Există meciuri amicale care se termină în 90 de minute și dispar. Și există meciuri care lasă în urmă o întrebare. Rapid – Genoa 2-0 face parte din a doua categorie.
Nu pentru că Rapid a bătut o echipă din Serie A. Ar fi prea simplu. Și nici pentru că Genoa a venit în Giulești cu un lot serios afectat de convocările la echipele naționale și de accidentări. Asta trebuie spus clar, pentru că altfel am transforma un rezultat frumos într-o concluzie falsă.
Miza reală a serii a fost alta: poate Rapidul să arate pe teren că diferența dintre fotbalul românesc și unul dintre campionatele puternice ale Europei nu este întotdeauna atât de mare pe cât ne place să credem?
Răspunsul de vineri a fost unul încurajator.
Scorul contează mai puțin decât felul în care Rapidul a ajuns la el
Genoa nu a venit cu echipa standard. Rapid nu a avut nici ea formula ideală. Moruțan, Vulturar și Annan au lipsit, iar Pancu a fost obligat să improvizeze în mijlocul terenului.
Dar aici începe partea interesantă.
Rapid nu s-a comportat ca o echipă care a primit un adversar italian în vizită și trebuie să supraviețuiască. A început prudent, aproape cu respectul pe care îl ai când intri într-o încăpere în care nu știi dacă ai voie să vorbești tare. Apoi, după primele minute, jucătorii au înțeles ceva important: Genoa nu era invincibilă.
Și din acel moment s-a schimbat meciul.
Rapid a început să urce, să câștige dueluri, să joace mai curajos și să atace spațiile. Golurile lui Stojilkovic și ale colegilor săi au venit într-un context în care Giuleștiul nu mai privea Genoa ca pe o echipă de Serie A, ci ca pe adversarul din fața lui.
Asta este, poate, cea mai importantă victorie a serii.
Rapidul nu s-a mai uitat la numele de pe tricoul adversarului.
Pancu a primit ceva ce nu îi poate oferi niciun antrenament
Un antrenor poate explica intensitatea. O poate desena pe tablă. Poate vorbi despre viteza de circulație a mingii, despre pressing, despre tranziții și despre dueluri.
Dar există lucruri pe care fotbalistul le înțelege cu adevărat abia atunci când le trăiește.
Pancu avea nevoie să vadă dacă echipa lui poate suporta ritmul unui adversar obișnuit cu fotbalul italian. A văzut. Avea nevoie să testeze un sistem fără Moruțan și fără cei doi mijlocași defensivi obișnuiți. A făcut-o.
Și mai avea nevoie de ceva: să afle cine nu se sperie atunci când adversarul are altă educație fotbalistică.
Sinyan a oferit minute bune. Bubanja a fost solid. Latif nu a intrat pe teren cu complexe. Kamara a avut duelul său cu Ehizibue și a arătat personalitate. Stojilkovic a înscris.
Dar dincolo de nume, Pancu a primit o informație colectivă.
Echipa poate juca și atunci când condițiile nu sunt cele ideale.
Iar pentru un antrenor, asta valorează mai mult decât un 2-0 obținut într-o seară perfectă.
Genoa a venit cu multe absențe. Dar asta nu anulează victoria Rapidului
Aici trebuie păstrată măsura.
Genoa a avut numeroși jucători absenți din cauza convocărilor la loturile naționale, accidentărilor sau programelor individuale de pregătire. Din echipa de start folosită în ultima partidă de Serie A, doar trei jucători au început și la București.
Așadar, nu avem dreptul să transformăm acest 2-0 într-o demonstrație că Rapid este la nivelul unei echipe de Serie A.
Dar avem exact aceeași obligație de a nu minimaliza ceea ce s-a întâmplat.
Pentru că și Rapid a avut absențe. Și pentru că fotbalul nu este un concurs de CV-uri, ci un joc în care, timp de 90 de minute, cineva trebuie să alerge, să gândească și să câștige duelurile.
