Rapid a început sezonul 2026-2027 cu o victorie muncită, 1-0 împotriva celor de la Sepsi, iar la finalul partidei Alexandru Dobre a transmis un mesaj plin de încredere. Extrema giuleștenilor a vorbit despre jocul echipei, atmosfera din vestiar după succesul obținut pe final și despre influența pe care Daniel Pancu o are asupra lotului.
Dobre a fost unul dintre cei mai activi jucători ai Rapidului și chiar a reușit să înscrie în repriza secundă, însă golul său a fost anulat după intervenția VAR.
Alex Dobre: „Ne era dor de acest sentiment de bucurie și de mândrie”
Fotbalistul Rapidului consideră că victoria este pe deplin meritată și spune că echipa avea nevoie de un astfel de început de sezon.
„Este o bucurie pentru toată lumea ce s-a întâmplat în această seară, mai ales că jocul nostru a fost foarte bun. Ne era dor de acest sentiment de bucurie și de mândrie. I-am presat aproape tot meciul, am crezut că vom marca mai multe goluri, dar cel mai important este că am câștigat și am luat cele trei puncte.”
„Trebuie să fim mai eficienți”
Deși s-a declarat mulțumit de jocul prestat, Dobre admite că Rapid mai are de lucrat la capitolul finalizare.
„Vrem să ne concentrăm și să fructificăm cât mai bine ocaziile pe care le avem. Dacă vom fi mai eficienți în fața porții, cu siguranță vom avea meciuri mai liniștite.”
„Daniel Pancu ne ține în priză și ne inspiră”
Alex Dobre a avut numai cuvinte de laudă la adresa noului antrenor al Rapidului, despre care spune că a reușit să transmită energie și încredere întregului lot.
„Daniel Pancu este un om care ne ține permanent în priză. Ne motivează și ne inspiră să dăm tot ce avem mai bun la fiecare antrenament și la fiecare meci.”
„Nu mă afectează că nu mai port banderola”
Întrebat despre faptul că nu mai este căpitanul echipei, Dobre a oferit un răspuns care pune accentul pe interesul colectiv.
„Nu mă afectează că nu mai port banderola. Cel mai important este să formăm un grup unit. Dacă echipa câștigă și la final ne bucurăm cu toții, asta contează cel mai mult.”
Mesajul lui Alexandru Dobre confirmă atmosfera din vestiarul Rapidului după primul succes al sezonului. Încrederea în proiectul lui Daniel Pancu și unitatea grupului sunt două dintre ideile pe care jucătorii giuleșteni le-au transmis imediat după victoria cu Sepsi.







Alex Dobre, Pancone e liderul din vestiar, iar tu trebuie să fii liderul din teren !
Fiecare cu treaba lui, gura mai mică si hai la treabă, că valoare ai si ești unul dintre oamenii decisivi in jocul Rapidului, indiferent de meci.
Dacă rămâi incă un sezon la noi si joci la Națională si in cupele europene sezonul viitor, in iarna lui 2027 / 2028 pleci pe salariu triplu, chiar dacă vei avea 29 de ani împliniți atunci.
Sau poate vei rămâne la Rapid ptr. totdeauna, deoarece nicăieri si niciodată, nu vei fi iubit ca aici pe Giulești !
Dobre, sunteti lenti, faceti greseli, nu faceti presing agresiv, va meritati miliardu lunar ?