Daniel Pancu la Rapid? Victor Angelescu a dat răspunsul
Numele lui Daniel Pancu a revenit în discuție înaintea duelului dintre CFR Cluj și Rapid, programat în Gruia. Actualul antrenor al ardelenilor traversează o perioadă excelentă în Superligă, iar rezultatele obținute în ultimele luni au alimentat speculațiile legate de o posibilă revenire în Giulești.
Instalat pe banca vicecampioanei în luna noiembrie, într-un moment în care echipa avea doar două victorii și se afla în subsolul clasamentului, Pancu a reușit să redreseze rapid situația. Sub conducerea sa, CFR Cluj a bifat o serie de 11 victorii consecutive în campionat și a intrat în play-off de pe locul 4. După înjumătățirea punctelor, formația din Gruia a rămas în cursa pentru titlu, la patru puncte de prima poziție.
Partida cu Rapid are o încărcătură specială pentru tehnician. Ca jucător, Pancu a petrecut peste un deceniu în Giulești și a devenit unul dintre simbolurile clubului. Ulterior, el a antrenat echipa în perioada 2018–2020.
Întrebat despre posibilitatea ca Pancu să revină pe banca Rapidului, acționarul minoritar Victor Angelescu a lăsat ușa deschisă unei astfel de mutări în viitor.
„Nu avem nicio revanșă față de Daniel Pancu. Este un meci împotriva unei echipe care a pierdut primul joc după 11 victorii. Ne dorim să mergem acolo să câștigăm. Daniel Pancu la Rapid? 100% este posibil să revină. Avem o relație foarte bună. Sunt sigur că la un moment dat va antrena din nou Rapidul”, a declarat Angelescu potrivit digisport.ro
Pentru moment, însă, lucrurile sunt clare în Giulești. Acum Rapidul are antrenor. Și încă unul foarte bun. Dar nu știm niciodată ce ne aduce viitorul.







Vai, minune, sigur luam campionatu 🙂