Dobre și Petrila, aceeași concluzie după Rapid – Craiova: „Avem o șansă reală la titlu”

Ce găsești în articol

  • Alexandru Dobre: „Dacă jucăm așa, putem lua campionatul”
  • Claudiu Petrila: „Rezultatul este echitabil”

Dobre și Petrila, aceeași concluzie după Rapid – Craiova: „Avem o șansă reală la titlu”

Extremelor Rapidului, Alexandru Dobre și Claudiu Petrila, au tras aceleași concluzii după remiza cu Universitatea Craiova, scor 1-1, în etapa 30 din Superliga.

Dobre a marcat golul giuleștenilor în minutul 55, după ce oltenii deschiseseră scorul prin Nicușor Bancu, la scurt timp după pauză. Pentru căpitanul Rapidului a fost al 15-lea gol al sezonului, același total pe care îl are și Jovo Lukic, de la U Cluj.

La finalul meciului, ambii jucători au vorbit despre șansele Rapidului în play-off și despre lucrurile pe care echipa trebuie să le îmbunătățească.

Alexandru Dobre: „Dacă jucăm așa, putem lua campionatul”

Autorul golului egalizator a subliniat atitudinea echipei și sprijinul suporterilor, dar a recunoscut că Rapid trebuie să fie mai eficientă în fața porții.

„Mă bucur enorm pentru că am avut o atitudine foarte bună din partea tuturor. Suporterii au fost extraordinari și le mulțumim că au fost în număr atât de mare. Ne doream victoria, dar mă bucur că am obținut și un punct.

Avem o șansă reală. S-a văzut în această seară. Dacă luptăm și suntem unul lângă altul, cu siguranță putem fi acolo sus și să reușim ceva frumos sezonul acesta. Da, să luăm campionatul.

Va conta să fructificăm fiecare ocazie. Trebuie să intri cu determinare, ambiție și dorință și să se vadă clar că vrei să fii campion.

Trebuie să avem mai multă răbdare în construcție. Uneori ne grăbim să verticalizăm, ar trebui să plimbăm mai mult mingea și să căutăm spațiile”, a declarat Dobre.

Fotbalistul Rapidului a comentat și incidentul din tribune, când jocul a fost întrerupt după folosirea gazelor lacrimogene.

„Devenise foarte greu să respir, mă usturau ochii atât pe mine, cât și pe jucătorii Craiovei. A fost bine că s-a oprit jocul, am reușit să ne hidratăm și să revenim la normal.”

Claudiu Petrila: „Rezultatul este echitabil”

Colegul său din ofensivă, Claudiu Petrila, a considerat că remiza reflectă desfășurarea jocului și a vorbit și el despre șansele Rapidului în play-off.

„Rezultat echitabil, joc foarte strâns și echilibrat. Ocazii nu prea multe, dar cred că puteam mai mult în această seară. Ambele echipe ne-am apărat foarte bine.

Și eu simt că putem lua titlul. Intrăm în play-off la două puncte de primul loc. Suntem la mâna noastră și trebuie să facem meciuri bune.

Toate echipele din play-off sunt foarte bune. Probabil cele mai puternice sunt Craiova și CFR, după cum i-am simțit pe teren”, a spus Petrila.

Jucătorul Rapidului s-a referit și la episodul cu gazele lacrimogene din tribune.

„Nu înțeleg asta cu gazele de la jandarmi, este a doua oară când se întâmplă. Este periculos, sunt și copii prin tribună, suntem și noi, jucătorii.”

După remiza din Giulești, Universitatea Craiova a încheiat sezonul regulat pe primul loc, cu 60 de puncte, în timp ce Rapid intră în play-off de pe poziția a doua, cu 56.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

6 comentarii la „Dobre și Petrila, aceeași concluzie după Rapid – Craiova: „Avem o șansă reală la titlu””

  1. Rapidul sa i-a trofeul Superligii este doar un vis din pacate! Tinand cont de jocul echipeieste la un nivel mediocru, fara multe faze de poarta, locurile 5-6 din playoff este probabil ce se va obtine pana la urma.

  2. Foarte corect ce au declarat. Oare nu orice jucător își dorește să câștige meciul atunci când intră pe teren ? De fapt toate echipele din playoff au șanse, poate cu excepția Argeșului. Vor fi surprize. Orice punct va conta (oh, ce deducție tare am !).

  3. Cam greu băieți,oricum ați luptat,ați alergat,dar mai multă atenței nu strică.Onea n-a existat în repriza a 2 a și totuși a scos o minge pe care scria gol.Petrila super,Borza și el bun,Dobre a inventat acel șut de gol,asta e bravo și mai departe.Să nu uităm Craiova are jucători de națională,are experiența meciurilor în cupele europene.

  4. Ce sa facem, atâta putem. Astia vorbesc de campionate, dar sa fim seriosi, ce ati vrea sa spuna?! Ca terminam pe 4 sau 5? I-ar amenda clubul si i-ar injura tot stadionul. Am avut impresia tot meciul ca oltenii pot mai mult, ca nu vor sa se oboseasca prea mult pentru un meci fara miza. Iar noi?! Nu ne obosim nici cu miza, nici fara, ca ne depasim conditia.

  5. Mai stiu unul care este presedinte din „intamplare” si un bolovan care a dublat papa si taxele, repet, campionatu pentru mine este gata, obiectiv indeplinit, peste stana, bravo, asteptam jucatori pasatori, ne-au dat cu prazu-n cap !

  6. Băieții ăștia sunt la fel de desprinși de realitate ca generalisimul Trumpolini în Orientul Mijlociu.

Comentariile sunt închise.