Startul excelent de sezon al Rapidului, încununat de victoria cu 3-1 în fața CFR Cluj, a readus entuziasmul în Giulești. Echipa lui Daniel Pancu are șapte puncte după primele trei etape, iar jocul practicat a stârnit optimism în rândul suporterilor.
Cu toate acestea, Marius Șumudică este convins că Rapid mai are nevoie de întăriri dacă își propune cu adevărat să lupte pentru titlul de campioană.
Șumudică: „Rapidul nu poate emite pretenții la titlu cu acest lot”
Invitat la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, fostul antrenor al Rapidului a apreciat atmosfera din jurul echipei și impactul pe care îl au suporterii din Giulești, însă consideră că actualul lot nu este suficient de valoros pentru a susține o cursă de un sezon întreg.
„Rapidul a mers bine din entuziasm, din liniștea de la echipă. Sunt împinși de la spate de public, este greu pentru orice echipă care vine în Giulești. Dar la drum lung are nevoie de jucători, pentru că eu consider, cu tot respectul pentru acești jucători, dar Rapidul nu poate emite pretenții la titlu cu acest lot.”
Șumudică a vorbit și despre compartimentul median, unul dintre cele mai lăudate după victoria cu CFR Cluj.
„Toată lumea scoate în evidență acel mijloc cu Vulturar, Grameni și Bubanja… dacă asta e un mijloc de echipă campioană înseamnă că nu ne pricepem la fotbal. Pot să crească, dar în acest moment nu pot emite pretenții la titlu.”
Declarațiile au fost făcute de Marius Șumudică la emisiunea FANATIK SUPERLIGA, publicată de fanatik.ro.
Rapid pregătește noi transferuri
Afirmațiile lui Șumudică vin într-un moment în care Rapid lucrează intens la întărirea lotului. Conducerea negociază aducerea unui atacant central și a unui mijlocaș defensiv, iar Daniel Pancu a confirmat după meciul cu CFR Cluj că așteaptă încă doi jucători importanți.
Dacă mutările vor fi finalizate, lotul giuleștenilor ar putea arăta diferit până la închiderea perioadei de mercato.
Tu ce crezi?
Are dreptate Marius Șumudică atunci când spune că Rapid nu poate lupta la titlu cu actualul lot sau rezultatele din primele etape demonstrează contrariul?
Crezi că Vulturar, Grameni și Bubanja formează un mijloc de teren capabil să ducă Rapidul spre titlu sau echipa mai are nevoie de transferuri importante?







@DJDANY
Dan Petrescu a pupat steagul Rapidului. Crezi că e rapidist? Un iubitor adevărat al Rapidului e capabil să spună că rapidistul din el a murit? Eu nu am auzit până astăzi că Șumudică și-a cerut scuze pentru tâmpenia pe care a zis-o acum câțiva ani. Afirmația lui Șumudică e valabilă (de fapt nici clubul nu are ca obiectiv câștigarea campionatului) dar o spune ca un spectator neutru și tocmai când am început campionatul destul de bine. În locul lui m-aș rezuma să comentez numai meciurile jucate și nu ce cred că se va întâmpla în viitor.
Ba, voi sunteti prosti ?
Cine pupa steagul Rapidului este Rapidist pe viata, sa nu va mai luati de Șumi, stie si are talent si la dans !
Cine vine pe Giulesti stie ce spun, si noi din fata tv-ului ni se face pielea de gaina 😉
PISICA…ATUNCI CAND NU AJUNGE LA BRANZA , SPUNE…CA NU E BUNA!SPUNE ASTA DLUI SUMUDICA UN RAPIDIST NASCUT IN FAMILIE DE C F R iști absolvent de TCM (coincidenta !) in 1983 !L am văzut jucând când stăteam in Regie!Multa gălăgie și realizări puține!
Iar moare de invidie somerul supulica si adeptii lui de pe 1923.ro cand il vad pe regele Pancone cum se ridica maret spre bucuria adevaratilor rapidisti si disperarea unor cioturi dusmanoase care-si dau cu parerea lor raioasa pe acest site.Dar marele Pan cone nu se oboseste sa-i bage in seama pe ofticosul supulica care vroia sa scape de tinerii de la mijlocul Rapidului trimitandu-i la alte echipe ca sa-i bage maimutele pe care le-a adus el. Pt supulica, Vulturar,Grameni,Rares Pop,El-Sharawi n-au nici o valoare. Acum apare ca prostu in fiecare zi la Fanatik-ul lui horiagrasunovici ca sa dea in Rapid si Pancu si sa-l mai bage lumea in seama.Mai nou se gudura pe langa oier sa-l puna a ntrenor la stana, numai ca nu-l vor nici mm nici galeria.Va fa’n culo muistul si sluga lui becali! Jos labele de pe Pancu si Rapid.Ne-ai facut de ras destul lingaule.Sictir,sa nu te mai vedem in Giulesti!
