Rapid este tot mai aproape de debutul în noul sezon al SuperLigii, iar primul meci oficial din era Daniel Pancu se va disputa pe teren propriu, împotriva celor de la Sepsi.
Giuleștenii speră să înceapă campionatul cu o victorie, iar suporterii așteaptă cu nerăbdare primul meci oficial al sezonului pe Superbet Arena.
Cum ar putea arăta primul 11 al Rapidului
Până la apariția informațiilor oficiale, primul 11 al Rapidului ar putea fi următorul:
Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Hromada, Grameni – Petrila, Vulturar, Dobre – Jambor.
Este o formulă care îmbină experiența cu tinerețea și care i-ar putea oferi lui Daniel Pancu un bun punct de plecare pentru noul sezon.
Desigur, până la ora meciului pot apărea modificări, însă aceasta este, în acest moment, varianta cea mai probabilă.
Când se pun în vânzare biletele la Rapid – Sepsi
UPDATE | Info despre bilete AICI.
În ceea ce privește biletele pentru partida cu Sepsi, acestea vor fi, cel mai probabil, puse în vânzare vineri.
Clubul nu a anunțat încă oficial data și programul comercializării, însă ne așteptăm ca vineri suporterii să își poată cumpăra tichetele pentru primul meci al sezonului.
Până atunci, cei care vor să fie alături de Rapid pe tot parcursul campionatului își pot achiziționa abonamentele, cea mai bună variantă pentru a avea locul asigurat la fiecare partidă de pe Giulești.
Vom reveni cu toate informațiile despre bilete imediat ce acestea vor fi anunțate oficial de club.
Rapid are nevoie de un start reușit
Primele etape pot da tonul unui întreg sezon, iar victoria cu Sepsi ar aduce liniște și încredere atât pentru Daniel Pancu, cât și pentru jucători.
După un cantonament în care echipa a arătat momente bune, dar și lucruri care mai trebuie îmbunătățite, acum urmează adevăratul examen.
Sperăm ca Rapid să înceapă cu dreptul noul sezon și ca Giuleștiul să fie din nou un stadion plin, în care echipa să simtă sprijinul suporterilor din primul până în ultimul minut.







ireal cum Onea e inca la clubul asta. are date compromitatoare despre angelescu? altfel…nu exista nicio explicatie cum, unui jucator de liga a 2-a (maxim), ii este oferita o platforma de exprimare fotbalistica pe prima scena a ceea ce noi nu numim cu amuzament „fotbal romanesc”.