Rapid continuă schimbările din lot înaintea noului sezon, iar Tobias Christensen este unul dintre jucătorii care părăsesc Giuleştiul. Mijlocaşul norvegian va merge în Polonia, la o formaţie din Cracovia care a promovat recent în prima ligă.
Christensen se desparte de Rapid după două sezoane în care a adunat 73 de meciuri, 4 goluri şi 9 pase decisive. Transferat în 2024 de la Fehervar, pentru aproximativ 700.000 de euro, fotbalistul nu va mai continua sub comanda lui Daniel Pancu, iar clubul va recupera o parte din investiţie.
Prezent în studio-ul emisiunii Fotbal Show pe Prima Sport, Victor Angelescu a confirmat tratativele cu gruparea poloneză pentru transferul norvegianului.
Preşedintele trupei de sub Grant a negat totuşi că ar fi vorba de o ofertă în valoare de 500.000 de euro şi a transmis că suma se ridică la nivelul celei pe care giuleştenii au achitat-o în urmă cu 2 ani, când l-au transferat din Ungaria.
„Suntem în negocieri avansate şi există şansă destul de mare să plece. Vom vedea, mai sunt anumite lucruri de pus la punct.
Suma e mai mare. Noi ne recuperăm banii pe care i-am dat pe el. Nu e o sumă fabuloasă. Cam 700.000 de euro. Sunt mai mulţi factori. Şi jucătorul îşi doreşte o altă provocare, mai are un an de contract.
Din ceea ce am vorbit şi cu antrenorii, sunt 2 jucători similari în echipă şi unul dintre ei ar trebui să stea rezervă. El şi cu Moruţan sunt 2 jucători destul de asemănători. Pancu joacă diferit faţă de ceea ce am jucat noi.
Tot timpul când am avut un jucător care şi-a dorit să plece, nu ne-am opus, a trebuit să luăm o sumă de bani. Asta este situaţia, este discutată cu antrenorul.”, a declarat Victor Angelescu, pentru Prima Sport.







Și o părere personală :
Lăsànd la o parte investițiile inteligente in INFRASTRUCTURĂ, dar care nu sunt proprietatea S.c. Rapid 1923 S.A., nea Șucu SIGUR nu este pe pierdere in ceea ce privește balanța vânzări jucători / cumpărări jucători + salarii si alte avantaje materiale conexe !
Din mai 2022 si până acum ( 4 ani ) !
Cine nu crede si e curios, să consulte bilanțurile contabile depuse la Registrul Comerțului.
Sunt date publice, domnilor !
Ai dreptate si tu @Mache….
Dragoste cu sila, nu se poate…
Dar aș fi preferat să plece după primul cantonament cu Pancu antrenor.
Să fi aflat si părerea lui Pancone despre el.
Asta e, să-i mulțumim ptr. ce a făcut in teren si personal îi doresc să aibă soarta lui Mathias Kait, campion cu Thun, nou promovată anul trecut in campionatil helvet !
@Dan Rapid, mai trebuie să ții cont și de ce-și dorește jucătorul! Omul a vrut să plece pentru că a realizat că nu va mai fi titular in fața lui Morutan, Vulturar, chiar și Grameni, la cum a jucat in play-off. E decizia lui in proporție covarsitoare și e bine că măcar au scos cât au dat pe el. Aaa, hai să aducem ceva de banii ăștia in loc! Acum o să vedem dacă măcar promisiunea asta a lui Sucu e adevărată sau e perdea de fum ca să recupereze din pierderi!
Povești de adormit copiii !
De ce Christensen a semnat in noiembrie 2025 prelungirea contractului care expira la 30.06. 2026 cu 1 an, până la 30.06.2027 ?
Și FĂRĂ mărire de salariu, rețineți !
Are 15.000 € net / lunar + chirie plătită, mașină de serviciu, asigurare medicală privată si 2 mese gratuite la Baza din Ștefănești.
E mult ?
Păi atunci să luăm blazeci, jamboane, baroane, talissoane, hromezi si alte jivine pe 2 lei salariu, deși ăștia au aprox. 9-10.000 € net / lună salariu fiecare !
Rapidul a comis-o cu Siegrest si Kait, dar tot nu ne invățăm minte….
De obicei cât dai, atâta face, dar la noi cât dai … nu face nici cât o ceapă degerată !
Cât aș fi eu de Rapidist Optimist, sezonul viitor, play.out scrie pe noi, in ritmul ăsta !
Cum să-l dai băi pe Christensen cu 700.000 € ?
Casa de nebuni la Rapid , zău !