Rapid a făcut asta.
Lecția italiană pe care Rapidul trebuie să o păstreze
Poate cel mai interesant lucru nu a fost vreun dribling, vreo pasă spectaculoasă sau vreun gol.
A fost felul în care jucătorii lui de Rossi căutau spațiul.
Primeau mingea și, înainte să o controleze complet, aveau deja următoarea idee. Dacă exista culoar, plecau. Dacă apărea spațiul liber, îl atacau. Dacă un coleg intra între linii, mingea pleca spre el.
Este o diferență care nu ține întotdeauna de talent.
Ține de obișnuință. De educație. De ceea ce înveți să faci din copilărie fără să mai trebuiască să îți spună cineva.
Și aici Rapid are încă mult de muncă.
Pentru că în campionat apar prea des momente în care fotbalistul primește mingea și începe să se gândească abia atunci ce ar putea face cu ea.
În fotbalul bun, decizia începe cu o secundă mai devreme.
Poate chiar acolo se află una dintre diferențele pe care Rapid trebuie să le recupereze.
Și mai există o problemă: Rapidul trebuie să învețe să joace mai mult pentru echipă
Amicalul a oferit și această oglindă.
Au existat momente în care unii jucători au preferat soluția individuală deși exista o variantă mai bună pentru echipă. Într-un amical, asemenea lucruri pot fi tolerate. Într-un meci de campionat, o secundă de egoism poate costa trei puncte.
Rapid are fotbaliști capabili să rezolve singuri faze. Asta este o calitate.
Devine problemă atunci când fiecare vrea să fie omul care rezolvă faza.
O echipă bună nu este formată din cei mai buni jucători care joacă fiecare pentru el. Este formată din jucători buni care acceptă să renunțe la ceva din jocul lor pentru ca echipa să câștige.
Aici Pancu mai are de lucrat.
Poate cea mai importantă imagine a serii nu a fost pe teren
Rapid – Genoa a fost și un experiment de club.
Copiii aduși în Giulești au umplut stadionul cu altă energie. Pentru ei, un asemenea meci poate deveni o amintire pe care o vor purta ani întregi.
Și aici Rapidul are o oportunitate uriașă.
Dacă meciurile de pe Arena Națională vor deveni evenimente în care copiii pot vedea fotbalul de aproape, clubul nu câștigă doar o seară. Își construiește următoarea generație de suporteri.
Poate că asta este adevărata miză a unui meci precum Rapid – Genoa.
Nu doar ce a făcut Stojilkovic în 90 de minute.
Ci ce a văzut un copil în tribune și a decis că vrea să vadă din nou.
Pancu pleacă din acest meci cu ceva mai valoros decât un 2-0
Un rezultat împotriva unei formații italiene poate fi uitat.
Încrederea că echipa poate juca un asemenea meci, nu.
Pancu a primit confirmarea că Rapid poate suporta un ritm superior celui cu care este obișnuită în multe partide interne. A primit soluții pentru un sistem în care Moruțan nu există. A văzut jucători care pot intra în competiție pentru un loc în primul 11. Și a primit, poate cel mai important, o demonstrație practică despre ce înseamnă să ataci spațiul și să gândești faza cu o secundă înainte.
Dar victoria nu trebuie să devină motiv de euforie.
Rapid nu a devenit peste noapte echipă de Serie A. A devenit însă, pentru o seară, o echipă care nu s-a comportat ca și cum ar fi inferioară unei echipe de Serie A.
Iar diferența dintre cele două afirmații este uriașă.
În fotbal, progresul începe uneori exact așa.
Nu când câștigi un trofeu.
Ci când încetezi să te mai temi de adversarul din fața ta.
Este normal ca în meciurile amicale să joci fără frică. Totuși e important ca în ciuda lipsei de miză să ai grijă să nu te faci de râs și să te străduiești să faci un joc bun.