Dinamo își demolează suporterii: „Ne delimităm de ei”

Ce găsești în articol

  • Comunicat oficial Dinamo 1948
  • Contextul scandalului de la Rapid – Dinamo

Clubul Dinamo 1948 a reacționat oficial după scandalul izbucnit în urma incidentelor cu tentă rasistă de la meciul disputat în deplasare cu Rapid, într-un context tensionat în care au fost depuse plângeri la mai multe instituții ale statului. Reprezentanții formației din Ștefan cel Mare au transmis un comunicat în care se delimitează ferm de comportamentul propriilor fani.

Reacția vine după ce președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa a cerut autorităților să analizeze imaginile apărute în spațiul public și să ia măsuri în legătură cu scandările și bannerele afișate de suporterii dinamoviști.

Comunicat oficial Dinamo 1948

„Clubul Dinamo 1948 se delimitează ferm de orice manifestare cu caracter rasist, xenofob sau discriminatoriu, indiferent de forma în care aceasta se exprimă.

Dinamo 1948 respinge fără echivoc orice astfel de comportament și reafirmă că respectul față de demnitatea tuturor persoanelor este un principiu care nu poate face obiectul niciunei derogări.

În calitate de club organizator al meciurilor disputate pe teren propriu, Dinamo 1948 respectă și aplică întotdeauna regulile stabilite în cadrul ședinței de cooperare premergătoare jocului, astfel încât niciun banner și niciun mesaj să nu fie afișate în stadion fără acordul prealabil al părților implicate în procesul de organizare și securitate, respectiv organizatorul și Jandarmeria Română.

Clubul va continua să colaboreze cu toate instituțiile competente, în limitele regulamentelor în vigoare.”

Contextul scandalului de la Rapid – Dinamo

Incidentul a avut loc înainte și în timpul partidei din play-off, când galeria dinamovistă a scandat mesaje considerate rasiste și a afișat bannere controversate. Situația a generat reacții publice puternice, inclusiv din partea unor sociologi și lideri politici, care au cerut sancțiuni și măsuri mai dure pentru combaterea discriminării pe stadioane.

Meciul disputat în Giulești s-a încheiat cu victoria Rapidului, scor 3-2, însă ecourile din tribune continuă să producă efecte în plan sportiv și juridic.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

2 comentarii la „Dinamo își demolează suporterii: „Ne delimităm de ei””

  1. TREBUIE AMENZI MASIVE.
    SI DEPUNCTATI.

    ALO forurile supermamaligii, sau cele cu speța rasiala, sau alte d’astea !!!
    Ce-i asta..?

    Aveti dovezile filmate, afisate, documentate…..
    Aveti si filmul clubului dinamo cu cioara, alias vulturul, cu pana….cu tot.

    CE VA MAI TREBUIE ?
    Poate sa se delimiteze ei de tot si de toate….

    AVETI DOVEZILE, CLARE, FILMATE, TOT.
    Dati amenzile, suspendarile si mai ales DEPUNCTARILE.
    DOAR ASA VETI FACE ORDINE!!!

    Sa i vedeti dupa aceea daca se mai delimiteaza…

  2. Ca de obicei, ne „delimitam” de orice mesaj de genul in loc sa ne asumam si sa incercam sa facem ceva in privinta rasismului constant adresat rapidului. Nu este prima daca cand astfel de mesaje sunt adresate catre rapid, deja este ceva mainstream si nicio echipa nu isi asuma un pic de responsabilitate. Si sa zicem ipotetic ca toti fanii rapidului ar fim rromi, care ar fi problema?

Comentariile sunt închise.