Pe Giuleşti ninge ca-n poveşti!

Ador iarna, ador zăpada, iar când elementele astea ţin drept decor pe Giuleşti, inima îmi creşte cât Everestul! Stă să explodeze de fericire, mai ales că Rapidul nostru a câştigat cu 3-0 şi a revenit pe primul loc în Seria 1. Pân’ la pauză n-am jucat grozav cu Berceniul, dar după ce au intrat Doman … Read more

Suntem de nota 9, sâmbătă devenim de 10!

Rapid a susţinut în acest sezon 12 meciuri oficiale. Trei nu se mai pun, că dacă barajul cu Chiajna s-a anulat,a celaşi lucru s-a întâmplat şi cu primele două etape pe care le-am jucat în Liga 1. Nu mai contează că Rapid este, probabil, singura echipă din istorie care a jucat, în acelaşi sezon, atât … Read more

Când Giuleştiul îşi redescoperă forţa!

Ne-am calificat în optimile României, chiar dacă specialiştii de baltă nu ne dădeau nicio şansă. Cu 5.000 de suflete în tribună, pe Giuleşti, e greu să te bată cineva. Chiar dacă acel cineva este Ceahlăul Piatra Neamţ, formaţie clasată pe şase în prima ligă. Au jucat cu rezervele…, dar asta mai poate fi o scuză … Read more

Visele se pot împlini oricând! Marian Stoica, primul gol pentru Rapid!

Recent, într-un interviu acordsat pentru 1923.ro, Marian Stoica se declara un fotbalist împlinit. Visul său din copilărie i se împlinise. Joacă la Rapid! Titular, chiar dacă nimeni nu ştie unde va juca Rapid după 13 septembrie. Sau dacă echipa va mai exista aşa cum noi o ştim. Cu toate astea, băieţii în vişiniu continuă să … Read more