La una dintre primele întâlniri ale Clubului Aristocratic Rapid, Florian Pittiș a spus o frază care mi-a rămas în minte. O frază despre teatru, dar care, după atâția ani, pare să descrie perfect și societatea în care trăim.
Pittiș avea un exemplu simplu și teribil de actual.
„Dacă într-o piesă de teatru extraordinară, jucată impecabil de cei mai buni actori, apare la final, neșteptat și neplanificat, o pisică pe scenă, lumea va vorbi doar despre pisică.”
Asta facem.
Ne uităm la pisică și uităm spectacolul.
O lecție de viață de 17 ani
Vineri seară, în Giulești, Andrei Șucu a făcut ceva despre care își va aminti toată viața.
La doar 17 ani, băiatul care a crescut la Rapid, a intrat pe teren și a marcat primul său gol pentru echipa mare. Un moment pe care nu-l poate cumpăra nimeni, nu-l poate fabrica nimeni și nu-l poate primi nimeni cadou.
Trebuie să ajungi acolo.
Trebuie să muncești pentru el.
Trebuie să ai curajul să intri pe teren și să încerci.
Iar când mingea ajunge în plasă, pentru o clipă, lumea ar trebui să se oprească.
Să se uite la copilul care tocmai a făcut un pas uriaș spre visul său.
Andrei Șucu a marcat în victoria Rapidului cu FC Argeș, 3-1, iar presa sportivă a relatat pe larg momentul.
Numai că, la noi, pisica a apărut pe scenă.
Când momentul devine secundar
În loc ca discuția să fie despre gol, despre emoția unui puști care înscrie pentru prima dată pentru Rapid, despre familia lui, despre munca din spatele acelui moment și despre ceea ce poate însemna această reușită pentru viitorul lui, atenția s-a mutat aproape instantaneu asupra unui alt personaj.
Un om care, în momentul golului, s-a manifestat extrem de exuberant în lojă și a furat show-ul la fel cum Grinch a furat Crăciunul.
Imaginile au devenit subiectul zilei.
Au apărut ironii, glume, porecle și discuții interminabile. Foști oameni de fotbal au comentat momentul, iar rețelele sociale au făcut ceea ce știu ele cel mai bine: au transformat câteva secunde într-un spectacol mai mare decât evenimentul care le-a generat.
Și atunci îți amintești de Florian Pittiș.
Pisica a intrat pe scenă.
Iar noi am uitat piesa.
Am mai văzut filmul acesta
Nu este prima dată când se întâmplă.
În ziua în care Simona Halep a câștigat Wimbledon, România ar fi trebuit să vorbească despre una dintre cele mai mari performanțe sportive din istoria țării.
Dar internetul a găsit altceva.
În aceeași zi, Anamaria Prodan l-a lovit pe Dan Alexa. Imaginile au explodat pe internet, iar GSP relata atunci că secvența cu lovitura a generat un trafic mai mare decât materialele despre victoria Simonei Halep. Pe site-ul publicației, cronica meciului lui Halep ajunsese la aproximativ 100.000 de utilizatori unici, în timp ce filmarea cu Prodan și Alexa trecuse de 300.000.
Halep câștigase Wimbledon.
Dar România vorbea despre un pumn.
Exact asta spunea Pittiș.
O piesă extraordinară poate fi jucată impecabil. Poate avea actori extraordinari, muncă, emoție, talent și un final memorabil.
Dar dacă apare o pisică pe scenă, există riscul ca a doua zi să nu mai vorbească nimeni despre piesă.
Și poate că aici este adevărata problemă
Nu este vina celui care apare pe scenă.
Nu este nici măcar obligatoriu ca oamenii să nu discute despre el.
Problema apare atunci când ajungem să confundăm zgomotul cu evenimentul.
Andrei Șucu a marcat un gol.
Pentru el, poate fi unul dintre acele momente pe care le va povesti peste 20, 30 sau 40 de ani.
Va putea spune că în seara aceea, la Giulești, a înscris primul său gol pentru Rapid.
Va putea să-și amintească oamenii care au fost lângă el.
Va putea să-și amintească familia.
Va putea să-și amintească emoția.
Va putea să-și amintească stadionul.
Asta este povestea.
Asta este piesa.
Nu lăsați „pisica” să fure tot spectacolul
Sigur că putem discuta despre reacția din tribună.
Sigur că putem face o glumă.
Sigur că imaginile sunt spectaculoase și că internetul are nevoie de astfel de momente.
Dar există o limită după care gluma începe să înghită evenimentul.
Iar atunci pierdem ceva.
Pierdem bucuria unui copil care tocmai a făcut un pas important în cariera lui.
Pierdem un moment care aparține, înainte de toate, lui Andrei Șucu.
Și transformăm o reușită sportivă într-un pretext pentru încă o zi de circ pe internet.
Poate că asta ar trebui să ne dea de gândit.
Nu despre un om anume.
Despre noi.
Despre cât de repede abandonăm lucrurile importante pentru cele zgomotoase.
Despre cum o imagine de câteva secunde poate deveni mai importantă decât luni sau ani de muncă.
Despre cum un gol poate trece în plan secund pentru că, undeva în cadru, cineva face ceva suficient de spectaculos încât să fure atenția.
Florian Pittiș a înțeles asta cu mult înainte ca algoritmii rețelelor sociale să ne transforme atenția în marfă.
„Dacă într-o piesă de teatru extraordinară, jucată impecabil de cei mai buni actori, apare la final, neșteptat și neplanificat, o pisică pe scenă, lumea va vorbi doar despre pisică.”
Vineri seară, în Giulești, piesa a fost un puști de 17 ani care a înscris pentru Rapid.
Golul lui Andrei Șucu rămâne.
Pisica va pleca.
Iar peste ani, când vom privi înapoi, sper să ne amintim cine a fost, de fapt, protagonistul acelei seri.
Trist si adevărat, din păcate….
Dar asta e societatea de azi si nu doar in Romanica !
Ce-ar fi să nu-l mai băgăm in seamă pe Niță ?
Și nici pe Decebal Rădulescu sau Nea Jiji ?
Site-ul 1923.ro există foarte bine si fără aceste personaje, zic eu….