Înfrângerea Rapidului în derby-ul cu Dinamo, scor 0-1, nu a schimbat radical perspectiva lui Victor Angelescu asupra echipei. Președintele giuleștenilor consideră că formația lui Daniel Pancu a avut un joc bun, dar a plătit pentru numeroasele ocazii ratate.
Într-o intervenție pentru FANATIK SUPERLIGA difuzată pe fanatik.ro, Angelescu a vorbit atât despre prestația Rapidului, cât și despre eliminarea lui Daniel Pancu, care riscă să lipsească de pe banca tehnică la următoarele meciuri.
Angelescu nu vede un Rapid în criză după 0-1 cu Dinamo
Deși rezultatul derby-ului este unul greu de digerat pentru Rapid, Victor Angelescu susține că jocul echipei i-a oferit motive de optimism. Oficialul consideră că problema principală a fost eficiența în fața porții, nu capacitatea formației de a-și crea ocazii.
„Se simte și acum ca la cald. E dezamăgire, când pierzi și un derby. Dar asta este, trebuie să mergem mai departe, campionatul e abia la început. Avem un nou derby, cu Petrolul și trebuie să fim pregătiți pentru acel joc. Dacă ar fi după jucători și antrenori, trebuie să câștigăm tot.”
Angelescu a transmis că Rapidul trebuie să reacționeze imediat la Ploiești, într-un nou meci cu încărcătură importantă.
„E important să câștigăm la Ploiești, pentru că venim după acest semi-eșec și trebuie să arătăm bine, să ne facem jocul.”
Președintele Rapidului spune că, în ciuda rezultatului, nu consideră că echipa a făcut un meci slab.
„Pentru mine nu e un gust atât de amar, că acum, la început de campionat, contează jocul, iar mie chiar mi-a plăcut. Am ratat foarte mult, am avut multe ocazii pe care nu am reușit să le finalizăm, dar jocul ne-a mulțumit. Eu zic, per total, că am făcut un meci bun.”
Este o perspectivă care trebuie însă privită cu atenție. În fotbalul de performanță, ocaziile contează doar până în momentul în care mingea ajunge în poartă. Rapid a avut situații favorabile, dar Dinamo a plecat din Giulești cu toate cele trei puncte.
„De asta e și frumos fotbalul, că nu întotdeauna câștigă echipa mai bună, care are mai multe ocazii. Am avut alte derby-uri în care am pierdut mai categoric și eram mai supărat.”
Pancu poate lipsi de pe bancă la Ploiești
Victor Angelescu a comentat și momentul în care Daniel Pancu a fost eliminat în derby. Antrenorul Rapidului a intrat pe teren și a protestat vehement după o fază în care Musi a ajuns la pământ.
Angelescu admite că reacția lui Pancu putea fi evitată, dar consideră că pedeapsa nu ar trebui să fie una severă.
„Daniel e important pe bancă, jos, dar a fost și în tribună și a reușit să-și transmită ideile. Am discutat cu el după meci. Toată lumea îl cunoaște pe Daniel, se știe că trăiește meciurile la maxim, iar acea fază, cu eliminarea, putea fi evitată.”
Oficialul giuleștean a explicat și cum a văzut faza respectivă.
„Domnul Feșnic a arbitrat bine, dar la acea fază nu trebuia oprit meciul. La noi din tribună s-a văzut bine. Musi s-a dus la margine, s-a dat cu spray, apoi a mai mers doi metri și s-a aruncat la pământ. Noi eram în atac.”
Angelescu consideră că Pancu trebuie să își asume reacția, însă nu crede că aceasta justifică o suspendare lungă.
„Și Daniel putea să aibă o reacție care să nu-i aducă acel roșu, dar asta este, o să ne lipsească la Ploiești.”
Apoi a venit mesajul direct către Comisia de Disciplină:
„Nu a făcut mare lucru, a intrat doar în teren, nu ar avea de ce să-i dea mai mult de una sau două etape. Vom vedea ce va decide comisia.”
Pentru Rapid, problema nu este una minoră. Pancu este un antrenor foarte implicat în timpul partidelor, iar absența sa de pe bancă poate schimba modul în care echipa gestionează momentele importante ale unui meci.
„E foarte important să fie pe bancă, el transmite multe în timpul partidelor. Pentru nimeni nu e plăcut să nu ai antrenor. Acum mergem mai departe și, până la urmă, poate transmite ce trebuie și înainte de meci.”
Problema Rapidului rămâne eficiența
Declarațiile lui Angelescu vin într-un moment în care chiar Daniel Pancu a recunoscut că eficiența în fața porții reprezintă o problemă. Antrenorul a explicat după derby că Rapidul marchează puțin chiar și la antrenamente, deși lucrează constant exerciții de finalizare și situații de superioritate numerică.
