Situația de la Rapid se conturează tot mai clar cu câteva etape înainte de finalul sezonului. Costel Gâlcă nu va mai continua pe banca tehnică din vară, iar conducerea caută deja soluții pentru înlocuire.
Decebal Rădulescu a vorbit deschis despre scenariul despărțirii, unul care nu ar depinde de rezultatul final al campionatului.
„Știu că există o informație că Gâlcă va pleca indiferent ce se va întâmpla la Rapid, că e în obiectiv, că nu e, că ia titlul, eu așa am auzit”, a spus Rădulescu pentru iamsport.ro.
În paralel, o direcție similară apare și în informațiile publicate de Evenimentul Zilei. Potrivit acestora, decizia ar fi deja stabilită la nivel intern, iar despărțirea ar urma să aibă loc la finalul sezonului, indiferent de locul ocupat. Nu a existat un anunț oficial, dar contextul indică o schimbare care ține de strategia clubului, nu doar de rezultate.
Rapid a avut un sezon cu fluctuații. Echipa a rămas în lupta pentru titlu, dar parcursul din play-off, cu rezultate oscilante și puncte pierdute, a amplificat tensiunile din jurul clubului. Diferența față de lider și jocul inconstant au slăbit poziția actualului antrenor.
În acest context, apare și numele favoritului pentru înlocuire. Decebal Rădulescu îl indică pe Daniel Pancu drept principala variantă.
„Nu știu dacă se întoarce sau nu Șumudică, nu cred. În pole position poate să fie Daniel Pancu la Rapid, în cazul în care Gâlcă pleacă. Adică eu așa cred”, a mai spus acesta.
Pancu are avantajul relației cu clubul și al statutului în Giulești. În plus, rezultatele recente îl ajută. La CFR Cluj, echipa a avut un parcurs solid în play-off, cu două victorii în trei etape, recuperând dintr-un început de sezon dificil.
Pe fond, schimbarea de la Rapid pare parte dintr-un plan mai amplu. Nu vizează doar banca tehnică, ci și modul în care este construit proiectul sportiv. Conducerea caută mai mult echilibru și constanță, după un sezon în care diferența dintre așteptări și evoluții a fost vizibilă.
Rămâne de văzut dacă Daniel Pancu va fi alesul final sau dacă vor apărea și alte variante. Cert este că Rapid se pregătește pentru o nouă etapă, cu un alt antrenor pe bancă din sezonul următor.







Mă veți întreba : Păi ce facem cu restul băieților, Dane ?
Cum ce ??? Pe șantier, tată sau la împachetat mobilă din China la Mobexpert !
Sunt meserii de viitor ambele !
Teoretic incă avem șanse la titlu :
– 6 p cu Argeșul
– 4 p cu prăzarii
– 3 p cu bocii ( victorie la 2 goluri diferență la Cluj )
– 3 p cu frânarii ( tot victorie la 2 goluri diferență pe Giulești )
– 3 p cu javrele.
Total 19 p. Cu 31 p acum = 50 p.
Iar prăzarii si U Cluj să facă 2 meciuri egal intre ele, ambele având acum 36 p. Apoi să câștige restul de 4 meciuri amândouă !!!
Ambele ar face maxim 50 p in cazul acesta. ( 4 V ; 2 E ; 1 Pierdut cu Rapid )
La un clasament in 3, toate cu 50 p, am fi pe primul loc, la victorii directe si golaveraj direct.
Toate bune si frumoase, mai trebuie doar câteva mizilicuri….
Brazilia să ni-l împrumute pe Ancelotti ptr 2 luni si să-i împrumutăm ca ajutor umanitar tot ptr. 2 luni pe :
Ionuț Radu, Dumfries ( Inter ), Tham, Goretzka, Karl, Harry Kane ( toți Bayern ), Joao Cancelo, Arda Guler ( Real ), Pedri, Raphina, Lamine Yamal ( Barça )….. ajunge oare ?
Cu Gâlcă nu avem nicio șansă nici dacă vin toți ăștia 11 ;)))))) !
V-a plăcut povestea mea ?
