Maimuța îmbrăcată în mătase tot maimuță rămâne. Blestemul morilor de vânt și sindromul Don Quijote în variantă giuleșteană

Mitul Don Quijote în Giulești: Cum se transformă „mătasea” de milioane în eșecuri banale

​An de an, scenariul din Giulești se repetă cu o precizie matematică și dureroasă pentru suporteri. Începutul de sezon vine la pachet cu promisiuni de mărire, bugete de milioane de euro, discursuri corporatiste despre „proiecte pe termen lung” și o aroganță greu de mimat. Finalul? Același de fiecare dată: porțile Europei se închid brutal, obiectivele devin praf și pulbere, iar fanii rămân să deconteze frustrarea unei noi iluzii destrămate.

​În toată această piesă de teatru ieftină, jucată pe bani mulți, conducerea și vestiarul par desprinse direct din paginile lui Miguel de Cervantes. Sezon după sezon, la Rapid asistăm la o variantă modernă și fotbalistică a lui Don Quijote de la Mancha.

​Iluzia Dulcineei și realitatea crudă de pe teren

​În capodopera lui Cervantes, cavalerul tristei figuri vede o țărancă simplă, care miroase a usturoi și stă pe un măgar, și este absolut convins că în fața lui se află nobila și prețioasa Dulcinea del Toboso. Oricât i-ar explica realitatea cei din jur, Don Quijote refuză adevărul, preferând să trăiască în propria fantezie.

​Exact așa se comportă și decidenții din Giulești. Ei privesc o mână de fotbaliști blazați și oficiali depășiți de miză și văd în ei „campioni”, „profesioniști de top” și „salvatori”. Îi îmbracă în contracte de mii de euro pe lună, le oferă condiții de lux și prime regale, convinși că prețul plătit va cumpăra automat și valoarea.

​Dar fotbalul nu se joacă pe hârtie și nici în tabele Excel. Când vine momentul adevărului — meciurile decisive, momentele de presiune maximă în care se decide accesul în cupele europene — iluzia se sparge. „Marii fotbaliști” își arată limitele, iar „strategii” din birouri ridică neputincioși din umeri.

​„Maimuța îmbrăcată în mătase…” varianta din Giulești

​În același capitol din Don Quijote, faimosul proverb spaniol este rostit ca o palmă dată iluziilor de mărire: „Aunque la mona se vista de seda, mona se queda” — Maimuța, chiar de s-ar îmbrăca în mătase, maimuță rămâne.

​Este radiografia perfectă a realității actuale de la Rapid. Poți să aduci cele mai scumpe echipamente, poți să plătești salarii la nivelul vestului Europei și să creezi condiții de cinci stele. Dacă cei care gestionează aceste resurse sunt nepricepuți, rezultatul va fi întotdeauna același.

Nepricepuții plătiți regeste tot nepricepuți rămân.

​Hainele scumpe și conturile pline nu oferă peste noapte caracter, mentalitate de învingător sau competență profesională. Banii aruncați pe salarii astronomice nu fac decât să mascheze temporar o lipsă cruntă de viziune fotbalistică. În loc de performanță, fanii primesc doar o „mătase” strălucitoare care acoperă o realitate sportivă mediocră.

​Morile de vânt și un nou sezon pierdut

​Don Quijote se lupta cu morile de vânt, crezând că se bate cu uriașii. La Rapid, „uriașii” inventați sunt arbitrajul, ghinionul, sistemul sau presiunea din tribune. În realitate, adevăratul inamic se află în oglindă. Este incapacitatea cronică de a construi un grup solid, este lipsa de asumare și deciziile administrative luate pe genunchi.

​Până când în Giulești nu se va înțelege că valoarea nu se măsoară în zerourile din conturi, ci în competență și sudoare, Rapidul va rămâne prizonierul aceluiași blestem, iar cei plătiți regeste vor continua să rateze Europa, dovedind, an de an, că mătasea scumpă nu poate schimba niciodată esența celor care o poartă.