Daniel Pancu a pus punct aventurii de la CFR Cluj și și-a anunțat următoarea destinație: Rapid București.
După un sezon excelent în Gruia, în care a calificat echipa în cupele europene, antrenorul de 48 de ani a decis să plece. Pancu a confirmat că va plăti clauza de reziliere de 50.000 de euro și că negocierile cu Rapid sunt foarte avansate.
Declarațiile lui Pancu
Antrenorul a vorbit deschis despre motivele plecării și despre viitor:
„Decizia de a pleca de la CFR e luată de o lună, cu anumiți oameni nu se poate, nu am găsit… chiar dacă trebuie să trăiești cu niște oameni în fiecare zi, poți în unele zile, dar nu à la longue, nu poți să mergi nefericit la serviciu. Eu la CFR nu mai stau. Am și clauză, dar eu le spun atât: dacă tot aruncă acum cu rahat, să mă sune când cineva mai realizează 12 victorii la rând sau dacă cineva mai face 40 de puncte într-un tur sau retur! Suntem cea mai bună echipă, eu am parcurs de echipă campioană. Mai negociez cu Rapid, mai sunt câteva condiții, probabil că vom ajunge la o înțelegere. Eu plătesc clauza, eu renunț la bani. E ca un făcut, toată cariera, și ca jucător, și ca antrenor la fel am pățit! Data trecută am lăsat 180.000 de euro, financiar doar în pierdere am fost la Rapid. Dar e dorul care mă cheamă… Acum o să am impresia că ajung la Real Madrid, baza de la Ștefănești va fi gata în toamnă, a fost unul dintre motivele care m-au convins.”
Atac dur la Iuliu Mureșan
Pancu nu a ezitat să-l atace pe președintele CFR Cluj:
„Eu nu am fost de acord cu telefoanele primite. «Domnul rahat» m-a sunat. El m-a sunat, «Domnul rahat» m-a sunat, dacă arunci cu rahat în mine cum să fii civilizat?!”







Pancu cu buzduganu spre liga B, facem pariu ?
Ce epave trensferi, bă ?!
Pancu are un temperament vulcanic. Totuși exprimarea ”domnul rahat”, spusă probabil la nervi, îl descalifică. Eu cred că ești un om civilizat, Pancone, așa că ar fi bine dacă i-ai prezenta scuze acelui domn măcar pentru acea expresie dar cu precizarea că celelalte lucruri pe care le-ai spus rămân valabile. Așteptăm comunicatul oficial al Rapidului și apoi să te apuci de treabă iar faptele să vorbească mai mult în locul tău. Multă baftă!