucureşti. … Read more

EXCLUSIV / Coşmarul stelei revine în Giuleşti!

În septembrie 2005, Rapid II umilea steaua în cel mai crunt mod posibil. Chiar pe Giuleşti! Pentru că echipa a doua a clubului nostru elimina la loviturile de la 11 metri, în şaisprezecimile Cupei României, gluma proastă de la marginea Bucureştiului. Unul dintre oamenii de bază de atunci, Gigel Ene, care a şi transformat una … Read more

Dinamo, invidioasă pe Rapid şi steaua… :)

ProSport scrie despre cum scandalul de la Rapid şi steaua, legat de siglă și de palmares, pare că s-a mutat și la Dinamo! Actuala societate a lui Ionuț Negoiță, care reprezintă echipă din Liga 1, este acuzată că nu deține dreptul de proprietate al acestor bunuri. Cei care-l arată cu degetul pe finanțatorul roș-albilor, sunt nimeni … Read more