Aici apare una dintre întrebările importante pentru staff-ul tehnic: dacă echipa își creează constant ocazii, dar transformă prea puține dintre ele, problema este exclusiv la jucători sau există și o componentă care ține de antrenament, automatisme și alegerea ultimei execuții?
Victor Angelescu pare să considere că baza este una bună: echipa produce fotbal și ajunge în situații de gol. Totuși, pentru Rapid, următorul pas trebuie să fie transformarea acestei superiorități în goluri și puncte.
Într-un campionat echilibrat, un derby pierdut din cauza ratărilor poate fi explicat. Dacă același scenariu se repetă, însă, discuția se va muta inevitabil de la ghinion și concentrare la valoarea ofensivă și pregătirea echipei.







Nu e tocmai ok iesirea lui Pancu, dar hai sa vedem si contextul.
La botseni ni s a aplicat la SANGE regulamentul
Vine arad si nu primim 11m.
Pancone a cerut dupa meci RESPECT.
angelescul si shuku…au tacut. Au iesit cu niste nimicuri, si oricum mult duoa Pancone.
L au lasat singur !
Pai aparati măi clubul!!!!
Pancone are sange de RAPIDIST, a trait multe din astea IMPOTRIVA RAPIDULUI.
Si vine acum meciul asta cu catzeii, pe Giulesti, si nenea arbitru, face ce face si tot impotriva noastra.
Asta dupa ce Pancone a cerut respect. Si nu a msi inghitit si …a răbufnit.
ALO managementul, aparati clubul!!!
Daca ieseati voi ca barbatii, daca luati voi atitudine, cred ca Pancone nu iesea asa.
Dar voi slabi.
Oare cat iubiti acest club ? Cat de rapidisti sunteti ? Oare sunteti ?
Imi fuge gandul la aniversarea de 100 ani…care nu v a iesit…si ati mutat obiectivele la 101 ani…si iar nu v a iesit.. si ati abandonat total.
Vedem si in performantele care an de an nu vin….vedem si in transferurile defectuoase.
Si se mai vede ceva: Lipsa de unitate din club.
PS
Faza cu omul ăla, ca nu s a pozat Pancu cu el.
Pai ati vazut voi antrenori care in timpul de joc, se trag in poza cu x si y ?
Dupa meci, afara din stadion, poate…mai merge.
Decat sa blamați tot pe Pancone, cereti lui shuku sa organizeze saptamanal intalniri cu suporterii.
Si acolo vin jucatori, antrenorul…cum se face pe la alte cluburi europene.
Nu ne tragem de sireturi si in poze…aiurea prin tribune, in timpul unui meci, oriunde si oricum.
Acest angelescu nu vede lucrurile bine , să isi puna ochelari , golul sa luat din cauza unei pozitionari proastea a lui Latif , 2 rapid e in criza de jucatori de pozitii, plus criza in general .
Asta e, am dat din lac în Pancu.
Amenda 5.000 de euro si chemați la club sau la baza din Șteănești, acel cuplu de persoane in vârstă sa facă poze cu tot lotul.
La recidivă, reziliat contractul !
Și gata k avem treabă !!!
12 p in următoarele 5 etape, n-avem timp de istericale de femeie la menopauză….
Suntem Rapid, nu Poli Iași !!! 🤣🤣🤣
Hai sa fim sinceri cu noi insine si sa nu cadem prada frustrarii: Pancu a avut dreptate cand a zis cu o zi sau doua inainte de meci ca e suparat din cauza ineficientei in fata portii. Adica ne facem ocazii dar ratam si singuri cu portarul. Adevarul este ca daca am fi inscris doar o treime din ocaziile mari sau foarte mari, tot bateam cu 2-1 sau 3-1. Echipa n-a jucat rau, dar ocaziile se razbuna. Asta a fost dintotdeauna in fotbal. Eliminarea lui Pancu a fost doar cireasa de pe tort, ca a fost si el frustrat, asa cum am fost multi.
Cum nu a făcut mare lucru? Dar ce trebuia să facă pentru a-l numi ”mare”? Să-l lovească pe arbitru sau să-l scuipe? Frustrarea și nervozitatea antrenorului se transmite și echipei iar din această cauză jucătorii își pot pierde luciditatea. Înțeleg clemența conducerii clubului dar cred că ar trebui să încheiem subiect. Și aș recomanda administratorului acestui site să nu mai publice articole pe această temă.
Abordare românească! Ce să te aștepți de la acest impostor in lumea fotbalului?
Nimeni nu zice să-i rupi capul din prima, dar să aperi onoarea și prestanta unui club, să transmiti că așa ceva dăunează imaginii clubului si lui ca antrenor, să lași să se înțeleagă că repetarea poate duce la rezilierea contractului, pe scurt să ai o abordare profesionistă a situatiei de adevărat presedinte de club de fotbal.
Și să nu uit: trebuia amendat de club, ca dovadă a ceea ce am susținut mai sus.