Cum a ajuns CFR Cluj în pragul colapsului financiar? De ce Rapid este monitorizată de FRF, iar situația din Gruia a scăpat de sub control?
Situația financiară de la CFR Cluj ridică întrebări serioase despre modul în care este aplicat regulamentul de fair-play financiar în fotbalul românesc. Informațiile apărute în ultimele zile conturează imaginea unui club aflat într-o criză profundă, în timp ce Rapid București, considerată stabilă din punct de vedere financiar, se află sub monitorizarea Federației Române de Fotbal.
Această diferență de tratament ridică o întrebare logică: cum a fost posibil ca CFR Cluj să ajungă într-o asemenea situație fără ca mecanismele de control să intervină la timp?
CFR Cluj, în mijlocul unei crize financiare fără precedent
Potrivit informațiilor publicate de ProSport, CFR Cluj s-a confruntat cu probleme de lichiditate atât de mari încât deplasarea echipei în Armenia, pentru meciul din Conference League, ar fi fost posibilă doar după intervenția sponsorului principal, care a achitat costurile charterului.
În același timp, clubul încearcă să rezolve datorii mai vechi pentru a evita sancțiuni care ar putea afecta participarea în competițiile europene. Tot ProSport notează că există dificultăți financiare persistente, iar Iuliu Mureșan a plecat tocmai din acest motiv.
Toate aceste informații descriu un club aflat într-o situație extrem de delicată.
Rapid București este monitorizată de FRF pentru fair-play financiar
În contrast, Victor Angelescu a explicat recent că Rapid București se află în primul an de monitorizare din perspectiva fair-play-ului financiar.
Oficialul giuleștean a precizat că restricțiile impuse de FRF limitează creșterea fondului de salarii și nivelul cheltuielilor, chiar dacă investițiile realizate de acționari sunt asumate și transparente. Tot el a afirmat că, dacă toate criteriile vor fi respectate, Rapid ar putea ieși din monitorizare în sezonul următor.
Cu alte cuvinte, Rapid este supravegheată tocmai pentru a evita apariția unor dezechilibre financiare.
Întrebarea pe care FRF ar trebui să o lămurească
Aici apare însă o întrebare firească.
Dacă Rapid este monitorizată pentru că a investit peste anumite limite, dar își achită obligațiile și beneficiază de sprijin financiar constant din partea acționarilor, cum a ajuns CFR Cluj într-un punct în care apar informații despre dificultăți la plata deplasărilor, datorii istorice și riscul unor sancțiuni europene?
Dacă sistemul de monitorizare are rol preventiv, nu ar fi trebuit ca astfel de probleme să fie identificate și corectate înainte ca situația să devină atât de gravă?
Fair-play financiar sau aplicarea diferită a acelorași reguli?
Nu este vorba despre a cere sancțiuni suplimentare pentru CFR Cluj și nici despre un tratament preferențial pentru Rapid.
Este vorba despre consecvență.
Regulile fair-play-ului financiar trebuie aplicate în același mod tuturor cluburilor din SuperLiga. Dacă un club este monitorizat strict pentru a preveni dezechilibre financiare, iar altul ajunge să fie asociat cu dificultăți majore de lichiditate și datorii importante, este normal să apară semne de întrebare.
În lipsa unor explicații oficiale, percepția publică este că mecanismele de control nu funcționează uniform.
Pentru credibilitatea competiției și pentru încrederea suporterilor, FRF ar trebui să explice clar cum este aplicată monitorizarea financiară și de ce un club precum Rapid este supravegheat atent, în timp ce CFR Cluj a ajuns într-o situație atât de dificilă fără ca aceste probleme să fie oprite din timp.







Turu 2 inapoi 😉
Nu e nimic ciudat !
Neluțu Varga vrea să falimenteze cfr-ul, ks îl inscrie apoi in Liga a 2 din Ungaria.
Apoi cumpără Rapidul cu 2 lingouri de tinichea si un safari in Africa ptr. nea Șucu si Angelescu ( ăștia doi pe post de vânat, normal ), il aduce președinte pe Iancu, preș. executiv pe M.M.,șef departament de scouting pe El ciobandante si antrenor pe Șumi sau Leo Strizu.
Iar meciurile Rapidului se vor juca alternativ pe Jilava si Rahova, probabil, ptr. ca pe Giulești să se producă doar spectacole de manele si de artificii…
Eu zic k ar fi bine ptr. toată lumea…, nu ?
Nu ma prind. Ce ar trebui sa faca FRF? monitorizarea e un fâs. Ti se impune o masa salarială pe care nu ai voie sa o depășești si cam aia e. La CFR s-au adunat restanțe peste restanțe, au fost aduși in trecut jucatori cu salarii peste media campionatului care au plecat gratis si cu salarii compensatoare doar sa rezilieze….pana la urma ce ar fi trebuit sa faca FRF daca și-au dat singuri cu tesla-n coae? La fel si la noi. Suntem sub supraveghere. Si? ne dau ei bani sau ce? daca mai aducem vreo 5-6 gloabe pe care trebuie noi sa le platim sa scapam de ei putem ajunge foarte simplu in aceasi situație.
Asta cu supravegherea e ca aia cu „privim cu atenție si îngrijorare”
Ba da, doar ca la Rapid patronii mint la greu. Va dau inca 3-4 exemple de minciuni mari care au fost repetate doar pt a ascunde adevarul.
In primul rand supravegherea vine din datoriile mari ale clubului pe care le are si cum shuku muku nu mai poate sa bage 4 mil pe an, popandaul de victor a spus asta tocmai ca el sa reduca pierderea din cele 3mil de euro venituri din transferuri pana acum si SA COMPENSEZE PIERDEREA DE LA GENOA unde acolo nu te joci cu suporterii cum o faci in Giuelsti si trebe sa bagi an de an 40 de mil.