Da Bogdane, ce bine ai punctat: „povestea magică a suporterilor rapidiști din anii 1960-2010 a apus și a devenit legendă”. Da, legendele rămân, se povestesc, dar sunt departe de realitatea de azi. Păcat…
Conjuctura din super lig.a facut din COSTEL GALCA un antrenor care la prima strigare sa nu renunti. A avut la dispozitie un lot numeros si bun,am zis bun nu f bun Conditii pt pregatire nemaipomenite,salarii bune si la zi atunci de ce acest RAPID joaca haotic, la intamplare,dominati in 27 de meciuri din 30 ,pase inapoi si lateral care invita adversarul sa ne atace, totul este la intamplare. Rar si f rar ducem 2-3 oameni in careul adversarului.Ultimul meci ,Clujul avea mai mereu 5-6 oameni in careul nostru. La noi toate realizarile au fost individuale,sclipiri ale unor jucatori. Schimbarile se fac f tarziu si ff prost.Aproape in fiecare meci prima schimbare a fost introdus COLICI DE CE ?SA FIE LA NR.. AI scos pe PETRILA,MORUTAN SI UN FUNDAS si cine credeai ca va marca COLICI. In concluzie ECHIPA JOACA F LENT ,N A LEGAT MAI MULT DE 3-4 PASE DECAT CAND A JUCAT INAPOI SAU LATERAL .SUMUDICA S A RETRAS CU 2 ETAPE MAI DEVREME FII DOMN SI DEPASESTEL . NU SE VA SUPARA DL SUCU SI TE VA IERTA PT. JOCUL PRACTICAT IN 35 DE ETAPE CUPA +CAMPIONAT
Eu cred ca mai bine rămâne Gălcă.
Sa joci fără vârf si sa fii pe 3 in playoff nu e rău. Sa iei campionatul fără vârfuri bune, Koljic care nu a mai marcat din august e o minune. Cu Paraschiv care a dat 2 goluri in nșpe partide, iar e o minune. Adica e ok, ei mai sunt pivoți, dar si la handbal pivotul marchează preponderent.
Iar viteza lui Kolǰić e vorba lui Ninel, încet și tiptil… Iar Paraschiv poate alerga cu un sac de ciment in spate, sau cu 3 adversari, rezistă, dar nu e vreun goleador!
Dacă revine Șumudică inseamna ca nu a învățat nimic nici Rapidul și nici el.
Dacă totuși pleacă Gâlcă, dar eu zic ca nu sunt motive, e ok Pancu, mizez pe dorința lui sa demonstreze.
Dar eu cred ca Pancu nu va lua echipa fără sa i se garanteze măcar vârful dorit de el.
Nu mai e nimeni asa de fraier ca Gâlcă sa fie dus cu preșul 1 an ca i se va lua un vârf. Koljić nu am cuvinte, dar e foarte încet, imi aduc aminte cu groaza cand a scapat de la centru cu 1 la 1. Eu alerg mai repede! Paraschiv e muncitor, dar atat. Poate explodează Burmaz!
Observ tendința lui Ninel de a baga din nou bățul prin gard, mizez totuși pe inteligenta patronatului!
Observ si din partea lui Săpunaru o nuia prin gard, ca se îndepărtează rapidismul. FOARTE BINE!
NU avem nevoie de rapidism in conducere, ci de profesioniști! Atat! Dacă rapidiștii sunt admiratori muți ai peluzelor, ca in opinia lor asta înseamnă rapidism, nu avem nevoie de ei! Prefer un Rapid care sa fie condusa profesionist, nu pe sentimente, iar profesionist înseamnă sa avem totuși măcar 2 vârfuri bune.
Pancu, deși e rapidist, cred ca e profesionist si cred ca vrea sa demonstreze ca e bun, aspirațiile lui sunt dincolo de Liga 1.
Cum am spus, povestea magica a suporterilor rapidisti din anii 60-2010 a apus si a devenit legendă, o legendă despre care noi știm ca a fost reală.
Atât!
Mai bine ar aduce jucători,gen Gertmonas,Mendy,Coubiș,Drammeh sau Boateng.Din lot i-aș păstra pe Pașcanu,Vulturar,Dobre,Petrila,Tallison și Moruțan,altfel nu vă mai lăudați că vă luptați la titlu și locul 3 ar fi perfect.
Sa vina Sumudica, mcar ne face una turceasca șiuna bulgareasca de pe marjine 🙂
Varianta cu Ninel Șumudică ar fi catastrofală pentru Rapid.
Dar cred că această variantă este ” aruncată ” doar de către acele persoane care, mai mereu, au aruncat câte un măr stricat în Giulești. Fie despre conducere, fie despre echipă/lot de jucători.
Consider că nu a fost și nici nu este momentul potrivit să se ” sifoneze ” către mass-media aceste informații. Pot produce efecte negative în moralul unor jucători cu efect asupra randamentului în teren
Șucu Năucu n-are minte nici măcar cât Utecilă.
Este momentul de a face astfel de speculatii ?Nu va mai fi nimeni motivat sa lupte pentru un loc onorabil in campionat sau lumea este deja resemnata ?
Ma mir ca rezista in Giulesti un antrenor un sezon intreg!Galca a facut din cacat-bici!Poate facea mai mult daca avea la dispozitie lot precum al Craiovei,care lot nu a fost si cand era el antrenor in Banie!Vorbiti de Pancu ca a facut mare rahat la Cluj…Sa fim seriosi,3 meciuri le stiu eu ca au fost castigate cu arbitraje favorabile,ca doar d-aia a fost readus Muresan la CFR!Jucatorii sunt adusi la RAPID cum ma duc eu la piata!Mereu ma cearta nevasta-mea ca am cumparat scump si am luat marfa proasta!