Pentru toți cei care poartă vișiniul în suflet, din generație în generație, si in aceasta viață au o singură mare iubire: Rapid București!, inchin acest poem ce-mi apartine:
Crezul din Giulești
„În Giulești, unde inima bate mereu mai tare,
Suntem o familie unită, în orice împrejurare.
Cu sufletul vișiniu și glasul plin de dor,
Ne mână-n luptă-o sete de trofee și onor.
Rapidist, deci exist, acesta-i crezul meu,
Un legământ sfânt ce dăinuie mereu.
Niciodată trist, chiar și când e greu,
Ridicăm steagul sus și-l purtăm ca trofeu.
De peste-un veac de glorie și-istorie curată,
Iubirea noastră vie n-o stinge nimeni vreodată!
Din tată-n fiu transmitem acest simbol etern,
O flacără aprinsă ce arde-n noi, solemn.
Alături de echipă, la bine și la rău,
Suntem al doisprezecelea jucător al tău!
Din tribune răsună un singur glas, mereu,
Vom fi acolo lângă tine, chiar și-atunci când ne e greu!
Pe piept port crezul ce mă definește:
„Rapidist, deci exist!” – o stare de spirit,
O inimă vișinie ce nu obosește
Și-o dragoste pură dusa la infinit!”
Mulțumesc, Napoleon Games, pentru acest tricou minunat,
Îl port cu mândrie, caci inima Rapidului mi-am amanetat!
