Ce nu înțelege Costi Ștucan. Și nici alții ca el

Costin Ștucan a tunat și a fulgerat la iAMsport LIVE după reeditarea duelului UEFAntastic dintre FCSB și Rapid. Stadionul Arcul de Triumf a fost aproape gol, au venit mai mulți fotbaliști și membri ai staff-urilor de acum 20 de ani decât spectatori. S-a arătat indignat. „Penibil”, „lipsă de respect”, „unde au fost nebunii frumoși?”, „unde e cultul Rapidului?”.

Să facem o trecere în revistă a principalelor sale afirmații și să vedem de ce ele arată, de fapt, o înțelegere depășită a fotbalului românesc din 2026.

Ce a spus Ștucan

• A calificat absența fanilor ca fiind „incredibilă” și „penibilă”.
• A amintit că acum 20 de ani toată țara era conectată la acel duel din sferturile Cupei UEFA.
• A vorbit despre „lipsa de suflet pentru club” pentru că nu s-au dus să-l vadă pe Răzvan Lucescu pe bancă.
• A zis că rapidiștii sunt „de rezultat” și că retragerea lui Lovin de la eveniment a fost o prostie.
• A pus accent pe respectul datorat jucătorilor care „au dus clubul în primăvara europeană”.

Toate aceste puncte pornesc de la o premisă frumoasă, dar naivă: că fanii ar trebui să se comporte în 2026 ca în 2006.

Vremurile s-au schimbat. Radical.

În 2006, relația dintre fotbaliști și public era în mare parte mediată de sticlă (TV). Meciurile se vedeau acasă, emoțiile erau colective prin ecran, iar tribunele erau pline pentru că fotbalul era unul dintre puținele spectacole de masă accesibile. Nu existau rețele sociale, nu exista transparența dură a internetului, nu existau mii de ore de conținut cu jucători, patroni și oficiali.

Astăzi, fotbalul nu mai poate supraviețui doar prin nostalgie și prin „veniți să vedeți foștii eroi”. Fără o comunitate autentică care să te iubească, fără o legătură emoțională reală și continuă, nu mai faci nimic consistent. Fanii nu mai sunt consumatori pasivi. Ei aleg unde își investesc timpul, banii și emoțiile.

De ce rapidiștii nu au venit

Aici e esența pe care Ștucan și alții ca el o ratează complet.

Rapidiștii asociază acel meci cu una dintre cele mai dureroase pagini din istoria clubului.

Să le ceri bani ca să retrăiască, fie și o fracțiune de secundă, din acel coșmar emoțional, nu e „cultul clubului”. Este o lipsă gravă de respect față de sentimentele lor.

Ștucan vorbește de „lipsa de respect” a fanilor. Realitatea e exact invers: organizatorii (și vocea publică care îi susține) nu dau doi bani pe traumele și memoria afectivă a galeriei. Rezultatul? Mai mulți foști jucători pe stadion decât spectatori plătitori. Asta nu e penibil pentru fani. E un semnal de alarmă pentru cei care organizează astfel de evenimente.

Nu mai merge cu blame-ul publicului

În 2026, dacă vrei ca lumea să se bată pe bilete, nu mai poți face evenimente pur nostalgice și să blamezi suporterii că nu vin. Trebuie să creezi altceva:

• Experiențe autentice, nu simple reconstituiri.
• Conținut care construiește punți reale cu fanii, nu doar exploatează trecutul.
• Respect față de durerea și dezamăgirile lor, nu doar celebrarea „gloriei” selective.

Fotbalul românesc a murit parțial tocmai pentru că o parte din presă și din foștii actori încă trăiesc în 2006. Ei cred că fanii au aceeași foame oarbă de trecut. Nu o mai au. Mulți vor un prezent decent și un viitor, nu reluări ale unor răni vechi.

Rapidul are o istorie extraordinară. Dar istoria nu se vinde la preț de bilet dacă nu respecți mai întâi oamenii care au trăit-o cu adevărat – cu bucurii, dar și cu lacrimi.

Costi Ștucan și toți cei care gândesc la fel ar face bine să înțeleagă un adevăr simplu: vremurile s-au schimbat. Fanii nu mai sunt „nebunii frumoși” care vin orbește. Ei sunt o comunitate cu memorie lungă, cu traume și cu pretenții mai mari.

Și au tot dreptul să fie așa.