Dănuț Lupu a avut o reacție extrem de critică la adresa celor mai importanți jucători ofensivi ai Rapidului, după eșecul cu Dinamo.
Fostul internațional l-a luat în primă fază în colimator pe Alex Dobre, despre care spune că este preocupat mai mult să iasă el în evidență decât de jocul echipei.
„Dobre joacă doar pentru el. În totalitate, Dobre este un jucător pe care îl interesează doar ca el să iasă în evidență. La pasa aceea pe care i-a dat-o vârfului, a făcut driblingul acela prelungit și nu mai ajungea la minge și a întins piciorul și i-a dat-o pentru că altfel nu i-o dădea nici acolo”, a declarat Dănuț Lupu la fanatik.ro.
Nici Olimpiu Moruțan nu a scăpat de verdictul fostului fotbalist. Lupu a fost categoric atunci când a vorbit despre internaționalul român:
„Moruțan… Să mă scuzați, nu mai poate.”
Lupu a comentat și situația lui Claudiu Petrila, care a fost rezervă neutilizată în derby-ul cu Dinamo după ce s-a accidentat la încălzire.
„Eu nu am mai auzit asta, jucător care să se accidenteze la încălzire. Una este să te încălzești că ești titular și alta este să te încălzești că ești rezervă și te accidentezi. Ca titular, mai face niște sprinturi, încerci, dar ești rezervă. Pentru ce să te accidentezi? Că faci 5 contra 2 sau că te joci cu mingea?”, a spus Dănuț Lupu.
Declarațiile au venit după partida Rapid – Dinamo, în care giuleștenii au suferit un nou eșec în derby.







Bine bre.
Te respectăm, ai fost campion cu Rapid, ne-ai incântat pe Giulești, corect.
Dar mai bine lasă-ne acum cu părerile matale…. poate ai treabă la C.S. Dinamo si noi te reținem !
Dinamovistul Lu-pulică bate câmpii. Dobre i-a pasat perfect ratangiului Stoijlkovici în ultimul meci. Mai bine trăgea el, că știe cum.
Este 😉