Multumesc celor care au avut răbdare să citească tot ce am scris eu in comentariul anterior !
Și mai ales celor care AU ÎNȚELES ceea ce am scris acolo !
In concluzie părerea mea este următoarea :
In Romanica si in aproape toate țările est-europene, un titlu NU SE POATE LUA DOAR PE CRITERIU SPORTIV !
Nici Real Madrid sau Bayern Munchen dacă vin să joace in Supermămăliga, nu iau titlul fără sprijin politic minim 50% zic eu !
Așa că nea Șucu să facă cumva să se afilieze EFECTIV unui curent politic, dacă vrem să vedem Rapidulețul nostru campion in următorii 2-3 ani !
Sper din tot sufletul să nu fie PSD, PNL sau HAUR ( mai ales ), acest curent politic.
Iar Șumudică are parțial dreptate, lotul e subțire, dar sunt mulți tineri de perspectivă.
Plus consacrații Pașcanu, Kramer, Bubanja, Dobre, Moruțan, Petrila la această oră ! Baza există !!!
Măine, cine știe…. ?
Speranța mea e in Pancone, Bilașco si dna. directoare economică de la club.
Și in noi, suporterii Rapidulețului, cu bune si rele, ăștia suntem !
Doamne Ajută !
Ce credem noi ?
Are importanță ?
Eu personal cred așa :
Începând cu sezonul 2007 / 2008, anul primului titlu al cfr-ului din Cluj, titlurile in Romanica s-au dat in proporție de peste 50% pe CRITERII POLITICE, in fiecare sezon ( 18 sezoane ) !!!
In vara lui 2006, așa zisul „Grup de la Cluj” format din Dâncu, Marga si Rus au sesizat ce bani pot face in folos personal, văzând cât bănet au primit de la UEFA Becali si Copos.
In toamna aceluiași an, 2006, l-au contactat prin intermediari pe Paszkaniy pentru a-i propune sprijin politic si împrumuturi de bani cu dobânzi enorne, cu mult peste media dobânzilor bancare din momentul respectiv.
Practic ei au preluat modelul Copos si Becali, care de aprox. 5-6 ani făceau exact aceeași schemă financiară.
Adică :
Creditare societate cu sume de la asociați ( sau de la terți, cum era Grupul de la Cluj ) si apoi Restituire creditare societate cu dobânda variabilă prevăzută in contractul de creditare ! Perfect legal, conform legilor de atunci….
Un fel de „Caritas fotbalistic”, și a păpat cozonac multă lume atunci…. poate își scrie memoriile Iuliu Mureșan si ne „luminează”, deoarece multe fapte, penale după legile de după 01.01.2007 ( intrarea in Uniunea Europeană )…. S-AU PRESCRIS !
Există documente contabile in arhive, vă ia capul dacă vedeți ce dobânzi cereau „Marii Investitori” Becali, Copos Groparul si Grupul de la Cluj.
La fel au procedat si Bucșaru de la Urziceni, Ion Nicolae Securistul de la Astra, Adamescu de la Oțelul, Hagi la Viitorul, Borcea, Badea, Turcu, Săndulescu fotomodelul, Vova Cohn la Dinamo ( campioană in 2007 si „arbitrul campioanelor” 🤣 incă 6-7 ani după ) !
Voi reveni cu mici amănunte….
Bai D.J. apucăte de muzică și lasă caterinca ieftină pe care o folosești cu insistență lasă vrăjeala pe care o folosești cu inverșunare că NU duce la nimic bun.Nici nu apucă să se termine meciul bine că vii tu și iți dai cu parerea de mare specialist(ceea ce NU esti ci mai degrabă un neica nimeni) și lasă RAPIDUL în pace că tu și cu Iancu sunteți lași suporteri ai acestei echipe. Apropo unde ai jucat sau antrenor de te dai profesor și spui toate balivernele pe care le invoci și ca de final papagalule ce ești incă odată lasă pe RAPID în pace sau dute la fcsb că acolo dai peste un alt specialist………
Asta spuneam si eu prin caterinca multa, mai radem si glumim, Șumi, nici tu nu luai titlul, cu ce rable ai adus 😉
Cât de penibil poate fi circarul,e prea liniste in Giulesti si vine manelistul asta sa bage bățul prin gard.
Circarule rămâi la grasanovici si lasă Rapidul in pace.