Daniel Pancu a primit o suspendare de două etape după cartonașul roșu încasat în derby-ul cu Dinamo, pierdut de Rapid cu 0-1. Antrenorul giuleștenilor a aflat pedeapsa și a avut o primă reacție.
Pancu va lipsi de pe banca Rapidului la următoarele două partide, cu Petrolul și Universitatea Craiova.
Tehnicianul a fost eliminat în minutul 53 al derby-ului cu Dinamo, după ce a protestat vehement față de decizia arbitrului Horațiu Feșnic de a opri jocul pentru ca Alexandru Musi să primească îngrijiri medicale. Pancu a pătruns câțiva metri pe teren pentru a-i cere explicații arbitrului, iar după ce a continuat să protesteze a primit cartonașul roșu.
Daniel Pancu, reacție după suspendare: „Mă așteptam, sincer!”
Pancu spune că se aștepta la o suspendare de două etape și promite că își va schimba comportamentul pe marginea terenului.
„Două etape? Mă așteptam, sincer! O să am mult mai multă grijă de acum înainte! Și la CFR am luat 4 cartonașe galbene și mi-am zis că din acel moment nu mai iau niciunul și așa a fost! Așa va fi și acum la Rapid! Mă concentrez doar pe ce am eu de făcut, nu mai bag în seamă arbitrii și o să vedeți că nici măcar un cartonaș galben nu voi mai lua! Vor trece și aceste două meciuri, cu Petrolul și Craiova, apoi mă întorc pe bancă și voi face ce am zis”, a declarat Daniel Pancu pentru FANATIK.ro.
Astfel, Pancu va urmări din afara băncii meciurile cu Petrolul și Universitatea Craiova, urmând să revină pe banca Rapidului după ispășirea celor două etape de suspendare.







@ Dan Rapid
Ai dreptate Dane. Tocmai de aceea am spus că SPERĂM SĂ SE POATĂ ȚINE DE CUVÂNT. Eu cred că prin performanța care a avut-o cu CFR, Pancu a demonstrat că e un antrenor bun și nu sunt de acord cu acei care ar fi dorit o măsură radicală a conducerii, adică să-l dea afară. Ba chiar aș accepta astfel de ieșiri cu condiția să fie una singură pe sezon și doar dacă vor apărea și rezultate. Acum pare spășit și să dea Dumnezeu ca să nu aibă de suferit el și echipa în următoarele 2 etape. HAI RAPID!
Si tu ai dreptate @Radu Liviu, depinde pe ce culoar intră nea Șucu…. 🤣🤣
Sper să nu fie culoarul Haurit ! 🤣🤣
Iar @Florian a zis ceva foarte adevărat…. mijlocașii, vârful de atac, portarul si unul dintre fundașii centrali ar trebui să aibă un IQ peste 120 intr-o echipă de top.
Restul…. merge si din instinct.
Ceva gen „la ia-mă nene” ! 🤣🤣🤣
Nu este determinat faptul că Pancu stă în tribună. Contează cum pregătește meciurile. Ce face la antrenamente. Un tehnician bun, își învață înfumurații scheme peste scheme,iar el observă dacă este înțeles sau nu. Cei de la mijlocul terenului trebuie să aibă un IQ ridicat pentru a putea gândi și a iniția ce s-a exersat la pregătire.
E corect ce a primit, e la prima abatere in campionat și nu s-a lăsat cu bătaie.
Si eu cred ce spune Dan Rapid, fără să se trateze va recidiva.
Consider total greșită poziția clubului care a incercat sa-l acopere prin vocea presedintelui Angelescu. Trebuia un comunicat care să-l atentioneze ca atitudinea lui face rău imaginii clubului și trebuia amendat conform Regulamentului. Si bineinteles atentionat de consecințele repetării comportamentului.
@Dan Rapid: depinde de partea cui intra nea Sucu in politica, Dane. Daca intra, dar nu de partea cui trebuie, in cativa ani suntem iar in insolventa. 😂🤣😂
Încă imi mențin părerea, Sucu daca eram il dădeam afara imediat. Lasă-le dracu de scuze ca aici numai merg. Mergi la medic urgent, ca nu este ok. Oricum din următoarele 3 etape luam doar un punct.
Mai vorbim noi pe aici.
Octaviane, tată, n-are cum fără ajutor medical. Va mai face d’astea !
Așa este el construit din copilărie, dar decât „mortăciune” precum Gâlcă sau „circar” precum Șumi, eu prefer tipul Pancone.
Dar una e să faci d’astea când ai un trofeu -două in spate si alta când ești aproape nimeni in drum !
El e oglinda noastră, a majorității Rapidiștilor, hai să fim sinceri.
In 2 ani ne face campioni, in anumite condiții…. care nu țin doar de fotbalul din teren !
Declarația lui Pancu e dătătoare de speranțe. Își recunoaște vina și cred că e conștient că acea izbucnire a nervilor a făcut și face în continuare rău echipei. Sperăm să se poată ține de promisiune. HAI RAPID!
Ei acu’…. trebuia trimis in Siberia, nu ? 🤣🤣🤣
Dar 3 etape chiar merita !
Un psiholog plus un psihiatru ar face minuni, sunt frustrări din copilărie 99%…Dar si presa, ce i-a mai căutat vorbele când cu „antrenorul străin care bate jucători in țara lui”, sau ați uitat ?
Hai, trecem peste… si noi suntem de vină, vrem sânge si bătaie pe teren, majoritatea !
Nu mai suntem la Petroșani, la Motru sau la Făgăraș, acum 40 de ani !
Ne îmbrăcăm cu țoale de firmă, ne dăm cu parfum de 3.000 € / 50 ml, umblăm cu Mercedes G-klasse, hai să nu fim cocalari, totuși !
La treabă Pancone, dacă reziști 2 ani, iar nea Șucu intră in politică, sezonul viitor suntem campioni la pas !
Absența lui Pancu va avea ca rezultat pierderea de puncte importante. Și asta după ce deja am ce am pierdut 7 în doar cinci meciuri.
Obsesia arbitrajelor ar trebui tratată cât mai repede. Nu arbitrajele ne-au făcut să ratăm de 4 ani încoace toate obiectivele.
Sa zică saru’ mâna!
Eu ii dădeam 6. Ca nu e la prima abatere
Cand ai arbitrii de căcat, te mai elimina 😉