Paraschiv: „În repriza a doua a existat o singură echipă pe teren”

Ce găsești în articol

  • Gâlcă: „Nu mă așteptam la un asemenea scor”
  • Aprecieri pentru Grameni și mesaj după penalty-ul ratat de Dobre
  • Gâlcă, mulțumit pentru golul lui Jambor

Daniel Paraschiv, ajuns la patru meciuri în Superligă după revenirea în România, a subliniat diferența de joc din repriza secundă.

„Am început meciul mai slab, adversarul a pus presiune, dar am gestionat bine momentele dificile. După golul lui Ciobotariu, în repriza a doua a existat o singură echipă pe teren.

Pentru asta muncim zilnic, să fim sus în clasament. Mai sunt multe meciuri, dar această victorie ne dă moral, mai ales că suntem pe primul loc”, a declarat atacantul Rapidului.

Paraschiv a vorbit și despre revenirea la Sibiu, echipă pentru care a evoluat între 2022 și 2024.

„Pe teren nu te gândești la astfel de lucruri. Am dat totul pentru echipa mea. A fost o reîntâlnire cu oameni care au contat în cariera mea, dar este un capitol încheiat”, a spus atacantul.

Fotbalistul a apreciat și competiția din atac, alături de Elvir Koljic.

„Este foarte bine să existe concurență. Când eram mai tânăr îl urmăream pe Koljic, iar acum suntem colegi. Avem meciuri dese și este important să avem un lot competitiv”, a concluzionat Paraschiv.

Rapid s-a impus fără emoții pe terenul celor de la Hermannstadt, scor 3-0, într-un meci în care echipa lui Costel Gâlcă a controlat jocul și a profitat de erorile adversarului. Golurile au fost marcate de Denis Ciobotariu, Dina Grameni și Timotej Jambor, rezultat care a urcat Rapidul pe primul loc în Superligă.

Gâlcă: „Nu mă așteptam la un asemenea scor”

La finalul partidei, antrenorul Rapidului a analizat evoluția echipei și condițiile de joc de la Sibiu. Tehnicianul a recunoscut că prima repriză a fost mai dificilă, însă golul reușit de Ciobotariu a schimbat cursul meciului.

„Am greșit mult pe construcție. După pauză am stat mai bine în teren și am avut mai multă cursivitate în posesie. În prima repriză am marcat prin Denis și acel gol a contat mult.

Adevărul este că nu mă așteptam la un scor atât de clar. Mă așteptam la un meci mai echilibrat. Gazonul se rupea, nu aveam stabilitate și am încercat să jucăm direct, lucru care ne-a ajutat”, a declarat Gâlcă.

Aprecieri pentru Grameni și mesaj după penalty-ul ratat de Dobre

Antrenorul Rapidului a vorbit și despre evoluțiile individuale, evidențiind calitățile lui Dina Grameni, autorul unui gol spectaculos.

„Grameni are o lovire foarte bună, este un jucător inteligent și are calități fizice importante. Se întâmplă să ratezi penalty-uri, dar important este că echipa a câștigat”, a spus tehnicianul, după execuția ratată de Dobre de la punctul cu var.

Gâlcă, mulțumit pentru golul lui Jambor

Timotej Jambor a marcat primul gol în acest sezon de Superligă, iar antrenorul giuleștenilor a subliniat efortul depus de atacant.

„Mă bucur pentru Jambor, merita să marcheze. Muncește mult și mă aștept și de la Paraschiv, dar și de la alți jucători ofensivi, să marcheze și să aibă satisfacția golului”, a afirmat Gâlcă.

Tehnicianul a privit și spre următorul meci, cu Petrolul, pe care îl consideră unul dificil.

„Ne uităm la adversari, dar cel mai important este ce facem noi. Petrolul este o echipă organizată, cu jucători periculoși pe contraatac. Sper să avem o circulație mai bună a mingii și să reușim să marcăm”, a adăugat antrenorul Rapidului.

Despre autor

1923.ro

Online inca din 2009, site-ul 1923.ro este de departe cel mai important site dedicat unei echipe fotbal din Romania.Cu un trafic lunar de peste 1 milion de vizitatori, 1923.ro este inca o dovada ca dragostea, creativitatea si disciplina aduc rezultate notabile si infrang toate obstacolele aparute in cale.Fondat de Dragos Leasa in 2009, site-ul 1923.ro functioneaza pe un principiu prin care si-a castigat milioane de admiratori: "Spune cu voce tare ceea ce simti si da posibilitatea si altora sa faca acelasi lucru".Va multumim ca sunteti alaturi de noi in aceasta calatorie minunata!

5 comentarii la „Paraschiv: „În repriza a doua a existat o singură echipă pe teren””

  1. Nu mă refer in comentariul meu la @Perot sau @ Rapidistul, care spun lucruri de bun simț pe marginea articolului acesta….
    Dar vedeți pe alte articole de pe 1923.ro de cand a inceput mini returul ăsta, ce comentarii sunt !
    Zici k scriu „oile”, nu Rapidiștii !

  2. Eu nu văd de ce ar fi concurent pe post Moruțan cu „benzile” Dobre si Petrila.
    Omul trebuie să arate că e mai bun decât Cristensen sau Grameni. Iar ultimul e in formă bună acum, nu neapărat că a dat golul ăla superb, ci felul in care este util echipei. Și chiar este !
    Poate îl retrage Gâlcă mijlocaș defensiv pe Christensen, omul joacă oriunde îl pune antrenorul, nu e fițos, mentalitate si civilizație nordică….
    Dar ceva faza pe defensivă trebuie să facă si Moruțan si Dobre si Petrila si varful de atac, care o fi el… altfel nu mai merge in fotbalul actual.
    Eu am încredere in Gâlcă, el știe ce poate fiecare la antrenamente, el decide, el răspunde !!!
    Cui nu-i convine stilul ăsta, e liber să aducă un alt antrenor, dar plătit din buzunarul propriu sau să se transfere ca suporter altundeva, dacă Rapidulețul nu-i mai satisface exigențele din spatele tastaturii !
    Prea multe critici aiurea pe 1923.ro, unele ( bănuiesc ) de la persoane care au văzut Giuleștiul doar in poze si la Tv.

  3. Sibiul a practicat un joc sinucigaș epuizând resursele fizice încă din primul sfert al meciului, inexplicabil pentru experienta lui Munteanu. Făceau presing în careul nostru cu mijlocașii și s-au apărat lamentabil, cu Chițu, la primul nostru gol. Mai departe, lucrurile s-au simplificat progresiv. A fost printre puținele meciuri câștigate clar in acest campionat.
    Nu-mi este clar, deocamdată, ce se vrea de la Moruțan. Parcă este aruncat în joc, așa ca în curtea școlii, pentru a vedea ce minuni poate să facă. În schimb, intrarea sa parcă l-a motivat și ambiționat mai mult pe Petrilă, amenințat fiind de pierderea statutului de titular.
    Grameni „recidivează” frumos și aștept de la el să devină măcar o parte semnificativă din Liță sau Goanță.
    La fel, ….
    Dar, lasă că nu vreau să mă îmbăt prea repede, așa cum o facem noi de obicei ! Să le luăm pe rând, cu fair-play și obiectivitate.

  4. A existat o echipă, dar adversarul slab. Să vedem la farul, cu dinamo şi craiova. Acolo se etalează valoarea. Iar, Petrila tb. să demonstreze şi cu echipe mai bune, nu doar cu cele slabe.

Comentariile sunt închise.