Atac dur la adresa lui Mihai Rotaru înainte de play-off: „O să ia titlul când o să învie tata”

Ce găsești în articol

  • Florin Manea: „A fost un om de nimic față de mine”
  • „Nu ia titlul. O să-l ia Rapid”

 

Atac dur la adresa lui Mihai Rotaru înainte de play-off: „O să ia titlul când o să învie tata”

Impresarul Florin Manea a lansat critici dure la adresa lui Mihai Rotaru, finanțatorul clubului Universitatea Craiova, cu puțin timp înainte de startul play-off-ului din Superliga.

Agentul a povestit mai multe episoade tensionate din perioada în care a colaborat cu patronul oltenilor și susține că acesta ar fi încercat în repetate rânduri să evite plata unor comisioane sau să negocieze direct cu jucătorii.

Florin Manea este fiul fostului antrenor Nae Manea și îl reprezintă, printre alții, pe fundașul român Radu Drăgușin, legitimat la Tottenham.

Florin Manea: „A fost un om de nimic față de mine”

Impresarul a oferit exemple din trecut, susținând că sumele în discuție erau relativ mici, însă conflictele cu Mihai Rotaru au apărut în mai multe situații.

„N-aș vrea să ia titlul Craiova pentru că nu-l halesc pe Rotaru. A fost un om de nimic față de mine. Mă sună o dată și zice: «Mai e Fabbrini liber?» Zic: «Da, este, te interesează?» «Nu, nu mă interesează».

Închid telefonul, după două minute mă sună Fabbrini: «Am ofertă de la Craiova!» Care Craiova, că doar ce am închis telefonul? Cât puteam să iau eu? 20.000.

Mă sună o dată: «Îl vreau pe Neacșa». Cel de la Hunedoara. Bun, fac contractul, iau comisionul, după șase luni mă sună: «Să aduci banii înapoi că nu e bun Neacșa». Păi ți-am zis eu să-l iei? Nici dacă ți-l propuneam eu nu-ți dădeam banii. Pentru 10-15.000.”, a spus Manea la iamsport.ro.

„Nu ia titlul. O să-l ia Rapid”

Manea a continuat criticile și spune că nu crede că formația din Bănie va câștiga campionatul în acest sezon.

„Nu ia titlul, o să-l ia Rapid București, o să vezi. Nu-i dă Dumnezeu lui Rotaru, crede-mă.

Știi ce i-am zis la telefon: «O să mai iei campionatul când o să învie tata». Suporterii Craiovei? Să facă ceva ca patronul lor să nu mai fie așa mizerabil”, a declarat Florin Manea.

Universitatea Craiova se pregătește pentru startul play-off-ului din Superliga, unde lupta pentru titlu se anunță extrem de strânsă între principalele candidate la campionat.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

5 comentarii la „Atac dur la adresa lui Mihai Rotaru înainte de play-off: „O să ia titlul când o să învie tata””

  1. Nea Florine te-am scris si te-am spus nu odata.Adu ceva pentru Rapid un atacant si un mijlocas ofensiv,dar asa ca sa luam campionatul.Daca tu Nea Florine vrei sa luam campionatul fa bre ceva bun pentru acest club.Ti-o iarta titi fanii Rapidului daca pui umarul si mintea si cunostintele Campionatelor din America de Sud si adu pe cineva demn de Rapid.Talison ceva a incercat dar nu se primeste la el.E jurat nu poate finisa cu gol actiunile sale.
    Tew rugam Nea Florine.
    Cu respect Nicu Ion Pro din Basarabia fan al Rapidului de 25 de ani.

  2. Astia i-au si cupa cu rahat si super_mamaliga 1, o sa vedeti, la vara sa aduceti tot momâi, aduceti ce vreti, sunt banii voștri!

  3. Florin Manea, tu știi turcește ?
    Te învăț eu :
    – Sictir, bre sekătură !
    Ai înțeles, da ?

  4. Nu cred că interesează pe mulți oameni ce spune acest individ. Auzi, Craiova pentru că nu vrea Dumnezeu care probabil e prieten cu el (dar și cu Becali). Rapid e în lupta pentru titlu, însă dacă îl va lua acest lucru nu va fi din datorită profeției lui Florin zis Cardinio.

Comentariile sunt închise.