Rapid a oficializat transferul atacantului elvețian Filip Stojilkovic, iar mutarea este privită cu mult optimism inclusiv de Edi Iordănescu. Fostul selecționer al României consideră că giuleștenii au reușit una dintre cele mai importante lovituri ale verii și este convins că noul vârf al lui Daniel Pancu poate deveni un jucător decisiv în Superliga.
Stojilkovic, în vârstă de 26 de ani, a ajuns în Giulești sub formă de împrumut de la Pisa, cu opțiune de transfer definitiv. Atacantul vine după experiențe în Elveția, Germania, Polonia și Italia, iar Rapid speră că acesta va rezolva una dintre cele mai importante probleme din ofensivă.
Edi Iordănescu: „Va fi un jucător de impact”
Fostul selecționer îl cunoaște pe Filip Stojilkovic din perioada în care atacantul evolua în Polonia și spune că are toate calitățile pentru a reuși în campionatul României.
„L-am cunoscut, ne-a și marcat gol. Este un atacant foarte mobil, dinamic și cu simțul porții. Dacă se va integra la Rapid, va fi un jucător de impact”, a declarat Edi Iordănescu pentru fanatik.ro.
Acesta consideră că adaptarea va fi cheia succesului pentru noul atacant al Rapidului, însă este convins că experiența acumulată în campionate puternice îl poate ajuta să confirme rapid.
„Va fi unul dintre cei mai buni atacanți din România”
Edi Iordănescu merge chiar mai departe și susține că Filip Stojilkovic are toate șansele să devină unul dintre cei mai valoroși atacanți din Superliga.
„Sunt sigur că, dacă reușește să se adapteze, va fi unul dintre cei mai buni atacanți din România. În Polonia se vorbea foarte frumos despre el. Este foarte important ca profilul unui jucător să se potrivească filosofiei echipei”, a afirmat fostul selecționer.
Rapid mizează pe un atacant cu experiență internațională
Filip Stojilkovic este internațional elvețian și a evoluat în carieră pentru FC Zürich, Wil, Sion, Aarau, Hoffenheim, Darmstadt, Kaiserslautern, OFK Belgrad, Cracovia și Pisa.
Conducerea Rapidului și Daniel Pancu speră că atacantul va aduce golurile de care echipa are nevoie în lupta pentru play-off și pentru obiectivele importante ale sezonului.
Debutul lui Stojilkovic în tricoul alb-vișiniu este așteptat în perioada următoare, iar toate privirile vor fi îndreptate spre noul vârf al Giuleștiului, despre care Edi Iordănescu crede că poate deveni unul dintre cei mai buni atacanți ai Superligii.







Da, știu, @DJ DANY, așa am zis acum vre’o 10 zile.🤣🤣🤣
Dar uite k a venit Filip imprumut pe 500 k €.
Si probabil cei 2 copii de la Genoa, Latif, fundaș stânga si Chec mijlocaș central….
Să vedem….
Dane, nu mai vine nimeni pana in iarna 😉
Corectez : Andres Sfait, nascut pe 9.12.2004, face 22 de ani.
Pe Giulești a jucat binișor pe banda stângă, până la schimbare….
Șarlatanuuuuu !
Scoate banuuuu ! 🤣🤣🤣🤣
Zău de nu m-aș împrumuta la bancă ptr. ăștia 3 de la frânari ! Sunt bani pe jos, doar să-i culegi !
Hopaaaa !
Ia auziți ce se vorbește prin Cluj :
– Viktor Kun, 21 de ani fundaș lateral dreapta.
– Lorenzo Biliboc, 19 ani, atacant.
– Cosmin ( parcă… ) Șfaiț, 20 de ani, atacant / mijlocaș stânga.
Toți 3 la pachet cu 1,2 milioane de euro + 20% din orice transfer ulterior ( din diferența de preț )….cere Varga !
Să fiu patron cu bani, i-aș lua instant, dar cu 1 milion de € + 15% și mi-aș scoate banii doar din vânzarea unuia singur in 12-18 luni.
Se zice că frații Pavăl / Dedeman, sunt interesați..Or fi doar vorbe ?
Fum fără foc nu iese ….
Oricum Bacăul promovează 100% sezonul ăsta in Liga 1.
Si Poli Timișoara.
Ambele, fără baraj, zic eu !
Voi vreți multe! Da, mare jucător Lukic!
A dat și el un gol la mondiale și gata, 3 mi-l.€.
Banii se fac așa……..
Poate vine Yamal , Docue.
Când eram prin ligile inferioare ne mulțumeam cu puțin,acum de, au crescut pretențiile!
Bre, Ciripilă, bagă mâna în buzunar! Îl vrem pe Lukic.
“Unul din cei mai buni“? Păi noi îl vroiam pe cel mai bun!
Atacanții “buni“ din Subligă înscriu de regulă până în 10 goluri pe campionat din acțiune. Dacă ăsta e doar printre cei mai buni n-am făcut mare brânză. Plecarea (sigură) a goleadorului Dobre ne lasă în curul gol.
Exact prea multe vorbe , lasati faptele sa vorbeasca , si mai aduceti un striker.
Cate laude, vedem cand joaca, bă 😉