Patriarhul Daniel la decesul lui Mircea Lucescu: „Un antrenor performant și un creștin evlavios și darnic”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj de condoleanțe marți seară, după ce Mircea Lucescu, fostul antrenor al echipei naționale de fotbal a României, s-a mutat la cele veșnice la vârsta de 80 de ani.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a apreciat „tactul său pedagogic, cultura sa deosebită și comunicarea deschisă și onestă care i-au atras respectul și prețuirea tuturor celor care l-au cunoscut”.

Preafericirea Sa a menționat și acordarea recentă, în luna aprilie 2026, a Ordinului Credință și Comuniune al Patriarhiei Române, „ca semn al recunoștinței Bisericii Ortodoxe Române pentru ajutorul oferit misiunii ei de-a lungul timpului, cât și ca apreciere a rezultatelor din cariera de sportiv și antrenor a domniei sale”.

Mircea Lucescu a fost internat de urgență în data 29 martie la Spitalul Universitar București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal, potrivit Agerpres.

Text integral:


Marți, 7 aprilie 2026

Am primit cu profundă întristare vestea trecerii din această viață a domnului Mircea Lucescu, personalitate de seamă a sportului românesc și internațional.

De-a lungul activității sale rodnice, domnul Mircea Lucescu s-a remarcat prin dăruire, responsabilitate și profesionalism, contribuind în mod semnificativ la promovarea valorilor autentice ale sportului. A fost apreciat în mod deosebit pentru tactul său pedagogic, cultura sa deosebită și comunicarea deschisă și onestă care i-au atras respectul și prețuirea tuturor celor care l-au cunoscut.

În ceea ce priveşte relaţia cu Biserica, domnia sa a avut o contribuție însemnată la darea în folosință pentru comunitatea română rezidentă în Istanbul, în anul 2004, a bisericii Sfânta Muceniță Paraschevi din cartierul Hasköy, Istanbul. Această biserică a fost rezidită din temelie de Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu, în anul 1692, și a beneficiat de ample lucrări de restaurare după anul 2004, inclusiv prin purtarea de grijă a domnului Mircea Lucescu și a întregii sale familii.

În același timp, domnia sa a ajutat și alte biserici din România, iar Biserica Ortodoxă Română i-a arătat recunoştinţă atât prin pomenirea în rugăciune, cât şi prin oferirea unor ordine sau distincții bisericeşti. Între distincţiile primite se evidenţiază Ordinul Crucea Patriarhală acordat de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, în timpul vizitei sale la Istanbul, în anul 2004. De asemenea, ca semn al recunoştinţei Bisericii Ortodoxe Române pentru ajutorul oferit misiunii ei de-a lungul timpului, cât şi ca apreciere a rezultatelor din cariera de sportiv şi antrenor a domniei sale, la începutul acestei luni, aprilie 2026, i-am oferit Ordinul Credinţă şi Comuniune al Patriarhiei Române.

În aceste momente de durere pentru familia domniei sale, pentru prietenii și cei apropiați, dar și pentru toți cei care l-au cunoscut și prețuit, ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul robului Său Mircea în lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi, iar celor îndoliați să le dăruiască mângâiere și întărire sufletească.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „Patriarhul Daniel la decesul lui Mircea Lucescu: „Un antrenor performant și un creștin evlavios și darnic””

  1. Dragilor,
    ne-am luat RAMAS BUN de la cel mai mare OM din fotbalul romanesc, de la cel care oriunde a fost, a dat totul pentru echipa pe care o antrena la momentul respectiv.
    Stim cu totii de performantele obtinute in toata cariera atat de FOTBALIST cat si mai ales de ANTRENOR de fotbalisti.
    Am vazut in aceste zile de priveghi nenumarate imagini cu multi oameni care l-au cunoscut si care au lucrat cu el si care au dat diferite declaratii despre ce fel de OM a fost.
    Toti au avut numai cuvinte de lauda,ba mai mult am vazut un jurnalist din Turcia care inaintea meciului direct (cu Turcia) i-a sarutat mana in semn derespect si pretuire,sau mai mult decat aceasta la acelasi meci un stadion intreg ( 50 000 de suporteri) ostil echipei noastre, l-au ovationat,iar cei mai multi dintre jucatorii turci l-au imbratisat.
    A fost un exemplu pentru noi toti atat moral cat si familial. A iubit neconditionat tara aceasta si a facut o multime de gesturi pe care nimeni altul nu le-a mai facut.
    Din mesajul de condoleante al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane,am aflat printre altele ca a facut demersuri in Turcia pentru redarea unei Biserici costruita la Istanbul de Domnitorul Constantin Brancoveanu la anul 1692 ortodoxilor romani din Istanbul si ulterior i-a reusit acest demers.
    Cred ca in amintirea lui, cel mai reprezentativ stadion din tara si aici ma refer la stadionul national ar tebui sa-i poarte numele.
    Dumnezeu sa il ierte.
    Vesnica lui pomenire din neam in neam.

Comentariile sunt închise.