Marius Șumudică pune presiune pe Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo: „Dacă nu-i bați, nu meriți în cupele europene”

Ce găsești în articol

  • Marius Șumudică cere victorie Rapidului în derby-ul cu Dinamo
  • Situația din clasament înainte de Dinamo – Rapid
  • Rapid domină duelurile directe cu Dinamo

Marius Șumudică pune presiune pe Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo: „Dacă nu-i bați, nu meriți în cupele europene”

Rapid se pregătește pentru derby-ul cu Dinamo din etapa a 6-a a play-off-ului Superligii, iar fostul antrenor al giuleștenilor, Marius Șumudică, a transmis un mesaj direct înaintea confruntării de pe Arena Națională.

Partida dintre Dinamo și Rapid este programată duminică, 26 aprilie 2026, de la ora 21:00, pe Arena Națională din București.

Marius Șumudică cere victorie Rapidului în derby-ul cu Dinamo

Șumudică este de părere că Rapid trebuie să profite de faptul că Dinamo vine după semifinala solicitantă din Cupa României, pierdută în fața Universității Craiova după 120 de minute și lovituri de departajare.

Fostul tehnician consideră că un rezultat negativ ar arăta că Rapid nu merită să lupte pentru un loc în cupele europene.

„Eu cred că Rapid o să prindă cel puțin barajul de cupe europene. Dacă nu-i bați pe Dinamo duminică, în momentul în care ei au meciul vieții, joi, cu Craiova, este subțiată, nu are bancă, are o grămadă de indisponibili, tu ai o săptămână de pregătire, înseamnă că nu meriți în cupele europene.

Dacă Dinamo te bate și trece peste tine înseamnă că nu meriți. Ăsta e adevărul, așa se vede din afară. Eu așa o văd. O semifinală de Cupa României te consumă enorm. O să joace acasă, împinsă de fani, astea toate contează, te epuizează, mental și fizic. Să nu spun că pot pierde și jucători”, a declarat Marius Șumudică, potrivit fanatik.ro.

Situația din clasament înainte de Dinamo – Rapid

Rapid ocupă locul 4 în play-off, cu 32 de puncte, poziție aflată în apropierea zonei europene.

Dinamo este pe locul 5, cu 31 de puncte, la un singur punct în spatele rivalei. Locul 3, care duce la barajul pentru Conference League, este ocupat de CFR Cluj, cu 34 de puncte.

Pe primele două poziții se află Universitatea Craiova și U Cluj, ambele cu câte 39 de puncte.

Rapid domină duelurile directe cu Dinamo

Statisticile recente sunt favorabile giuleștenilor. În ultimele 12 confruntări directe, Rapid a câștigat de 7 ori, iar 5 meciuri s-au încheiat la egalitate.

Ultimul succes al lui Dinamo în fața Rapidului datează din 11 aprilie 2015, când s-a impus cu 2-0 pe teren propriu.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

Un comentariu la „Marius Șumudică pune presiune pe Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo: „Dacă nu-i bați, nu meriți în cupele europene””

  1. Oare chiar îi cere cineva părerea acestui flendurit ? Mai ales despre Rapid !
    Oare de ce este nevoie să îl scoatem în față pe unul, pe un ins care a fost în stare să producă atât mult rău Rapidului încât nici dușmanii clasici, cunoscuți de-a lungul timpului, nu au put să o facă ?
    Păi nu este vizibil și clar pentru orice novice în ale fotbalului că, dacă NINEL era antrenor (după cum pretinde el !!!) ar fi fost ” agățat ” și el pe la vreo echipă ???
    Domnilor, nu este mai bine să îl tratăm cu indiferență ?
    Pentru binele nostru și MAI ALES pentru jucătorii și staff-ul lotului.

Comentariile sunt închise.