Tom Brady, un om pentru istoria sportului mondial!
La 43 de ani, Tom Brady și-a demonstrat încă o dată clasa în Super Bowl ediția 55. Legendarul jucător de fotbal american
Alte sporturi, pentru că Rapid înseamnă mult mai mult decât fotbal. Cu toate că nu a existat vreun sport vişiniu mai iubit decât sportul despre care am vorbit mai sus. Dacă la nivel de popularitate niciun alt sport nu a atins-o pe cea a fotbalului, măcar rezultatele au fost, de-a lungul istoriei, unele pe măsură. Însă medaliile curg şi acum. Motiv pentru care noi avem plăcerea să le prezentăm zi de zi. La fel cum avem şi plăcerea de a scrie câte ceva despre cei mai remarcabili sportivi pe care clubul îi are în prezent. Precum Paul Ioniţă, Ioana Matei, Andreea Trăilă sau Alina Dobrin sunt doar câţiva dintre aceşti sportivi. Numeroşi alţii le sunt alături în materialele publicate, evident. Numele categoriei, alte sporturi, este dat şi de complexitatea ei. Fiindcă aici vă prezentăm informaţii complete despre handbal, baschet, volei, polo, lupte, popice, judo, karate, haltere, tenis, box sau atletism.
La 43 de ani, Tom Brady și-a demonstrat încă o dată clasa în Super Bowl ediția 55. Legendarul jucător de fotbal american
Voleibaliștii rapidiști continuă seria succeselor! Echipa masculină de volei Rapid București s-a impus categoric, 3-0 la seturi, în fața
Echipa masculină de volei Rapid București, pregătită de antrenorul Aurel Ioniță, s-a impus categoric, pe teren propriu, cu scorul de 3-0
La Sala Polivalenta din Capitala, echipa feminina de handbal Rapid Bucuresti a obtinut un succes foarte important in Liga Florilor, 23-19 (15-10)
Isabelle Gullden (31 de ani) va juca la Rapid. Suedeza revine astfel în handbalul românesc după trei ani de absență, perioadă în care a evoluat în Franța, la Brest. Fostul centru de la CSM București, câștigătoare a Ligii Campionilor în 2016, s-a înțeles cu Rapid și sunt mari șanse ca ea să semneze contractul. Conducerea … Read more
Rezultate remarcabile pentru sportivii de la CS Rapid! La sala din Bacău a avut loc Cupa Bistrița la atletism, ale cărei rezultate s-au contabilizat
Într-un meci din Divizia A1 la volei feminin, Rapid București a obținut, în această seară, o victorie epică pe terenul celor de la FC Argeș Pitești
Cristian Dulca, antrenorul în vârstă de 48 de ani, a fost numit în funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal feminin a României
Michael Phelps (35 de ani), unul dintre cei mai de succes sportivi din istorie, se confruntă de ani buni cu „Boala Secolului 21”
Echipa feminină de handbal CS Rapid București a obținut primul succes stagional, în Liga Florilor. Feroviarele s-au impus cu scorul de 30-23