Rapidist, deci exist!

Pentru toți cei care poartă vișiniul în suflet, din generație în generație, si in aceasta viață au o singură mare iubire: Rapid București!, inchin acest poem ce-mi apartine:

Crezul din Giulești

„În Giulești, unde inima bate mereu mai tare,

Suntem o familie unită, în orice împrejurare.

Cu sufletul vișiniu și glasul plin de dor,

Ne mână-n luptă-o sete de trofee și onor.

 

Rapidist, deci exist, acesta-i crezul meu,

Un legământ sfânt ce dăinuie mereu.

Niciodată trist, chiar și când e greu,

Ridicăm steagul sus și-l purtăm ca trofeu.

 

De peste-un veac de glorie și-istorie curată,

Iubirea noastră vie n-o stinge nimeni vreodată!

Din tată-n fiu transmitem acest simbol etern,

O flacără aprinsă ce arde-n noi, solemn.

 

Alături de echipă, la bine și la rău,

Suntem al doisprezecelea jucător al tău!

Din tribune răsună un singur glas, mereu,

Vom fi acolo lângă tine, chiar și-atunci când ne e greu!

 

Pe piept port crezul ce mă definește:

„Rapidist, deci exist!” – o stare de spirit,

O inimă vișinie ce nu obosește

Și-o dragoste pură dusa la infinit!”

 

Mulțumesc, Napoleon Games, pentru acest tricou minunat,

Îl port cu mândrie, caci inima Rapidului mi-am amanetat!

Despre autor

Stefanescu Ana Maria

Sunt o visatoare, un om simplu, dar complex, uneori de neinteles!Sunt copilul ce n-a incetat sa viseze si mama care muta muntii din loc pentru copiii ei!Sunt un om cu principii, devotat cauzei in care crede si care lupta pana in panzele albe pentru crezul ei!Iubesc Rapidul si asta mi-e de-ajuns! Cine ma cunoaste stie ca sunt patimasa, devotata, unica, nebuna, dar, in acelasi timp, linistita si la locul meu!Ofer respect si imi place sa primesc respect!Sunt fair-play in tot ceea ce fac si pretind asta si celor din jur!Imi doresc sa cred ca inca exista bunatate si suntem datori sa o inmultim!!Imi place sa ofer zambete tuturor celor pe care ii intalnesc si sa ajut, daca pot, pe oricine are nevoie!!!Iubesc sa colorez lumea oamenilor cu "Creioane Colorate"!!!Soare si culoare sa aveti in vietile voastre!!

Lasă un comentariu