Rapid a obținut o victorie importantă pe terenul Petrolului, scor 2-0, iar succesul din Primvs Derby i-a adus lui Victor Angelescu motive serioase de satisfacție. Președintele și acționarul minoritar al giuleștenilor a apreciat în mod special modul în care echipa a reacționat după înfrângerea cu Dinamo, dar și impactul avut de jucătorii introduși după pauză.
Partida de la Ploiești a fost decisă în repriza secundă. Alexandru Dobre a deschis scorul în minutul 55, după o fază în care Rapid a reușit să transforme presiunea într-un avantaj concret, iar Olimpiu Moruțan a închis tabela în minutul 90.
Pentru Angelescu, victoria are o valoare aparte, mai ales după eșecul din derby-ul cu Dinamo.
„Orice victorie în derby ne aduce destul de multă bucurie, mai ales că a fost un meci în deplasare, pe un teren foarte, foarte greu. Am făcut un meci bun, suntem bucuroși că am luat cele 3 puncte”, a declarat Angelescu la Prima Sport.
Moruțan, schimbarea care a făcut diferența
Una dintre principalele concluzii ale oficialului rapidist a fost legată de mutările lui Daniel Pancu. Moruțan a intrat la pauză și a fost implicat direct în schimbarea jocului Rapidului, oferind pasa decisivă la golul lui Dobre și marcând apoi pentru 2-0.
„Cred că de data asta au ieșit schimbările lui Daniel. Și Moruțan a intrat bine de pe bancă, a făcut diferența”, a mai spus Angelescu.
Președintele Rapidului consideră că echipa ar fi putut intra în avantaj încă din prima repriză. Rareș Pop a avut două situații importante, iar Rapid a mai avut și o fază în care Petrolul a respins mingea de pe linia porții.
„Am avut destul de multe ocazii, și 3 contra 1, a avut și Rareș Pop două ocazii importante, Graovac, unde au scos cu capul de pe linia porții. Per total, un meci pe care l-am controlat.”
După deschiderea scorului, Rapid a știut să gestioneze avantajul și să lovească din nou pe contraatac.
Angelescu, impresionat de Doumbia: „Incredibil!”
O surpriză plăcută pentru conducerea Rapidului a fost Chec Doumbia. Fundașul a debutat în tricoul giuleșteanilor și a fost integralist, deși avea doar două antrenamente alături de noii săi colegi.
Angelescu a avut o reacție categorică atunci când a fost întrebat despre noul jucător.
„Foarte bună impresie, chiar mi-a plăcut de el. Incredibil să fii la vârsta pe care o are, să ai două antrenamente și să joci 90 de minute. Cred că și-a făcut treaba foarte bine”, a spus oficialul Rapidului.
Doumbia a impresionat prin duelurile câștigate și prin calitatea arătată la debut, iar Angelescu consideră că Rapid a adus un profil de jucător de care avea nevoie.
„A câștigat dueluri, a avut calitate pentru un copil, până la urmă. Cred că e un plus mare pentru noi și că ne va ajuta mult sezonul ăsta. Ne lipsea acest tip de jucător”, a completat Angelescu.
Dobre și Moruțan, oamenii golurilor
Alexandru Dobre a revenit în prim-plan exact când Rapid avea nevoie de el. Angelescu a remarcat faptul că fotbalistul este polivalent și consideră că Daniel Pancu a reușit să-l readucă la nivelul arătat sezonul trecut.
„Mă bucur că Daniel Pancu l-a făcut să revină la forma cu care obișnuise sezonul trecut. Sper să îl țină. Mă bucur că a dat gol și a făcut un meci bun.”
Despre Moruțan, oficialul rapidist spune că diferența față de sezonul trecut este deja vizibilă. Jucătorul a avut probleme după accidentarea suferită și a avut nevoie de timp pentru a reveni la forma fizică dorită.
„Arată mult mai bine, se mișcă mai bine, driblează mai bine. Sperăm să o țină tot așa.”
Victoria de la Ploiești aduce Rapidului trei puncte importante și, poate mai important, o reacție pe măsura așteptărilor după derby-ul pierdut cu Dinamo.
Angelescu nu a ascuns însă faptul că Rapid trebuie să continue să crească și să fie mai eficientă în fața porții. Pentru moment, însă, cele două goluri de la Ploiești sunt suficiente.
Iar următoarea provocare este deja una mare: derby-ul cu Universitatea Craiova.
„Acum ne pregătim pentru următorul derby, cu Craiova. Trebuie să câștigăm.”
Și dacă la Ploiești Rapid a arătat caracter, reacție și eficiență, să sperăm că acesta este începutul unei serii frumoase. Hai, Rapid!







Doumbia, acest copil va spun sincer ca m-a impresionat si, nu neapărat ca joc ci ca si atitudine. Faptul ca la cei 18 ani ai lui si dupa 2 antrenamente cu echipa, sa aibă curajul si inițiativa sa il aprostroveze pe Aioanei, cat si pe fundași ca joace cu cap, asta spune multe de personalitatea lui. Bravo copile, sa o ti tot asa.
De tine,nu te-ai plictisit să vezi cât de fraier ( să nu zic altfel) poți fii!
Ne-am plictisit de Victoraș, iarăși visează…
😉